Politica si administratie

05 timis - tompau (3)

Nicolle Ebner

 Două dintre proiectele depuse de Primăria Haţeg au trecut de etapa eliminatorie, fiind declarate eligibile de către Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Declaraţia aparţine primarului oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto), care speră ca proiectele destinate comunităţii să nu se „piardă pe traseu”, din considerente politice.

 Accent pe şcoală şi drumuri
Primarul Nicolae Timiş spune că a primit de la ADR Vest două scrisori de acceptare a finanţărilor solicitate pentru dotarea şi modernizarea Colegiului Naţional din Haţeg şi reabilitarea străzilor urbane de pe raza oraşului. „Este vorba de o finanţare de la Uniunea Europeană în valoare de 11 milioane de euro, bani solicitaţi pe baza a două proiecte. Unul dintre ele vizează reabilitarea şi dotarea spaţiilor de învăţământ şi a bazei sportive aferente Colegiului Naţional din Haţeg, iar al doilea proiect, mult mai valoros, priveşte asfaltarea străzilor de pe raza oraşului. Ambele proiecte au fost declarate eligibile şi au trecut în etapa de evaluare tehnică şi financiară”, a declarat primarul Nicolae Timiş.

Politicul-factorul decisiv
Potrivit sursei mai sus citate, evaluarea proiectelor se va face de către evaluatori independenţi din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. „Sperăm să nu se intervină politic iar locuitorii oraşului Haţeg, adevăraţii beneficiari ai proiectelor, să aibă de suferit, adică să fie pedepsiţi pentru că au avut încredere şi au ales în fruntea lor un primar liberal”, îşi exprimă temerile edilul şef al oraşului Haţeg.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura