Acţiuni de ecologizare ale tinerilor liberali

28 aprilie 2010 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

Liberalii hunedoreni din 10 organizaţii de tineret au reuşit să adune peste 1.500 de kg de gunoi, în cea mai amplă acţiune de ecologizare organizată de Biroul judeţean al TNL Hunedoara.

„O binevenită curăţenie de primăvară”

Cei 225 de participanţi, toţi membri ai organizaţiilor locale de tineret din: Deva, Hunedoara, Simeria, Băcia, Orăştie, Brad, Vălişoara, Crişcior, Petroşani, Petrila, Lupeni, Vulcan, Haţeg, Luncoiu de Jos, au strâns aproximativ 1.500 de kg de gunoi. Concomitent, s-au distribuit peste 1.000 de flyere cu specificul acţiunii de ecologizare şi mesajul TNL Hunedoara cu ocazia Zilei Pământului. Alături de tinerii liberali au mai participat şi preşedinţii PNL ai organizaţiilor implicate, consilierii locali liberali şi membri ai administraţiilor locale, acolo unde a fost cazul. La nivelul localităţilor, tinerii ecologişti de conjunctură au declarat că s-a colaborat excelent cu autorităţile locale, acestea punându-le la dispoziţie mijloacele de transport pentru colectarea gunoiului şi depozitarea lui în spaţii special amenajate. „Scopul proiectului nostru de ecologizare a fost de a sensibiliza opinia publică, cu privire la necesitatea protejării mediului înconjurător, a conservării resurselor naturale şi a biodiversităţii. Am organizat acţiunea la nivel judeţean, în speranţa că vom contribui la dezvoltarea simţului civic şi dorim să reamintim cetăţenilor din judeţul nostru că diversitatea şi frumuseţea pământului este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi. Şi, nu în ultimul rând, ceea ce au făcut colegii mei liberali este o binevenită curăţenie de primăvară!“, a declarat Cosmin Joiţoiu, preşedintele filialei judeţene a TNL Hunedoara.

Biroul judeţean al TNL Hunedoara mai pregăteşte diverse acţiuni locale cu ocazia zilei de 1 Mai şi o acţiune „surpriză“ la nivelul întregilor organizaţii, de 1 Iunie – Ziua Copilului.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
„Personalităţi culturale hunedorene ale secolelor XIX-XX“

Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează mâine, 29 aprilie, începând cu ora 10.00, în clădirea...

Fiul consilierului judeţean Ilie Pârvan, acuzat de lovire

Marius Curelariu (foto), un tânăr de 19 ani, din Uricani, îl acuză pe Mălin Pârvan, fiul inspectorului şcolar adjunct Ilie...

Un singur medic ambulanţier la 140.000 de persoane

Pe timpul nopţii, doar un singur medic deserveşte ambulanţele din întreaga Valea Jiului, după ce garda de la Lupeni s-a...

Închide