Al doilea miner ucis la Lupeni, condus pe ultimul drum
Cel de al doilea miner care a pierit în tragedia de la EM Lupeni, Suciu Ioan Florin (foto), va fi condus astăzi pe ultimul drum.
Read MoreCel de al doilea miner care a pierit în tragedia de la EM Lupeni, Suciu Ioan Florin (foto), va fi condus astăzi pe ultimul drum.
Read MoreFostul edil al Devei, Mircia Muntean (foto), se află în prezent la Penitenciarul Aiud, în judeţul Alba, unde execută pedeapsa de şase ani de închisoare în regim închis. Acesta va putea să ceară schimbarea regimului de executare a pedepsei şi transferul la Penitenciarul Bârcea Mare, închisoarea cea mai apropiată de localitatea de domiciliu, abia vara viitoare.
Read MoreHunedoreanul Ionuţ Rudeanu (foto) este nemulţumit de sentinţa dată de prima instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este judecat pentru infracţiuni economice.
Read MoreDoi tineri din Certeju de Sus şi Deva, care circulau cu un moped şi un ATV, ambii în stare de ebrietate, s-au ales cu dosar penal, după ce s-au „întâlnit” într-o curbă.
Read MoreŞoferii care circulă pe tronsoanele Autostrăzii A 1 de la Deva la Sibiu nu contenesc în a-şi testa bolizii. Zilele
Read MoreSistemul de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT va fi implementat în scopul prevenirii pierderii de vieţi omeneşti, ca urmare a fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase, stabileşte o ordonanţă de urgenţă adoptată, recent, de Guvern. Unii primari hunedoreni văd noile reglementări ca fiind un pas important, care ar fi trebuit să fie făcut cu mulţi ani în urmă.
Read MorePoliclinica din cartierul Dacia, din Deva, va fi funcţională din nou de la sfârşitul acestei săptămâni, după ce a fost
Read MoreANOFM organizează o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi în data de 20 octombrie. Acţiunea se va desfăşura în această zi pe plan naţional, deci inclusiv în reţeaua teritorială a judeţului Hunedoara, mai exact la agenţiile din Deva, Simeria, Hunedoara, Orăştie, Călan, Haţeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Brad, între orele 9 şi 13.
Read MoreMai multe gospodării din Petroşani, branşate la reţeaua de apă potabilă, au apometre antifurt. Investiţia a fost făcută experimental şi s-a realizat pe fonduri europene. Rezultatele după circa trei ani de analiză a sistemului sunt remarcabile, spune conducerea Apa Serv Valea Jiului.
Read MoreIeri, Biroul Politic Naţional al PSD a validat, în unanimitate, candidatura lui Petru Mărginean (foto) la Primăria Deva. Mărginean a
Read MoreMedicul Marius Blendea (foto), un chirurg foarte cunoscut în Deva şi nu numai, s-a decis să candideze şi el pentru
Read MoreIeri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Deva, Florin Oancea (foto în stânga) şi Răzvan Mareş (foto în dreapta), preşedintele PSRO Hunedoara, au semnat un protocol de colaborare şi susţinere a candidaturii lui Florin Oancea la Primăria Deva.
Read MoreDirectorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Horaţiu Simion (foto mic), a fost demis, conform comunicatului transmis de CNAIR. Acesta a fost găsit vinovat de către conducerea companiei de producerea tragicului accident de pe DN 57, între Orşova şi Moldova Nouă, în dreptul localităţii Coronin, unde un autoturism a plonjat în Dunăre, patru persoane fiind de negăsit.
Read MoreMilu Folescu, primarul comunei Vaţa de Jos
Read MoreVorbesc cârcotaşii că o directoare de pe la noi i-a exasperat deja pe angajaţii instituţiei, după ce i-a pus să
Read MoreAlin Simota, afacerist din Valea Jiului
Read MoreRaportul verificărilor efectuate de Compartimentul de audit al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara la Teatrul Dramatic „I. D. Sârbu” din Petroşani
Read MoreFostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma (foto), a reuşit una dintre cele mai mari performanţe politice: să fie dat afară din partidul al cărui preşedinte era. Tovarăşii săi, din Partidul Social Democrat al Muncitorilor, s-au debarasat de el rapid.
Read MoreChiar dacă nu a obţinut a şaptea victorie în acest sezon al Ligii a III-a, seria a IV-a, ACS Şirineasa a rămas neînvinsă în campionat, remizând pe terenul grupării Şoimii Lipova, scor 1-1. Trupa din Petroşani a avut avantaj de un gol, însă a fost egalată, menţinându-se în poziţia de lider confortabil al seriei.
Read MoreEchipa pregătită de Mircea Alic jr. a învins pe Victoria Călan în derbiul rundei a VII-a şi a preluat de la aceasta poziţia de lider în principalul eşalon fotbalistic judeţean, chiar dacă are un meci mai puţin jucat decât urmăritoarele sale. În schimb, campioana Inter Petrila a făcut „instrucţie” cu Şoimul Băiţa, administrându-i acesteia una din cele mai usturătoare înfrângeri de pe teren propriu.
Read More