A lovit doi copii şi a fugit de la locul accidentului

22 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Un bărbat, căruia nu i se cunoaşte identitatea, a lovit cu maşina doi fraţi, care traversau o stradă din Deva, prin loc nepermis. După ce i-a acroşat, şoferul a fugit de la locul accidentului şi, chiar şi în acest moment, este căutat de oamenii legii.

Veneau de la şcoală
Luni, în jurul orei 13, cei doi fraţi, un băiat de 7 ani şi o fetiţă de 10 ani, se îndreptau de la şcoală înspre casă. Neatenţi şi fără a avea o persoană adultă lângă ei, copiii au vrut să traverseze strada Zarandului din municipiul Deva printr-un loc nepermis. Exact în momentul în care cei doi micuţi se aflau pe mijlocul drumului, o maşină, care circula din direcţia Arad spre Simeria, i-a izbit şi i-a aruncat câţiva metri de la şosea. Cu un tupeu ieşit din comun, şoferul nici măcar nu a oprit autoturismul, ci a demarat în trombă, fără a vedea măcar care era starea de sănătate a copiilor pe care îi lovise. 

„Mama, ne-a lovit maşina”
Din fericire, în urma accidentului, cei doi fraţi s-au ales numai cu o sperietură zdravănă şi cu câteva zgârieturi. După ce s-au ridicat de pe caldarâm, copiii şi-au continuat drumul înspre casă, acolo unde, odată ajunşi, i-au relatat mamei ceea ce s-a petrecut, iar aceasta a sesizat de urgenţă poliţia şi salvarea. „Din declaraţiile minorilor, a rezultat faptul că autoturismul care i-a lovit este marca Dacia 1300 sau 1310, de culoare alb sau gri, iar în momentul producerii accidentului, era condus de o persoană de sex masculin”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. Persoanele care pot da informaţii despre maşina implicată în acest eveniment rutier, cât şi cu privire la identitatea şoferului, sunt rugate să le furnizeze organelor de poliţie, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Aproape 7.000 de şoferi hunedoreni au peste 70 de ani

Un hunedorean a rămas fără permis de conducere, după ce medicul său le-a transmis poliţiştilor că omul are probleme de...

Campioana, la primul eşec

Campioana naţională Inter Petrila a fost învinsă categoric de CFR Cluj, într-un meci din etapa a III-a, Diviziei Naţionale masculine...

Start cu dreptul pentru Dava Deva

Noua echipă de futsal a Devei a debutat cu o victorie în campionatul Ligii a II-a, 4-2 cu CSS Roşiorii...

Închide