Zi: 6 martie 2017

ActualitateFlash

O arădeancă are pretenţii financiare pentru descoperirea de la Sarmizegetusa Regia. Matriţa dacică, obiect de dispută în instanţă

Cea mai spectaculoasă descoperire arheologică din ultimii ani de la noi din judeţ, matriţa antică de la Sarmizegetusa Regia, este subiectul unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara. O arădeancă, Andreea Ciuciu, a deschis acţiune în instanţă, cerând autorităţilor judeţene despăgubiri în valoare de jumătate de milion de lei, pe motiv că ea ar fi fost cea care a făcut descoperirea. Asta, deşi alte persoane care au fost de faţă la acel moment neagă unele afirmaţii ale tinerei. Arădeanca este singura persoană din grupul care a descoperit matriţa, care cere despăgubiri materiale statului. Astăzi, dosarul de la Tribunalul Hunedoara, având ca obiect „pretenţii”, are primul termen de judecată în fond.

Read More
Actualitate

Controale de la centru la Poliţia Lupeni

Chestorul Bogdan Despescu, inspectorul General al Poliţiei Române (IGPR), a trimis o echipă de la Direcţia de Control Intern, pentru a verifica situaţia reclamată de angajaţii de la Poliţia municipiului Lupeni. Reclamaţiile făcute de două treimi dintre poliţiştii din Lupeni au ca subiect comportamentul neadecvat şi abuziv pe care-l are, susţin ei, comisarul şef Dănuţ Mocanu (foto), şeful Poliţiei Lupeni.

Read More
Actualitate

Hunedoreni amendaţi pentru că au dat foc la mirişte

În ultimele trei zile, pompierii hunedoreni au intervenit pentru stingerea a 73 de incendii de vegetaţie uscată, petrecute la nivelul întregului judeţ. În cazul unui incendiu din localitatea Almaşu Sec, flăcările au ajuns până la o locuinţă, unde a fost afectat acoperişul pe o suprafaţă de 40 de metri pătraţi şi au ars doi metri cubi de lemn de foc depozitat în apropierea casei.

Read More
Sport

Devenii de la CNS Cetate se simt „lucraţi”

Înfrângerea din prima etapă a returului, cu Industria Galda de Jos, a lăsat „răni adânci” în interiorul echipei CNS Cetate Deva, alb-albaştrii fiind penalizaţi cu două eliminări şi o lovitură de pedeapsă. Prezent la meci, viceprimarul Răzvan Mareş a acuzat arbitrajul centralului Răzvan Lădar, din Oradea, şi crede că echipa suferă o răzbunare din partea Federaţiei Române de Fotbal.

Read More