ComunitateFlash

Amenzi usturătoare pentru sănătatea cetăţeanului

Vilmos Gergely (14)

Nicolle Ebner

Guvernul a înăsprit sancţiunile în sectorul alimentar, pentru procesatorii, comercianţii, transportatorii, agenţii economici, care depozitează bunuri alimentare şi pentru crescătorii de animale depistaţi cu abateri. Conform celui mai recent act normativ adoptat de guvern, la sfârşitul lunii august, amenzile s-au majorat de trei-patru ori, iar facilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii a fost abrogată.

O conservă expirată -50.000 lei
Agenţii economici care nu ţin cont de regulile de igienă sanitar-veterinară, cu toate că acestea sunt obligatorii, riscă amenz,i după cum urmează: pentru unităţile de depozitare neîntreţinute, la care nu se fac dezinfecţii conform normativelor, care nu sunt împrejmuite şi amenajate, amenda este de 2.400 lei; nerespectarea normelor privind circulaţia animalelor şi a produselor de origine animală, a furajelor, a produselor medicinale sau alte produse de uz veterinar se sancţionează cu amendă în valoare de 30.000 lei; dacă un comerciant este depistat că pune în vânzare carne substituită de la alte specii (ex. mult vehiculatul caz în care s-au vândut câini în loc de miei, animalul substituit fiind recunoscut după dinţi), sau dacă este prins că vinde carne provenită de la animale bolnave de boli transmisibile, amenzile sunt cuprinse între 30.000 lei şi 40.000 lei. Cele mai aspre sancţiuni de ordin financiar sunt prevăzute pentru cazurile în care comercianţii valorifică produse alimentare cu termen de valabilitate expirat sau pe cele retrase din consum de către inspectorii sanitar veterinari. În acest caz, valoarea amenzilor se ridică între 45.000 lei şi 50.000 lei.

Amenda se plăteşte integral.
Prin adoptarea HG nr. 917/2009, s-a abrogat art. 12 din HG.984/2005, care prevedea posibilitatea achitării a jumătate din valoarea minimă a amenzii, dacă plata se face în maximum 48 de ore. Ei bine, de acum, achitarea amenzilor se face integral. De asemenea, agenţii economici care nu şi-au înregistrat activitatea la DSV şi funcţionează doar pe baza „declaraţiei pe proprie răspundere” dar fără să fi realizat, între timp, condiţiile de igienă impuse, riscă o amendă între 20.000 lei şi 40.000 lei.

Mai mare daraua decât ocaua
„Îi invit pe toţi comercianţii, fermierii şi producătorii din industria alimentară din judeţul nostru să citească HG 917/28.08.2009 cu mare atenţie, să-şi evalueze singuri situaţia, pentru a vedea dacă nu cumva fac parte din categoria potenţialilor „beneficiari” de amenzi. Conform noilor normative, în multe cazuri, valoarea sancţiunilor  poate depăşi valoarea produselor neconforme aflate în depozit, la procesare, în mijloacele de transport sau etalate în galantare, în vederea comercializării”, a declarat directorul coordonator al DSV Hunedoara, Mihail Rudeanu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura