Gura lumii

Gura lumii, 18.09.2017

Supăraţi pe toată lumea, dar nu pentru că sunt interesaţi de bunul mers al urbei. Nişte aleşi locali dintr-o regiune sudică a judeţului s-au enervat la culme, după ce un localnic a avut curajul să-i ploconească doar pe vreo câţiva colegi de-ai lor. Omul voia un bun al urbei şi s-a gândit să-şi aranjeze treburile cu vreo câţiva aleşi, că de ei ar depinde perfectarea afacerii. N-a fost deloc inspirat, spun cârcotaşii, iar drept urmare s-a trezit într-un mare scandal. Gurile rele spun că ocoliţii de individ s-au revoltat şi fac tot posibilul să-i pună beţe în roate. Bunele lor intenţii sunt în realitate motivate de altceva. Bârfitorii spun că nemulţumiţii s-au supărat atât de tare, dar nu din cauză că întreaga comunitate ar avea de pierdut, ci pentru că buzunarele lor au rămas goale. Rămâne de văzut dacă zvonurile au măcar un sâm bure de adevăr.

Se pregăteşte de ofensivă şi experienţa lui politică ar putea răsturna multe socoteli. Este vorba de un demnitar din regiunea cu lămpaşe, despre care s-a crezut că s-a retras cu totul din politică. La ultimele alegeri a pierdut, acesta fiind şi motivul care a dat apă la moară adversarilor. Chiar dacă adversarii s-au culcat pe o ureche şi nu l-au mai considerat un pericol, realitatea este alta. Bârfitorii spun că retragerea sa din prim-plan a fost premeditată, iar în realitate, omul lucra de zor la cariera sa politică. Ar fi ajuns şi la un rezultat după ce şi-a analizat în linişte toate oportunităţile, iar acum este gata să dea lovitura. Cârcotaşii spun că politicianul a bătut palma cu un fost demnitar, foarte popular printre vârstnicii din regiunea cu lămpaşe. În scurt timp va ieşi la rampă ca şef de organizaţie al partidului înfiinţat şi va avea şi misiunea de a recruta nume cunoscute din politică. Deja, spun cârcotaşii, alături de el sunt liderii pensionarilor cu tot arsenalul lor de câteva mii de voturi. Astfel, dacă-şi va juca bine cartea, la următorul scrutin, politicianul va răsturna iarăşi toate socotelile.

One thought on “Gura lumii, 18.09.2017

  • Iar stiri despre Vochitoiu,??? Suntem obositi de kkt u asta…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura