Zi: 16 ianuarie 2017

Politica si administratie

Cetatea Devei se transformă într-un bastion al culturii

Cetatea Devei va fi gazda unor evenimente culturale, programate săptămânal, începând cu luna martie, până la sfârşitul lunii octombrie. Totul face parte dintr-o strategie de promovare a monumentului istoric şi a urbei de la poalele dealului pe care se înalţă, întocmită de autorităţile locale ale municipiului, în frunte cu Alin Suciu, directorul Serviciului Public Administrare Cetate Deva.

Read More
ActualitateFlash

A crescut numărul păsărilor migratoare care iernează pe Valea Mureşului. Lebedele salvate de pompieri formează un cuplu pe viaţă

Aşa cum am precizat, la vremea respectivă, cele două lebede salvate de la îngheţ de pompierii hunedoreni de pe o baltă din zona Văii Mureşului, săptămâna trecută, sunt în grija Asociaţiei Peregrinus din Deva. Prezenţa acestei specii de păsări în zona noastră nu este o surpriză, iar numărul lor exact nu este cunoscut. Mai multe informaţii despre lebedele salvate şi suratele lor care vieţuiesc pe apele bălţilor sau ale Râului Mureş le-am aflat de la Forrai Emeric (foto), membru în Asociaţia Peregrinus şi un iubitor declarat al tuturor necuvântătoarelor.

Read More