Amenzi pentru turiştii din Parâng

19 august 2009 | Adauga un comentariu

04 parang

Pentru că Masivul Parâng urmează a se transforma în viitorul apropiat într-o adevărată staţiune turistică, până una alta, a fost stabilită o serie de reglementări, care va fi aplicată cu începere din iarna acestui an.

Fără sănii pe pârtiile de schi
Printre acestea, se află şi sumele care vor fi aplicate ca amenzi, în cazul săvârşirii unei „fărădelegi“. Valoarea sancţiunilor contravenţionale ce vor fi acordate turiştilor care nu respectă legea se va situa între 50 şi 1.000 de lei. Contravenţiile şi sancţiunile vor putea fi constatate şi aplicate de către angajaţii Jandarmeriei Montane, funcţionarii din cadrul Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Biroului Cadastru şi Registru Agricol, Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat,  angajaţii SC Gospodărie Prest Com SA sau membrii Serviciului Public „Salvamont“.
Pe lista cu contravenţii din Staţiunea Parâng şi care urmează a fi taxate, se numără următoarele „fapte“: „Nerespectarea traseelor de schi şi sanie aprobate; accesul pe pârtiile de schi cu sănii, boburi, ATV-uri, snow-mobile sau alte mijloace improvizate; degradarea sau distrugerea panourilor informative, a indicatoarelor şi refugiilor, nerespectarea indicaţiilor date de către agenţii de peron ai telescaunului şi urcarea pe instalaţie prin alte locuri decât cele special
amenajate sau parcarea maşinilor în locurile special amenajate şi destinate pentru staţionarea autovehiculelor aparţinând Jandarmeriei Române, Salvamont, Ambulanţă sau telescaunului Parâng“. (D. Istudor)

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii

Arbitrii sunt, de regulă, personaje cărora nu le ajungi nici cu prăjina la nas. Grandomania fluieraşilor apare atât datorită puterii...

S-au încheiat cursurile de coşar

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara anunţă încheierea cursurilor de calificare în meseria de coşar. Asemenea cursuri nu...

Se limpezesc apele în Liga a II-a

Federaţia Română de Fotbal a stabilit un nou program pentru Liga a III-a, competiţia urmând să înceapă vineri, 21 august,...

Închide