A furat 360 metri de cablu din Halta CFR Peştiş

21 martie 2018 | Adauga un comentariu

Peste 360 de metri de cablu de comunicaţii au fost furaţi din Halta CFR Peştiş de un singur individ. Poliţiştii au reuşit, ieri, prinderea lui. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Hunedoara, va fi cercetat pentru furt calificat şi distrugere.

Din datele IPJ Hunedoara, oamenii legii au fost sesizaţi în 19 martie despre furtul unor cabluri din Halta CFR Peştiş. „Cu ocazia verificărilor efectuate în teren, poliţiştii au constatat că au fost sustraşi 120 de metri din cablul care asigura legătura între aparatul de comandă şi un distribuitor (masa totală de cupru fiind de aproximativ 194 de kilograme). Fapt care a condus la afectarea controlului macazelor şi a semnalizării feroviare pe liniile din Halta CFR Peştiş”, a informat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Poliţiştii au mai stabilit că, în perioada 17 – 18 martie, bărbatul a mai furat din aceeaşi staţie alţi 240 de metri de cablu de comunicaţii CFR care nu era în stare de funcţionare. Individul a fost reţinut 24 de ore şi a fost dus ieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Procurorii l-au pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, bărbatul urmând să fie cercetat pentru furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă. (N. Bumbac)

Loading...

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Un tânăr din Lupeni, mort în urma unui accident rutier în Franţa

Un tânăr de doar 21 de ani, din Lupeni, şi-a pierdut viaţa în urma unui acident rutier petrecut în Franţa....

Serviciul Administrare Cetate intră în reorganizare

Ieri, aleşii locali de la Deva au aprobat un proiect de hotărâre privind organizarea concursului pentru postul de director al...

Percheziţii la contrabandiştii cu ţigări

Ieri, la primele ore ale dimineţii, poliţiştii de la IPJ Timiş au efectuat şapte percheziţii la persoane bănuite de contrabandă...

Închide