CE de futsal: Portugalia – România 4 -1
Ieri s-a disputat meciul de futsal din cadrul Campionatului European, între Portugalia şi România. Tricolorii au fost învinşi cu 4-1,
Read MoreIeri s-a disputat meciul de futsal din cadrul Campionatului European, între Portugalia şi România. Tricolorii au fost învinşi cu 4-1,
Read MoreVorbesc cârcotaşii prin târg că un personaj de pe la noi, aflat în ceva impas în prezent, cere ajutor pe
Read MoreConsiliul local al municipiului Petroşani rămâne, deocamdată, membru în Asociaţia „Salvital” Hunedoara, cea prin care a fost înfiinţat SMURD la noi în judeţ. Proiectul iniţiat de edilul şef al urbei, Tiberiu Iacob-Ridzi, de retragere din asociaţia menţionată, a fost amânat în urma şedinţei de ieri.
Read MoreDan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara
Read MoreOvidiu Dănuţ Drîngă, tânăr din Haţeg
Read MoreVineri, 2 martie, de la ora 19, are loc spectacolul „All inclusive“, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean“
Read MoreApreciatul actor Florin Piersic revine la Deva cu „Străini în noapte“, o piesă scrisă de Eric Assous şi montată de
Read MoreDoi şoferi din Valea Jiului şi unul din Alba s-au ales cu dosare penale pentru că au urcat băuţi la volan.
Read MoreJudecătorii petroşăneni au emis mandat de arestare în lipsă pe numele recidivistului care a violat, duminică, o localnică. Individul este
Read MoreUn bărbat de 44 de ani conducea un autoturism pe DN7, din direcţia Orăştie-Deva. Ajuns în localitatea Spini, acesta nu
Read MoreDacă până acum, unii indivizi iresponsabili obişnuiau să arunce deşeuri rezultate din construcţii, dar şi alte gunoaie pe malul Mureşului, alţii, mai comozi din fire, au găsit un loc mai la îndemână. Un teren care pare a fi abandonat, de pe strada Rândunicii, din Deva, a fost transformat în groapă de gunoi. Terenul se află în imediata vecinătate a sediului Subunităţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. E la doi paşi de cea mai circulată arteră rutieră a municipiului reşedinţă de judeţ – Drumul Naţional 7.
Read MoreSindicatul „Noroc Bun” a înregistrat un prim succes vizavi de procesul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara.
Read MoreŞi în 2018, valoarea alocaţiei zilnice de hrană pentru cei aflaţi în grija unităţilor de asistenţă medico-socială rămâne la nivelul de 16,6 lei pe zi, potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptată la finele lui 2014. La fel se întâmplă şi în cazul UAMS Baia de Criş.
Read MoreAdministraţia publică din Hărău continuă programul de burse sociale acordate elevilor care se confruntă cu greutăţi de ordin financiar, dar şi cel care prevede premii anuale oferite şcolarilor cu medii peste 9. De altfel, este una dintre puţinele primării din judeţ care face acest lucru.
Read MorePostul de administrator public al municipiului Deva a fost desfiinţat în anul 2016, imediat după ce Mircia Muntean a revenit la primărie.
Read MorePompierii militari din Valea Jiului pierd un adevărat profesionist după retragerea din activitate a celui care a condus ani la rând Detaşamentul Petroşani, Garda de Intervenţie Lupeni şi pe cea din Baru Mare.
Read MoreAgenţia de Dezvoltare Economico-Socială (ADEH) a judeţului Hunedoara anunţă că numărul vizitatorilor în principalele obiective din judeţ a crescut cu peste 11 la sută în 2017 faţă de 2016.
Read MorePrimarul municipiului Brad, Florin Cazacu (foto dreapta), a intrat, ieri, în posesia autorizaţiei de construire pentru proiectul „Conducta de transport gaze naturale Mintia-Brad, etapa 1: Tronson Mintia-Brad, judeţul Hunedoara”.
Read MoreIeri, la sediul FR Fotbal s-a efectuat tragerea la sorţi pentru Cupa României la futsal, etapa a doua. Campioana en
Read MoreMarţi, au debutat pe Arena Stozice din Ljublijana întrecerile cei de a XI-a ediţii a Campionatului European de Futsal, competiţie care reuneşte 16 echipe printre care şi România. Primele partide disputate au oferit şi primele surprize, ambele jocuri încheindu-se la egalitate.
Read More