EvenimentFlash

A sechestrat echipajul de la Ambulanţã

ambulanta

Dan Terteci

Un echipaj de la Ambulanţa Petroşani a fost sechestrat, vineri după-amiază, într-un apartament din Aninoasa.
Echipajul medical a fost solicitat la Aninoasa, pentru a acorda îngrijiri unei adolescente de 15 ani. La un moment dat, un bătrân cu o secure în mână a intrat peste ei şi a început să-i ameninţe. Asistentul Veronica Hoţea şi şoferul Marian Şandor se aflau în apartamentul bătrânului, pentru a-i acorda îngrijiri medicale nepoatei acestuia, care nu se simţea bine. „Când să transportăm pacienta la spital, a intrat bătrânul. A închis uşa cu cheia în urma lui şi a început să ne ameninţe că i-am violat domiciliul. A luat o secure, pe care o tot flutura în aer. Asistenta a consultat-o pe fată cu securea la gât”, a declarat Marian Şandor. Bătrânul agresor este bunicul fetei, care a necesitat îngrijiri medicale, părinţii acesteia fiind plecaţi în străinătate. Cei doi angajaţi ai Ambulanţei Petroşani, asistenta şi şoferul, au scăpat din apartamentul în care au fost ţinuţi captivi, numai după ce au venit poliţiştii. Aceştia au aplanat conflictul, iar echipajul medical de pe ambulanţă a refuzat să depună plângere împotriva agresorului, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura