Eveniment

A rămas sub control judiciar

03 iliseiNatalia Bumbac

Afaceristul Mircea Ilisei (foto) a cerut din nou magistraţilor Tribunalului Hunedoara revocarea măsurii controlului judiciar. Nu este prima dată când hunedoreanul revine cu această solicitare, iar până în momentul de faţă cererea nu i-a fost admisă.
„Instanţa a respins cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpat, ea poate fi atacă în termen de 48 de ore de la comunicare”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Administrator al unei firme din domeniul siderurgic, Mircea Miron Ilisei a fost acuzat de DIICOT de comiterea unor infracţiuni economice. Acesta a fost trimis după gratii la începutul lunii iunie 2013, alături de sora sa şi de alte persoane din judeţul Bihor şi din zona Moldovei. Conform anchetatorilor, aceştia importau mărfuri industriale din state ale UE şi făceau apoi exporturi fictive, ca mai apoi să vândă marfa la negru, realizând profituri ilicite. Se pare că gruparea a realizat un circuit fictiv de mărfuri, astfel încât după facturări succesive, produsele să revină cu o TVA deductibilă, săvârşind în acest mod infracţiunea de evaziune fiscală. După o perioadă de două luni, afaceristul a fost eliberat din arest cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura