13 noiembrie 2017
Astăzi, la Hunedoara, va avea loc o masă rotundă, dedicată marcării “Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România”. Manifestarea este organizată la Castelul Corvinilor, în Bucătăria garnizoanei, începând cu ora 17.00.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Situaţie inedită la o şcoală din Deva. Mai multe încăperi de la parterul clădirii fostului Liceu de Chimie, în care funcţionează două clase de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, a fost invadate de ţânţari. Insectele au pătruns în grupul sanitar, pe hol, câteva ajungând şi în sălile de curs.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Indreiu Cheseoan, cetăţean din oraşul Haţeg Pentru că a fost arestat, după ce l-a lovit cu un topor în cap pe un bărbat, totul pornind din cauza rivalităţii dintre cei doi. Victima a ajuns la spital, iar agresorul în arest.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Victor Arion, directorul general al Apa Prod SA Pentru că Apa Prod SA a primit „Premiul Naţional” din partea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, societatea fiind selectată în acest Top 10, la domeniul său de activitate, dintr-un total de 661.533 de firme din întreaga ţară, care au depus bilanţul pe anul 2016.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Vorbesc cârcotaşii prin târg că un personaj din politica locală s-a învârtit foarte bine în ultima vreme. Cică, spun zvonerii pe la colţuri, omul nostru ar fi reuşit să facă un schimb de terenuri cu o primărie de municipiu, un schimb extrem de valoros pentru el, se-nţelege. Gurile rele povestesc prin târg că tranzacţia a […]
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Ieri, în jurul orei 09.30, între localităţile Zeicani şi Sarmizegetusa a avut loc un accident rutier, soldat cu doi răniţi. Un autoturism al Poliţiei de Frontieră, condus de un bărbat de 43 de ani, din Mehedinţi, s-a răsturnat.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Bărbatul care a violat o tânără din Lupeni, sub ameninţarea cuţitului, a cerut să fie pus în libertate. Individul execută o pedeapsă de şase ani de închisoare şi va mai rămâne în celulă cel puţin o vreme.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Nu mai puţin de şapte şoferi s-au ales cu dosare penale pentru că s-au urcat la volan după ce au băut bine. Inconştienţii riscă să ajungă în închisoare.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Inspectorii ANAF – Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, împreună cu poliţiştii de frontieră, au capturat la Vama Vărşand, judeţul Arad, pe sensul de intrare în România, două microbuze cu haine şi încălţăminte de contrabandă. Mărfurile, în valoare de 9.500 de euro, erau imitaţii după mărci celebre din vestimentaţie, conform comunicatului transmis de ITPF Oradea.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Liderul judeţean al ALDE, Mircea Moloţ (foto), a declarat că scorul partidului obţinut la alegerile pentru Primăria Deva a fost mizerabil.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Ieri, la Judecătoria Deva, a avut loc primul termen de judecată pentru validarea mandatului de primar al lui Florin Oancea (foto). Instanţa a amânat îndeplinirea acestei formalităţi, stabilite prin Legea administraţiei publice locale, până la data de 20 noiembrie 2017.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Mai mulţi oameni de afaceri şi primari din Valea Jiului cer reluarea finanţării la construcţia Drumului Naţional 66A, Câmpu lui Neag – Herculane. Demersului lor se pot ralia şi cetăţenii din cele şase localităţi ale zonei.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Sorin Vasilescu (foto), vrea, din nou, să-şi dea demisia din această funcţie, după ce a avut două tentative în trecut.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Sistemul de supraveghere video din Petroşani îşi dovedeşte utilitatea, iar datorită camerelor mobile şi fixe, poliţiştii locali au reuşit să identifice mai multe abateri pentru care au dat sancţiuni contravenţionale.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Săptămâna trecută, la Petroşani s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Concursului Naţional de Salvare Minieră şi de Suprafaţă, organizat de Asociaţia Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă (ASMS), Institutul Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani şi CEH – Divizia Minieră.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Ministerul Educaţiei are în derulare mai multe programe privind încurajarea accesului la educaţie, dar şi pentru reducerea abandonului.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Apa Prod SA a primit „Premiul Naţional” din partea Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Apa Prod SA a fost selectată în acest Top dintr-un total de 661.533 de firme din întreaga ţară, care au depus bilanţul pe anul 2016. Operatorul Regional de apă şi canalizare s-a clasat pe locul al VII-lea în domeniul […]
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Desfăşurat la Sala Sporturilor din Deva, campionatul naţional de gimnastică pentru junioare a consemnat un fapt mai rar întâlnit. CNS Cetate Deva nu a cucerit nici o medalie, având în concurs doar două sportive, pe Valentina Borca şi Iulia Jenariu.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Deţinătoare a titlului şi lideră în Liga I de futsal, Autobergamo Deva are rezultate excelente şi în campionatul de tineret Under 19. Tânăra trupă pregătită tot de Marcos Angulo conduce clasamentul seriei 5 din această întrecere, având trei victorii în primele trei jocuri disputate.
Citeste mai mult - Facebook
13 noiembrie 2017
Liderul celui mai important eşalon fotbalistic judeţean a obţinut un nou succes în campionat, ajungând la 10 victorii consecutive în acest sezon după ce s-a impus cu 1-0 pe terenul Aurului Brad. Trupa lui Mircea Alic jr. a profitat şi de eşecul campioanei en-titre, Inter Petrila, la Călan, având acum şase puncte avans faţă de aceasta şi faţă de Retezatul Haţeg.
Citeste mai mult - Facebook
Comentarii recente