Zi: 8 septembrie 2016

Politica si administratie

Ce iniţiative legislative va susţine Vochiţoiu în Senat?

Senatorul PMP, Haralambie Vochiţoiu (foto), a prezentat într-o conferinţă de presă stadiul în care se află câteva proiecte legislative la care este iniţiator. Printre acestea se numără iniţiativa prin care la nivelul întregii ţări să se demareze un program multianual de construire de creşe şi al doilea proiect legislativ prevede statutul angajaţilor Căilor Ferate Române (CFR). Senatorul hunedorean a mai arătat că o altă iniţiativă legislativă de-a sa, care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care maltratează sau omoară animalele, nu a trecut de comisia juridică a Senatului. Cu toate acestea, Vochiţoiu a afirmat că nu va renunţa la demersul.

Read More