Alexandru Doboş, „ultimul mohican” al lui CNS Cetate

28 februarie 2017 | Adauga un comentariu

Ovidiu Mănăstire

Fundaşul stânga al grupării din reşedinţa judeţului este singurul jucător care „a supravieţuit” din lotul cu care actuala echipă pornea la drum în 2013. Fără a fi un jucător spectaculos, cel poreclit „Bexon” s-a remarcat prin devotament şi dăruire în timpul jocurilor, dorindu-şi să revină în Liga a II-a după 10 ani.

„Toţi anii petrecuţi aici au fost foarte frumoşi!”
Acum aproape patru ani, CNS Cetate Deva pornea la drum cu un proiect în care se regăseau doar jucători hunedoreni şi care avea în plan relansarea fotbalului devean. În decursul acestor ani, echipa a trecut prin mai multe schimbări, cele mai importante în vara anului trecut, când lotul de jucători a fost puternic remaniat. Totuşi, în actuala echipă se regăseşte un jucător care a fost alături de CNS Cetate Deva încă de la înfiinţarea ei. Alexandru Doboş, fundaşul stânga de 26 ani, a rămas singurul fotbalist al alb-albaştrilor care a evoluat pentru trupa din reşedinţa judeţului în toate sezoanele jucate de aceasta din vara lui 2013. „Toţi anii în care am jucat pentru CNS Cetate Deva au fost foarte frumoşi. De la primul an în Liga a IV-a, la promovarea în Liga a III-a şi returul extraordinar din sezonul trecut. A fost o perioadă frumoasă, de nedescris”, a spus fotbalistul devean.

„Am demonstrat că merit să fiu în echipă!”
Fundaşul devean crede că principalul motiv pentru care a rămas în lotul lui CNS Cetate, în ciuda multelor schimbări din ultimul an, a fost modul cum s-a pregătit şi a jucat în această perioadă. „S-au schimbat multe în ultimul an la echipă, îmi pare rău de foştii colegi, care îmi sunt prieteni, dar totul merge înainte. Lucrurile se fac în mod profesionist la echipă şi se vrea performanţă. Prin modul cum m-am pregătit şi am jucat când am fost folosit, am demonstrat că merit să fiu păstrat la echipă. Voi continua să-mi fac treaba cât pot de bine ori de câte ori se va apela la mine”, a precizat fundaşul de 26 de ani.

„Nimic nu e imposibil în viaţă!”
Alexandru Doboş, cel care a preluat porecla de „Bexon” de la fratele său, a debutat în Liga a II-a pe când era doar un junior. Acest lucru se întâmpla acum aproape 10 ani, la Mureşul Deva, grupare antrenată de Gică Barbu. Ajuns un fotbalist matur, Doboş îşi doreşte să revină în eşalonul secund, de această dată cu actuala echipă deveană. „Am debutat în Liga a II-a pe când eram foarte tânăr. Domnul Gică Barbu m-a luat la echipa de seniori a Mureşului, eram doar un junior, dar experienţa mi-a prins foarte bine. Ar fi extraordinar să promovăm în acest sezon cu CNS Cetate. E foarte greu, dar nu imposibil. Nimic nu e imposibil în viaţă, trebuie doar să muncim şi să credem că putem reuşi”, a încheiat Doboş.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Încep cursurile gratuite de limbă şi cultură chineză

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Institutul „Confucius” din Sibiu, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva şi...

Victima a decedat în urma infarctului

Ieri, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au trasat primele concluzii în ancheta privind cazul morţii fulgerătoare...

Şi-au văzut moartea cu ochii

O tânără şoferiţă din judeţul Gorj şi alţi doi pasageri au fost la un pas de moarte după ce maşina...

Închide