FlashPolitica si administratie

Se deschide patinoarul din Deva

Patinoarul din Deva se va deschide de luna viitoare şi va fi amenajat în curtea ştrandului, a declarat primarul Ovidiu Moş. Acesta a mai arătat că noul amplasament este mult mai potrivit pentru patinoar, deoarece există mai mult spaţiu şi locuri de parcare suficiente.
Ieri, Consiliul local al Devei a aprobat un proiect de hotărâre prin care au fost stabilite tarifele de acces, programul şi regulamentul de funcţionare ale patinoarului. Astfel, tariful de acces va fi de 10 lei pentru două ore de patinaj (o serie) şi pentru închirierea unei perechi de patine preţul va fi tot de 10 lei. Programul de funcţionare va fi de luni până joi de la 12.30 până la 22.00, cu pauze de 30 de minute între fiecare serie de două ore. Vinerea, sâmbăta şi duminica, patinoarul se va deschide mai devreme, de la ora 10.00 şi va avea fi structurat la fel ca în celelalte zile. Regulamentul bazei de sport şi agrement prevede o serie de măsuri şi interdicţii, precum intrarea pe gheaţă fără patine, aruncarea cu bulgări de zăpadă, sau purtarea pe umeri sau pe braţe a altor persoane etc. Nerespectarea lor va duce la evacuarea persoanei implicate, fie ea patinator sau însoţitor. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura