ActualitateFlash

Abia externată din spital, o femeie era să petreacă noaptea în condiţii inumane, sub asediul şobolanilor. Drama din blocul Rempes

Oana Mihnea femeie bolnava bloc rempes (5)

Ieri, locatarii din căminul social Rempes ne-au sesizat o situaţie dramatică. Mai exact, în jurul orei 16.00, a fost adusă o femeie care nu se putea deplasa şi a fost aşezată într-una din camerele căminului, în nişte condiţii inumane. Din spusele acestora, încăperea în care a fost dusă este un fost grup sanitar, plin de şobolani şi fără încălzire.
Condiţii insalubre, într-un fost grup sanitar  
În urma sesizărilor, ne-am prezentat la faţa locului, unde am găsit-o pe femeie zăcând în pat, într-un adevărat focar de infecţie. În camera respectivă se aflau doar lucruri inutile şi vechi, aruncate la voia întâmplării, în locul geamului era pusă o pătură şi nu exista nici o sursă de căldură. De asemenea, era un miros care îţi tăia respiraţia, iar uşa de la intrare nu putea fi închisă. Din spusele vecinilor, aceasta a fost adusă la cămin cu targa de către brancardierii de la AXIS Emergency. Era clar că pentru oricine că, în astfel de condiţii, femeia nu putea să reziste peste noapte, riscând să îngheţe de frig sau să fie atacată de şobolani. Mai ales că aceasta nu putea să se deplaseze.
Aşa stând lucrurile, am mers pe firul întâmplării, de la coadă spre capăt, pentru a vedea cum a ajuns femeia în încăperea insalubră din blocul Rempes, dar, mai ales pentru a lua legătura cu cei în drept să rezolve într-un fel sau altul situaţia respectivă.
„Noi am dus-o la adresa indicată de spital”
Prin urmare, i-am contactat mai întâi  pe cei de la compania AXIS Emergency, pentru a vedea cine i-a trimis cu femeia la adresa respectivă. Administratorul AXIS Emergency, Ionuţ Rudeanu, ne-a declarat următoarele: „Noi am primit solicitare de la spital, în baza contractului pe care îl avem cu acesta, să o ducem pe femeie cu ambulanţa şi targa la adresa respectivă, deoarece ea figurează ca fiind chiriaşă în camera din căminul social Rempes. Există o fişă de serviciu, întocmită de cei de la spital, în care sunt trecute toate datele necesare. Aşa se procedează de fiecare dată, iar noi ne conformăm. Dar, echipajul de pe ambulanţă a precizat că şi femeia a solicitat să fie dusă la adresa în cauză. Dar ajunşi la faţa locului, brancardierii au observat condiţiile improprii din încăpere şi l-au rugat pe administratorul blocului să anunţe pe cei în măsură să rezolve situaţia“.
„Am ţinut-o în spital o lună sub tratament şi am vindecat-o”
Fireşte, l-am contactat imediat pe Călin Laza, managerul Spitalului Judeţean Deva, care ne-a explicat situaţia femeii. „Persoana respectivă a fost internată la noi în spital în urmă cu aproximativ o lună.  A fost luată de pe stradă şi avea numeroase plăgi infectate şi insuficienţă renală. A fost ţinută şi pusă sub tratament în spitalul nostru până s-a vindecat complet şi ieri a trebuit să o externăm. Cum nu se putea deplasa pe picioare, am decis să o trimitem acasă cu ambulanţa. Adresa la care am trimis-o, am primit-o de la cei de la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Deva, care cunoşteau situaţia femeii. Într-adevăr, şi femeia a solicitat să fie dusă la blocul Rempes, spunând că acolo locuieşte. Noi nu aveam cum să ştim ce condiţii sunt în încăperea respectivă.“
„A fost dusă la adăpostul de noapte”
În final, am luat legătura cu Elena Ivan, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, care ne-a precizat că, între timp, a aflat de situaţia respectivă şi că s-au şi luat măsurile necesare. „Pot să vă precizez că femeia a fost luată din căminul Rempes şi a fost dusă la adăpostul de noapte din oraş, iar mâine (astăzi-n.n) vom lua o hotărâre în privinţa ei“.
Până la urmă, nu poţi da vina pe nimeni pentru cele întâmplate. Poate doar pe cei de la Direcţia de Asistenţă Socială Deva, care, pare-se, au tratat cu superficialitate cazul acestei femei, după cât am înţeles, un caz care le era cunoscut. Dar, totul este bine când se termină cu bine. Pentru că putea să se termine foarte rău, dacă locatarii din căminul Rempes dădeau dovadă de indiferenţă, şi nu ne-ar fi sesizat ca să intervenim la cei care aveau obligaţia să rezolve situaţia respectivă. Acum, mai aşteptăm să vedem ce hotărâre vor lua cei de la Direcţia de Asistenţă Socială în privinţa femeii, cazată, deocamdată, în adăpostul de noapte.

One thought on “Abia externată din spital, o femeie era să petreacă noaptea în condiţii inumane, sub asediul şobolanilor. Drama din blocul Rempes

  • Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura