Sport

Ambiţie şi eurogoluri salvatoare

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a obţinut primul succes în faţa unei echipe din „careul de aşi” al seriei a V-a a Ligii a III-a, învingând cu 3-1, acasă, pe Termo Drobeta Turnu Severin (locul 3), după ce echipa de la Dunăre a condus cu 1-0.

„Alb-albaştrilor” le-a prins bine duşul rece suferit acum două etape, când au remizat (0-0) acasă cu Autocatania Caransebeş (locul 4), întrucât de atunci, o ţin numai în victorii. Drept dovadă, echipa antrenată de Eusebiu Şuvagău a dublat izbânda din derby-ul hunedorean cu CFR Simeria, o echipă cu pretenţii de promovare, cu primul succes în faţa unei grupări de podium, 3-1 cu Termo Drobeta Turnu Severin (locul 3). Meciul a fost mai complicat decât o arată scorul final, întrucât trupa de la Dunăre s-a dovedit incomodă şi chiar a condus, la Hunedoara, cu 1-0.

 

Oltean, înger şi demon
Rolul principal al primei reprize a fost acaparat de fundaşul dreapta hunedorean Oltean. După un start cu ocazii bune la ambele porţi, Oltean a gafat nepermis la un atac al adversarilor, iar Seinu (33) a profitat de cadou şi a deschis scorul pentru echipa de la Dunăre, 0-1. Tot Oltean (43) a fost cel care a stabilit scorul la pauză cu un eurogol. Fundaşul hunedorean, care a fost foarte activ în ofensivă pe banda dreaptă, a prins o torpilă de la 25-30 de metri, iar mingea a poposit în vinclul porţii adverse, 1-1.

 

Plus de pragmatism
Cele două echipe au lăsat garda jos, după pauză, şi au fost ca boxerii de la categoria grea, care caută lovitura decisivă. Ocaziile s-au perindat cu rapiditate la ambele porţi, dar mai inspiraţi şi mai eficienţi au fost ai noştri. Alb-albaştrii au trecut în avantaj pentru prima dată, printr-un nou gol superb reuşit de Ilaş (68) cu un şut de la 25 de metri. „Termo” n-a renunţat la luptă, ci a alergat după egalare, însă pe final, R. Cristian (83) a profitat de o eroare a portarului advers, Adam, şi a încheiat conturile partidei cu un gol din careul mic, 3-1.
FC Hunedoara se menţine astfel pe locul doi, la un singur punct de lidera Luceafărul Oradea. Etapa viitoare poate produce rocada între primele două clasate, dacă alb-albaştrii câştigă acasă cu Gloria Arad, iar echipa bihoreană se va împiedica  în prima deplasare grea din campionat, la Autocatania Caransebeş.

 

FC Hunedoara  – Termo Tr. Severin 3-1
Au marcat: Oltean (43), Ilaş (68), R. Cristian (87) /  Seinu (33)
FC Hunedoara: Moldovan – Rus (cpt), Trăşcan, Geacă, Oltean – Păun (80 Păcurar), R. Cristian, Todea, Ilaş – Zelencz (46 Gideon), Şandor (74 Corobea). Antrenor – Eusebiu Şuvagău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura