Actualitate

Alexandra Marcu pregăteşte escaladarea vulcanului Ojos del Salado

Oana Mihnea07 marcu

Tânăra alpinistă din Deva, Alexandra Flavia Marcu, pregăteşte spre sfârşitul anului o nouă expediţie, având ambiţia de a cuceri de această dată unul dintre cei mai înalţi vulcani din lume. Prin urmare, vineri a fost premiată de Consiliul Judeţean Hunedoara şi a primit un sprijin financiar consistent, pentru a-şi putea realiza visul.
Expediţia, la finele anului
Expediţia este programată spre sfârşitul lunii decembrie şi se va desfăşura în Chile, pentru a cuceri cel mai înalt vulcan din lume Ojos del Salado, care are o înălţime de 6.893 metri. Vulcanul se află pe continentul sud-american, fiind o graniţă naturală între Chile şi Argentina. Costurile unei astfel de expediţii se ridică la aproximativ 26.000 lei, iar aproape jumătate din sumă a fost acoperită de către Consiliul Judeţean Hunedoara. În consecinţă, în cadrul şedinţei ordinare de vineri, Alexandra Marcu a primit 10.000 lei, în semn de recunoaştere pentru meritele sale, dar şi pentru a constitui un
sprijin material în acţiunea sa. Conform celor declarate de adolescentă, până în momentul de faţă, îi mai sunt necesari aproape 8.000 lei pentru a putea pleca spre tărâmul chilian.
În inima deşertului Atacama
„Această expediţie este una comună româno-chiliană şi constituie pentru mine provocarea de a atinge altitudinea maximă  al celui de-al şaselea vulcan, care face parte din ”Circuitul celor şapte vulcani”, pe care mi-am propus să îi cuceresc. După momentul din decembrie, îmi mai rămâne doar unul şi pot să spun că mi-am atins obiectivul. Ca de fiecare dată, tatăl meu va fi alături de mine, însă acum va fi mai greu ca oricând, deoarece ne vom afla în inima deşertului Atacama, una dintre cele mai aride zone din lume. Efortul fizic va fi mai accentuat, traseele sunt mai grele, iar la altitudinea de aproape 7.000 metri, organismul este mult mai solicitat. Am încredere că vom reuşi şi de această dată şi sunt onorată să pot duce numele judeţului pe cele mai înalte culmi”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Alexandra Flavia Marcu, tânăra alpinistă din Deva.
Exploratorul anului 2013
Cum amintea şi Alexandra, până acum, eleva Colegiului Naţional Decebal din Deva a reuşit escaladarea a cinnci importanţi vulcani din lume: Mont Blanc (Franţa), Uhuru-Kilimanjaro (Tanzania), Kazbek (Georgia), Damavand (Iran) şi Giluwe (Papua – Noua Guinee). Anul trecut a primit titlul de ”Exploratorul anului 2013”, oferit de Societatea Naţională de Geografie iar anul acesta i-a fost acordat titlul de ”Cetăţean de onoare al municipiului Deva”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura