A eşuat şi a doua încercare de revocare a administratorului special de la SC Drumuri şi Poduri SA. Mutulescu, greu de mătrăşit!

26 februarie 2017 | Adauga un comentariu

SONY DSC

Natalia Bumbac

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a cerut, pentru a doua oară, lichidatorului judiciar al SC Drumuri şi Poduri SA, societate aflată în faliment, convocarea Adunării Generale a Acţionarilor  (formată din toţi consilierii judeţeni, cu excepţia celor trei din funcţii executive), pentru revocarea mandatului administratorului special Marius Mutulescu (foto).

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în şedinţa de vineri, 24 februarie, cu 18 voturi  ale aleşilor judeţeni social-democraţi (15 consilieri şi cei trei din conducerea instituţiei). Consilierii judeţeni de la PNL au părăsit sala de şedinţe, înainte de momentul votului. Motivul pentru care CJ Hunedoara a iniţiat un astfel de demers a fost că administratorul special al SC Drumuri şi Poduri SA încasează lunar un venit de 3.500 de lei fără să aibă nici o activitate şi refuză să colaboreze cu acţionarul majoritar, respectiv cu CJ Hunedoara.
Acelaşi proiect, prin care s-a urmărit revocarea lui Mutulescu din funcţia de administrator special, a fost aprobat în şedinţa ordinară din ianuarie a CJ Hunedoara. Astfel, aleşii judeţeni au fost convocaţi de lichidatorul judiciar în şedinţa AGA, de joi, 23 februarie, fiind prezenţi 28 de consilieri judeţeni din 30. În urma votului din AGA, propunerea de revocare a administratorului special nu a trecut, înregistrându-se 14 voturi „pentru“ şi 14 voturi „împotrivă“. Prin urmare, Marius Mutulescu a rămas în funcţie, avându-i de partea lui pe consilierii judeţeni de la PNL. Asta, în condiţiile în care, prima încercare de înlăturare a acestuia de pe poziţia de administrator special a avut loc la începutul anului 2015, atunci când CJ Hunedoara era condus de liberali.
Înlăturarea lui Mutulescu din funcţie s-a cerut atunci, deoarece conducerea judeţului a constatat că acesta „nu şi-a îndeplinit obligaţiile cuprinse în contractul de mandat”. Administratorul special al SC Drumuri şi Poduri SA a atacat în instanţă proiectul de hotărâre prin care s-a constatat încetarea mandatului, act administrativ care a fost anulat de instanţă. După ce Marius Mutulescu a câştigat în instanţă, a cerut să i se plătească drepturile băneşti retroactiv, o sumă de aproximativ 100.000 de lei.
Marius Mutulescu a fost numit administrator special printr-o decizie a AGA SC Drumuri şi Poduri SA din noiembrie 2012, cu o remuneraţie lunară de 3.500 de lei. Acesta trebuia să reprezinte interesele acţionarului majoritar al societăţii. Din datele CJ Hunedoara, pe parcursul întregii activităţi, Marius Mutulescu nu a prezentat nici un raport de activitate, deşi i-a fost solicitat acest lucru în repetate rânduri.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Prima căsătorie mixtă la Deva în acest an

Prima căsătorie mixtă oficiată, în 2017, la Starea Civilă Deva, a fost încheiată, luna aceasta, între o româncă şi un...

Bulina neagră, 27.02.2017

Adrian Cioran, şeful Serviciului judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân Pentru că nu-şi struneşte angajaţii din Valea Jiului, iar comportamentul...

Bulina albă, 27.02.2017

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara Pentru că şi-a ţinut promisiunea din campania electorală, aceea de a se ocupa de...

Închide