Fara bascalie

Amabilitate Romtelecom

Recunosc că încep acest editorial nervos. Poate voi fi şi subiectiv, dar ceea ce vă voi relata este absolut exact.
Sunt anunţat că mi s-a suspendat telefonul fix, abonat Romtelecom fiind, pe motiv de neplată. Neplată pe două luni. Se mai întâmplă, îmi spun şi decid să sun la informaţii pentru a clarifica situaţia. Îmi amintesc şi că pe una dintre facturi, posibil, exact în urmă cu două luni, apăruse suma de 42 de lei, reprezentând o asigurare de locuinţă pe care nu o solicitasem. Plătesc prin Internet banking şi nu am onorat suma respectivă, aşa că probabil de acolo provenea neînţelegerea.
Am telefonat la informaţii. Spun cine sunt şi ce vreau, îi spun doamnei respective şi că ar putea fi vorba despre o asigurare, la care brusc, doamna se înfurie şi mă ia la rost. Că am acceptat asigurarea? Că le-am răspuns la scrisori? Nu apucam să-i răspund, că urma alt reproş.
Nu am fost întrebat, i-am spus până la urmă. Ba da, v-am scris, de ce nu citiţi ceea ce vă scriem? Bun, poate că mi-aţi scris, poate că am omis să răspund, sau nu am citit, dar e ăsta un motiv să-mi treceţi pe factură suma de 42 de lei? Doamna nu pare sensibilă la argumentele mele şi mă ceartă în continuare. Mă enervez. Îi spun ceva despre concurenţă şi posibilitatea de a alege alt serviciu sau chiar de a renunţa la telefonul fix, că după apariţia telefoniei mobile, mulţi au făcut-o. (Între noi fie vorba, am aproximativ acelaşi număr de telefon de când s-au mutat părinţii mei în Deva, în 1966, aşa că sunt cumva ataşat de el…).
Doamna în cauză se face că nu aude şi îmi cere pe un ton imperativ, de două ori, să-i dau codul numeric personal. Mă execut şi îmi spune să aştept, pe fondul unui cântecel. Aştept cam un minut. Doamna revine. Îmi spune sec: „Telefonul v-a fost restabilit. Bună ziua!”. Închide.
M-am enervat. Adică ştii că ai concurenţă. Ştii că pierzi clienţi, ştii că e criză şi sari la gâtul clienţilor nu fideli, ci extraordinar de fideli. Norocul ei că am inerţie mare…

11 comentarii la „Amabilitate Romtelecom

  • TOTI FURNIZORI DE SERVICI PROCEDEAZA LA FEL ,DE EXEMPLU RDS PERCEPE DE LUNA TRECUTA BANI PENTRU MENTENANTA SI INTRETINEREA RETELEI, DE CE ?NU ESTE RETEAUA MEA PERSONALA IN CONTRACTUL INCHEIAT NU SA SPECIFICAT CA VA TREBUI SA SUPORTAM NOI ACESTE LUCRURI ,EU CRED CA PROCEDEAZA ILEGAL. IN PLUS NU FAC NIMIC CONTRA SUMEI CERUTE .OARE CINE II POATE OPRI ? ASTEPT UN SFAT .

  • In urma cu cateva luni, intr-adevar am primit odata cu factura Romtelecom si o oferta pt.asigurarea locuintei. Ceea ce este scandalos este faptul ca in scrisoarea respectiva scria negru pe alb : „daca nu va veti exprima dezacordul dv.cu privire la oferta respectiva, vom considera acest lucru drept acceptul dv….”
    Am devenit si eu la fel de nervoasa si am sunat la Serv.lor Relatii clienti, unde am intrebat ce lege le permite lor sa-mi pretinda bani pentru un serviciu pe care nu l-am solicitat si pt.care nu am semnat contract ?!? Ca eu citesc cu atentie scrisorile lor „bine-intentionate”, dar un batran, sau o persoana grabita, sau ocupata, sau neatenta, poate n-o face. Si astfel se trezesc oamenii cu datorii si penalitati la datorii, s.a.m.d.
    Oooo… mi-ar trebui spatiul intregului dv. cotidian, ca sa povestesc despre Romtelecom…Culmea, dupa atatea restrangeri de activitate si reduceri de personal, se pare ca la aceasta societate a ramas exact CINE NU TREBUIA !

  • Simona,te-au disponibilizat din Romtelecom sau de ce esti asa frustrata?!Ai plecat tu,cea ,,buna” si au ramas…nestiutorii?!

  • Nu, draguta, n-am fost disponibilizata de nicaieri, doar am „beneficiat” de amabilitatile si micile si marile smecherii ale companiei respective, asa ca, intr-adevar sunt frustrata, asa cum trebuie sa se simta orice om cu oarecare educatie, atunci cand i se baga mana in buzunar ! Nu faci parte din categoria asta !

  • Da,Simona,atit timp cit folosesti apelativul ,,draguta” si te adresezi asa unei persoane pe care nu o cunosti,sint sigura ca nu am citit aceleasi carti…

    Da,intr-adevar,din trei fraze,ti se simte frustrarea,nu o poti masca,oamenii frustrati sar la atac rapid si le spun celorlalti ,,draguta”…

    Oricum,Compania care a renuntat la tine nu a stiut ce pierde…Sau a stiut?!

    In regula,fii linistita,viata merge inainte!

    Fruntea sus!

  • Raman la convingerea ca nu faci parte din categoria persoanelor educate, poate cel mult esti o autodidacta …
    Nu stiu ce te-a manat sa incepi galceava cu mine (poate ca te-ai simtit vizata, fiind una din cele… „ramase” … si daca ai lecturat si altecva decat cartea de telefon, vei intelege ghilimelele !)
    Sunt de acord cu tine intr-o privinta : nu am citit aceleasi carti ! dar sunt absolut sigura ca ai prins fraza asta din zbor, de undeva.
    Adio!

  • Da,esti educata la Spiru Haret,probabil…Pentru provincie,este in regula,cu siguranta…Ca sa intelegi si tu,ingrato,din exterior lucrurile se vad diferit fata de interior…Te-aj gasit tu sa iti dai cu parerea despre activitatea si prestatia unor oameni.Am citit carti diferite,intr-adevar,tarancuto!Mare frustrata esti,de aceea faci parte din categoria celor care schimba locurile de munca,ca si sosetele…Halal titrata!Eu nu am sa iti mai scriu,mi-am format o parere despre tine,nu imi mai pierd timpul inutil cu astfel de ,,doamne”.

  • Am absolvit in 1986 una dintre cele mai prestigioase facultati din tara (acolo unde erau 6 locuri pe an, pe tara !), cu media 9,63 !!!
    In 24 de ani am avut doua locuri de munca : 15 ani, respectiv 9 ani la actualul loc de munca. Asta ca sa vezi ca si intuitia ta functioneaza ca si creierul tau : esti o imbecila !

  • Da,Simona,esti exact asa cum scrii si te lauzi:o frustrata imbecila din provincie…

  • Nu am sa iti mai scriu nimic,te las sa ii ataci pe altii,taranco!La cei 50 de ani ai tai,normal ca gindesti dupa sistemul comunist!

    Adio si succes,frustrato!

  • Simona,imi cer scuze pentru ,,tonul”dur,insa m-a deranjat foarte tare faptul ca judeci si arunci cu piatra fara sa cunosti adevarul.

    Te rog sa imi accepti scuzele!

    Succes!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura