Sport

Alba e „tărâm de coşmar” pentru CNS Cetate Deva

Trupa din reşedinţa judeţului a pierdut primul meci cu Ousmane N’Doye pe bancă, cedând la limită, scor 0-1, pe terenul grupării Unirea Alba Iulia. Pentru alb-albaştri, judeţul Alba a devenit un „teren minat”, gruparea deveană pierzând toate cele trei partide jucate aici, cu acelaşi scor.

Transversala, aliatul gazdelor
Cu şanse doar teoretice de a mai promova, CNS Cetate a mers la Galtiu cu obiectivul de a „rupe” blestemul deplasărilor în judeţul vecin, unde cedase de două ori în acest retur, atât la Galda de Jos cât şi la Ighiu. Gazdele au avut însă prima ocazie a meciului, prin Culda, care a şutat în Raţ de la opt metri, după ce scăpase singur cu portarul devean. Replica oaspeţilor a venit de la un om de-al casei, aiudeanul la origine Szabolcs Szekely şutând în transversală de la 16 metri iar Bloj a reluat pe lângă poartă din careul mic mingea revenită în teren. Oaspeţii au cerut gol la această fază, considerând că mingea şutată de Szekely a depăşit linia porţii, dar asistentul a lăsat jocul să continue. Prima parte s-a încheiat cu alte două bare în contul devean, şutul lui Bloj din diagonală ştergând transversala iar execuţia lui Agache de la 18 metri fiind respinsă de Suciu tot în transversală.

Învinşi din lovitură liberă
Repriza secundă a început nefast pentru trupa lui Ousmane N’Doye, care a rămas în 10 oameni după doar opt minute de la reluare. Agache a primit al doilea galben, pentru un fault la Lăsconi, încheindu-şi în mod nefast acest sezon. Chiar dacă nu au pus presiune în ciuda superiorităţii numerice, gazdele au dat lovitura din fază fixă, în minutul 73. Sebastian Culda a executat perfect o lovitură liberă de la 30 de metri, mingea trimisă cu efect păcălindu-l pe Andrei Raţ. Tecsi a avut ultima şi cea mai mare ocazie a devenilor în această repriză, reluând peste poartă din şase metri. S-a încheiat 1-0, un scor devenit obişnuinţă pentru CNS Cetate în judeţul Alba iar alb-albaştrii au ratat o şansă uriaşă de a termina măcar pe podiumul seriei după ce Ripensia Timişoara e cu un pas şi jumătate promovată în liga secundă.
UNIREA ALBA IULIA 1 (0)
Suciu – Morar, Scrob, Toma (46 Onacă), Matei – Giurgiu, Selagea (cpt.) – Ştef (72 Tat), Lăsconi, Culda (78 Davidaş) – David (67 Joldeş). Antrenor: Adorian Himcinschi
CNS CETATE DEVA 0
Raţ – Petresc, Agache, Cornea, Doboş (60 Jude) – Bloj, R. Cristian, Boldea, Stoenac (55 Vaştag) – Tecsi (cpt.), Szekely (65 Blănaru). Antrenor: Ousmane N’Doye
Arbitrii: Robert Avram – Lucian Tănase (ambii din Piteşti), Roxana Recorean (Mediaş)
A marcat: Culda (73)
Cartonaş roşu: Agache (53)
Stadion: „Comunal” din Galtiu, spectatori 300
(Ovidiu Mănăstire)

Sursa foto: Ziarul Unirea

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura