EvenimentFlash

Alte cinci cazuri de „gripă mortală” înregistrate

03 gripa

Nicolle Ebner

Ieri, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Hunedoara a confirmat cinci cazuri noi de infectare cu virusul A/H1-N1. Cazurile, confirmate cu analize de laborator la Institutul Cantacuzino, s-au înregistrat în Hunedoara-1, zona Devei-1, şi zona Petroşani-3. Astfel, numărul total al persoanelor din judeţul Hunedoara, care au contactat virusul gripei de tip nou, se ridică la 145.

Atenţie sporită pentru bolnavii cronici
Până la data de 31 decembrie 2009, în judeţul Hunedoara au fost confirmate de către Institutul Cantacuzino, 99 de cazuri de gripă porcină. Alte 44 nu au fost confirmate de analizele de laborator, în schimb, au beneficiat de tratament, deoarece au fost în contact direct cu un caz confirmat de infectare cu virusul A/H1-N1. „Este vorba de elevi ai Liceului Sportiv din Deva şi de la Şcoala Generală din Boşorod. Până la această oră, avem 140 de cazuri vindecate şi un deces (15 decembrie 2009), survenit la un bărbat de 41 de ani, din Hunedoara, cu multiple afecţiuni medicale”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, dr. Cecilia Birău. Ca măsură preventivă, din luna decembrie 2009, şi jurnaliştii din presa locală beneficiază de imunizarea cu vaccinul pandemic A/H1-N1, iar de la jumătatea lunii trecute, DSP Hunedoara a extins campania de vaccinare la întreaga populaţie. Au prioritate la imunizare categoriile de populaţie cu risc major de îmbolnăvire, respectiv bolnavii cronici.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura