EvenimentFlash

Adrian Gărdean va fi dus cu mandat la Înalta Curte

 

         Afaceristul hunedorean Adrian Gărdean (foto) nu s-a prezentat azi la Înalta Curte de Casaţie  şi Justiţie (ÎCCJ) pentru a depune mărturie în dosarul ”Gala Bute”, scriu cei de la mediafax.ro. El a fost citat la acest termen, având calitatea de martor denunţător. În consecinţă, magistraţii au dispus aducerea  lui cu mandat la următorul termen din data de 9 mai.

În faza de urmărire penală, Gărdean a susţinut că, în data de 6 octombrie 2011, i-ar fi dat Elenei Udrea, printr-un interpus, o geantă cu 900.000 de euro. Acesta mai susţinea că a dus şpaga la Ministerul Dezvoltării. Celebrul dosar ”Gala Bute”, în care fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, este acuzată de infracţiuni de corupţie, se judecă în apel la un Complet de 5 judecători de la ÎCCJ. În prima instanţă Elena Udrea a fost condamnată la  şase ani de închisoare cu executare. În acelaşi dosar este judecat hunedoreanul Dragoş  Botoroagă, administratorul firmei Consmin, el fiind condamnat în prima instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare.

Pe de altă parte, fraţii Adrian şi Miron Dorel Gărdean au fost trimişi în judecată de DNA pentru dare de mită, într-o cauză disjunsă din dosarul ”Gala Bute”. Dosarul se va judeca pe fond la Tribunalul Hunedoara. Ei sunt acuzaţi de procurorii DNA că în cursul anului 2010 au promis şi transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată, Elena Udrea, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA (al cărei administrator era Miron Dorel Gărdean) cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România“. Mita ar fi fost transmisă prin intermediul lui Ştefan Lungu, ca urmare a unei înţelegeri dintre el şi afaceriştii hunedoreni. Astfel, la datele de 24 august 2010 şi 20 decembrie 2010, cei doi inculpaţi au transferat suma totală de 695.367 lei, prin intermediul unor plăţi, către o firmă controlată de Lungu, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia. Suma plătită cu titlu de foloase necuvenite ar fi reprezentat 10 la sută din valoarea plăţilor efectuate de MDRT către unităţile administrativ teritoriale Cavnic şi Borsec, în contul lucrărilor realizate de SC Termogaz Company SA.

Potrivit site-ului mediafax.ro, în cadrul termenului desfăşurat astăzi, 13 aprilie, la ÎCCJ, avocatul Elenei Udrea a anunţat că fostul ministru are calitatea de refugiat politic în Costa Rica şi că a depus înscrisuri în acest sens. Mai exact, avocatul Veronel Rădulescu a precizat că Elena Udrea are carnet de refugiat valabil pe un an şi că acest statut o protejează de eventuale cereri de extrădare. Prin urmare, fostul ministru va aştepta sentinţa definitivă din Costa  Rica,  ţară în care se află de câteva luni. (Natalia Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura