Asistenţa medicală primară din judeţ, în prag de colaps
Deficitul de medici de familie la nivel de judeţ se va acutiza grav în următorii ani, au arătat ieri, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Colegiului Medicilor Hunedoara.
Read MoreDeficitul de medici de familie la nivel de judeţ se va acutiza grav în următorii ani, au arătat ieri, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Colegiului Medicilor Hunedoara.
Read MoreNoul şef al Serviciului de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Hunedoara este subcomisarul Dumitru Nicolae Bordea. El a fost numit
Read MoreVorbesc cârcotaşii prin târg că un fost lucrător cu caschetă are toate şansele să zboare de pe postul pe care-l
Read MoreFlorin Oancea, primarul municipiului Deva
Read MoreAndrei Dănuţ Dicu, tânăr din Valea Jiului
Read MoreCei doi tineri din Valea Jiului, implicaţi în mai multe jafuri armate, rămân în arest preventiv, au decis judecătorii. Daniel
Read MoreIeri, luni, în jurul orei 19:30, o femeie de 55 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care conducea un autoturism pe
Read MoreServiciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara anunţă că pentru recuperarea întârzierilor şi soluţionarea numărului
Read MoreFamilia bărbatului de 47 de ani, din satul Teiu, comuna Lăpugiu de Jos, dispărut din data de 17 decembrie 2017, a ajuns la disperare. De trei săptămâni, Radu Romulus Miclea (foto) este căutat, atât de rudele sale, cât şi de autorităţi, fără nici un rezultat.
Read MoreMinerul se afla într-un spital din Timişoara, după ce a fost victima unui accident de muncă produs în subteranul EM
Read MoreCinci elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, aflaţi în stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, au salvat un bărbat de la pieire, precum şi locuinţa acestuia din gura flăcărilor.
Read MoreÎn cursul zilei de ieri, toţi medicii de familie din judeţ au parafat relaţiile contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, se arată într-un comunicat al instituţiei menţionate. Ceea ce înseamnă că toţi asiguraţii din judeţ beneficiază de asistenţă medicală primară. Astfel, s-a pus punct unei situaţii tensionate dintre cele două părţi, respectiv medicii de familie şi Casă.
Read MoreNumărul vizitatorilor de la Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara creşte de la an la an. De asemenea, şi banii încasaţi sunt tot mai mulţi, ceea ce reprezintă o bulină albă pentru actuala conducere a Primăriei municipiului Hunedoara.
Read MoreO serie de informaţii vehiculate în spaţiul public arătau că directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram (foto), beneficiază de o majorare salarială substanţială din acest an. Numai că, Avram spune că informaţia este eronată, iar leafa pe care o primeşte în 2018 nu este mai mare faţă de cea încasată lunar în anul 2017.
Read MoreMai mulţi liberali de la Deva au fost daţi afară din partid, după ce au fost acuzaţi că nu s-au implicat în campania electorală de la Primăria Deva. Romeo Deteşan, secretarul general al PNL Deva, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că opt persoane au fost excluse din PNL Deva.
Read MoreCu peste 500.000 de membri, aplicaţia DailyArt oferă posibilitatea admirării a peste 1.600 de opere de artă celebre, 600 de biografii ale artiştilor şi colecţii din peste 480 de muzee din întreaga lume.
Read MorePrima zi de lucru a anului 2018 a început la Apa Serv Valea Jiului nu doar cu stabilirea direcţiilor
Read MoreSe apropie data la care Melissa Ioana Pricope, fetiţa din Deva care în 2006 s-a accidentat grav la Serbările
Read MoreReprezentanţii Vital Berry, societatea ce deţine plantaţii de afini în Beriu, la solicitarea primarului comunei Mărtineşti, au decis să-şi extindă
Read MoreCu prilejul Zilei Culturii Naţionale, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în 15
Read More