A dispărut un TIR plin cu haine
Carmen Cosman
Comisarii Gărzii Financiare Hunedoara caută un TIR încărcat cu haine second – hand, care a plecat din Germania, cu destinaţia Petroşani. TIR-ul a trecut de vamă, dar la Petroşani nu a ajuns, după cum spune beneficiarul încărcăturii.
Potrivit celor de la Garda Financiară, TIR-ul a intrat în ţară încă din luna decembrie a anului 2010 şi trebuia să ajungă la Petroşani, dar între timp i s-a pierdut urma. A trecut prin Vama Borş, din informaţiile culese până la ora actuală, dar beneficiarul încărcăturii susţine că încă nu a ajuns la destinaţie.
„Facem în aceste zile verificări, pentru a stabili unde a dispărut o achiziţie intracomunitară, încă din luna decembrie. Avem date conform cărora un TIR încărcat cu materiale textile a intrat în ţară şi patronul din Petroşani spune că nu a mai ajuns până aici. Aplicaţia informatică arată că TIR-ul a intrat în ţară, dar patronul încearcă să-i piardă urma. Este posibil ca marfa să nu fi fost trecută în registrele contabile şi atunci, putem vorbi despre o încercare de evaziune fiscală, dar până acum, cercetarea nu s-a încheiat“, afirmă Viorel Coman, şeful Gărzii Financiare din Petroşani.
Anul trecut, alte câteva astfel de transporturi au dispărut, de la vamă până la Petroşani.