Lună: decembrie 2016

Actualitate

De ce nu poate fi deschis tronsonul finalizat din Autostrada Lugoj – Deva?

Lucrările la Autostrada Lugoj – Deva, pe tronsonul Traian Vuia – Margina, sunt în curs de finalizare. Doar că bucata din şoseaua de mare viteză va putea fi dată în folosinţă după clarificarea unor probleme de natură juridică. Anunţul a fost făcut de CNAIR, care a explicat că, dacă ar fi recepţionate lucrările în condiţiile actuale ale legii, ar fi în defafoarea companiei.

Read More
Sport

CS Hunedoara vrea promovarea în Liga a III-a în 2018

Înfiinţată acum jumătate de an, echipa de fotbal CS Hunedoara nu doreşte să rămână prea mult în anonimatul competiţiilor judeţene. Gruparea de pe Cerna, susţinută în totalitate de Consiliul Local şi Primăria Hunedoara, îşi doreşte să ajungă în Liga a III-a la finele sezonului 2017-2018.
Mulţi debutanţi
Fără drept de promovare în sezonul actual şi pe locul 7 la finalul turului Ligii a IV-a, CS Hunedoara şi-a făcut planurile de viitor. Gruparea pregătită de Mircea Alic jr. şi Raul Spătaru vrea să ajungă în competiţiile naţionale peste doi ani, mai precis din sezonul 2018-2019. Deocamdată, alb-albaştrii încearcă să dea încredere fotbaliştilor locali, mulţi dintre aceştia debutând în acest sezon în compeţiile de seniori. „Am avut un parcurs bun, chiar dacă suntem pe locul 7, am promovat mulţi jucători tineri şi nu am pierdut nici un meci pe teren propriu. Pentru mulţi jucători e prima experienţă la seniori şi cu ei trebuie avut răbdare. Neavând presiunea rezultatelor, s-au exprimat bine şi se pregătesc pentru ceea ce va urma”, a spus Mircea Alic jr.
„Simt că vom avea rezultate bune!”
Antrenorul hunedorean i-a enumerat pe Alexandru Marcu (17 ani), Andrei Kocsis (15 ani), Darius Bularda (16 ani), Antonio Teodorescu (16 ani), Silviu Obreja (15 ani) şi Cosmin Daisa (17 ani) printre debutanţii acestui sezon. Alături de ei, cei mai experimentaţi jucători care au evoluat pentru CS Hunedoara în acest tur au fost Andrei Cobliş (27 de ani), Florin Paşca (22 de ani), Raul Ciucurescu (20 de ani) şi Cosmin Ciumaşu (20 de ani). Cu aceştia şi cu ceva întăriri, hunedorenii îşi doresc să revină în Liga a III-a din 2018. „Încă nu s-a stabilit obiectivul pentru anul viitor dar noi ne dorim să evoluăm cât mai bine şi să avem rezultate foarte bune. Iar dacă vom fi sus în clasament, va fi foarte bine. Trebuie să avem răbdare cu aceşti jucători tineri, pentru că doar aşa putem avea rezultate şi eu simt că le vom avea”, a explicat antrenorul hunedorenilor.
L-au transferat pe Daniel Creciunesc
Până la lupta pentru promovare, hunedorenii au realizat şi primul transfer important. Astfel, pentru gruparea de Liga a IV-a va evolua din retur Daniel Creciunesc, ex-jucătorul lui FC Hunedoara, care în acest sezon a mai evoluat la Unirea Alba Iulia. Jucătorul de 21 de ani a fost dorit în mod expres de Mircea Alic jr. „Mi l-am dorit foarte mult pe Daniel Creciunesc, e un jucător de care avem nevoie şi care poate trage echipa după el. E un mare plus pentru noi”, a spus Alic. Totodată, hunedorenii le-au făcut o ofertă şi fraţilor Florin şi Mihai Olariu, care evoluează la Millenium Giarmata, aşteptând răspunsul lor până la începutul lunii ianuarie. CS Hunedoara va începe pregătirile pentru retur în 16 ianuarie. (Ovidiu Mănăstire)

Read More
FlashPolitica si administratie

Colindul consilierilor locali din Deva, mare succes pe Facebook

În preajma Sărbătorii Crăciunului şi Anului Nou, consilierii locali din Deva au uitat de patimile politice şi au realizat un videoclip original în care interpretează un colind pe versuri proprii, care au legătură cu oraşul în care trăiesc. Materialul video a fost postat pe pagina de Facebook a Primăriei Deva, unde a reuşit să adune 10.000 de vizualizări în mai puţin de 24 de ore.

Read More