Zi: 22 martie 2017

Politica si administratie

Potrivit deputatului PSD Natalia Intotero, Granturile pentru bursieri, accesibile din al doilea trimestru

Deoarece Şerban Constantin Valeca, ministrul Cercetării şi Inovării, a prezentat în şedinţa de Guvern din 23 februarie 2017 nota unui proiect privind acordarea de granturi bursierilor, de curând, deputatul hunedorean Natalia Intotero (foto) i-a adresat o întrebare referitoare la stadiul în care se află programul, precum şi termenele şi condiţiile de implementare.

Read More
Politica si administratie

Contabilul şef de la teatrul din Petroşani se joacă cu conducerea judeţului

Problemele nu se mai termină la teatrul din municipiul Petroşani. După ce Nicoleta Bolcă a demisionat, se pare că au apărut tot felul de dificultăţi şi urmează să iasă la iveală ce este sau ce a fost în neregulă la această instituţie. Autorităţile nu se grăbesc să finalizeze verificările de la Teatrul Dramatic din Petroşani, iar în aceste condiţii nebuloasa se menţine aici. De fapt, de anul trecut, MESAGERUL HUNEDOREAN a solicitat să se spună cum s-a gestionat bugetul acestui teatru.

Read More
Actualitate

Primarul Devei cere şi la ÎCCJ revizuirea dosarului în care a fost condamnat pentru abuz în serviciu: Mircia Muntean nu renunţă!

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), a transmis un comunicat în care explică situaţia sa juridică, arătând că a înaintat un nou demers pentru a face lumină în dosarul în care a fost condamnat pentru abuz în serviciu. Asta, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia la executarea pedepsei din respectivul dosar, decizia instanţei fiind definitivă.

Read More
Mesagerul juridic

Ce trebuie ştiut despre contractul de întreţinere

Contractul de întreţinere este contractul încheiat în formă autentică, la biroul notarului public, prin care o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi (sau al unei alte persoane, de obicei soţul sau soţia creditorului întreţinerii) prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată. Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii.

Read More