Actualitate

Tutun de contrabandă descoperit la vamă

Maximilian Gânju

Doi hunedoreni au fost prinşi cu mai multe kilograme de tutun pentru care nu aveau documente justificative şi sunt cercetaţi penal pentru contrabandă.

Acţiunea a fost derulată de Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Arad, împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei Regională Antifraudă 5 Deva. ”Poliţiştii au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe raza localităţii Turnu, un bărbat de 33 de ani şi o femeie de 51 de ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce transportau într-o autoutilitară 8 kilograme de tutun de diferite mărci, timbrat necorespunzător. Întreaga cantitate de tutun a fost indisponibilizată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, pe numele celor în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcat corespunzător, a unei cantităţi de tutun, peste limita admisă de lege”, spun anchetatorii. Tutunul ar fi fost achiziţionat din Ungaria, unde preţurile sunt considerabil mai mici şi urmând să fie apoi vândut pe piaţa neagră.

One thought on “Tutun de contrabandă descoperit la vamă

  • Mda interesant articol………….vedem si noi cu ce se ocupa marii controlori de la antifrauda !!!
    am crezut ca nu vad bine !! 8 kg de tutun??? mari traficanti , alea cred eu incapeau intr o plasa , nu era nevoie de ‘autoutilitara ”
    Ne am degradat rau de tot , nici infractotii nu mai sunt ce erau odata ……….rade Trutulescu de ei …………ala cara cu avionul nu cu plasa

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura