ActualitateFlash

A evadat taurul comunal

02 donradMaximilian Gânju

Un taur, de circa 700 de kilograme, a scăpat din mâna proprietarului şi a panicat mai mulţi locuitori din zona de nord a Petroşaniului, dar şi din Petrila.
Taurul, un exemplar deosebit de frumos, era pregătit de proprietar pentru a ajunge în judeţul Gorj unde este dat la montă, dar a scăpat şi nu s-a mai oprit decât după vreo 15 kilometri. Stăpânul lui voia să-l ducă până la Novaci, aşa cum procedau bătrânii, din Cheile Jieţului prin Parâng -Polatişte şi apoi în Gorj. Deşi drumul este anevoios şi lung, animalul botezat de stăpân Mitică, nu ar fi suferit de pe urma stresului, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă era transportat cu un autovehicul. Numai că înainte de a pleca la drum, Mitică a scăpat din staul şi a luat-o la goană peste deal. Proprietarul cu încă două ajutoare au pornit după el, dar n-a fost chip să-l oprească. Deloc agresiv, însă agitat de la cât a zburdat în libertate, Mitică s-a lăsat prins abia în Petroşani, pe dealurile de la periferia oraşului.
În periplul său a trecut prin mai multe grădini, iar cei care l-au văzut s-au temut din cauza masivităţii sale, chiar dacă taurul nu avea gânduri de coridă. „Când l-am văzut pe deal, la gardul grădinii, am zis că-l face praf. Pufăia şi era foarte mare, cred că are peste 700 de kilograme. Aici a obosit şi l-au putut prinde stăpânii. Nici nu mă aşteptam, parcă era un căţeluş. S-a dus la el, i-a pus căpăstru şi Mitică în sus, Mitică în jos, taurul s-a dat imediat pe brazdă şi mergea în urma lor. I-au legat o curea cu o bilă de un picior, pentru că îl deranja să mai fugă şi au plecat cu el peste munţi”, spune  unul dintre localnicii care s-au trezit cu mastodontul prin grădină.

2 comentarii la „A evadat taurul comunal

  • ” este dat la montă” ??? Parca vacile se dau la monta. Taurii numai daca’s bovinosexuali.

  • … Sa nu cumva sa fi luat admitere la o facultate!
    Asa, cam in vreo 34 de ani, veti afla ce a facut pe acolo
    Cand Vaci, Pile si Turnatori i-au ajutat in toate!
    … Pana gandi… Poate Dumnezeu?… Ca ar fi Timpul sa se faca Dreptate!
    In orice Toamna… Oricat ar fi de doamna
    Se mai culege si cate o putreda poama!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura