Moloţ se mai gândeşte dacă va candida
Ieri, preşedintele ALDE Hunedoara, Mircea Moloţ (foto), a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că peste o lună de zile va anunţa dacă va candida sau nu la alegerile parlamentare.
Read MoreIeri, preşedintele ALDE Hunedoara, Mircea Moloţ (foto), a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că peste o lună de zile va anunţa dacă va candida sau nu la alegerile parlamentare.
Read MoreConsilierul local PSRO, Tiberiu Coroiu (foto), a trecut ieri de proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiei de director al Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM) al Primăriei Deva.
Read MoreAnca Pavel-Nedea (foto), preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), prezentă ieri la Deva, a declarat că pentru a dezvolta turismul e nevoie să se înfiinţeze la nivelul fiecărui judeţ Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD).
Read MoreTinerii social-democraţi din judeţ organizează o caravană de dezbateri politice, la Toteşti, Orăştie, Veţel, Vulcan, Hunedoara, Brad, Deva şi Gurasada.
Read MoreClaudiu-Darius Rezeş şi Daniel-Alin Junchi, tinerii care au furat portofelul unui bărbat de 83 de ani, pe o stradă din
Read MoreIeri, Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia lui Vasile Holban, zis „Uliu”, împotriva arestului preventiv, dispus după ce a violat o
Read MoreIeri, Judecătoria Deva a respins cererea lui Serghei Gorbunov (foto), care se află închis în Penitenciarul Aiud, pentru contopirea a
Read MoreDepartamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a propus suspendarea autorizaţiei de funcţionare pentru un serviciu privat de ambulanţă din Capitală, după ce la controalele făcute la începutul verii s-au descoperit lipsuri pe linia de asistenţă medicală de urgenţă.
Read MoreIeri, o stâncă de aproximativ patru tone s-a desprins de pe Dealul Cetăţii şi este în pericol să cadă. Primăria
Read MoreJudeţul Hunedoara face parte din calendarul ediţiei din acest an a Raliului Carpaţi Retro, două etape ale competiţiei, care adună la start bolizi de epocă, urmând să se desfăşoare în acest weekend în regiunea noastră.
Read MoreA XI-a ediţie a campionatului municipal de minifotbal Deva va începe în acest sfârşit de săptămână la baza Realsport. Un număr 24 de echipe de amatori s-au înscris în competiţie, fiecare având şansa să lupte pentru titlul de campioană municipală.
Read MoreEchipa de handbal deveană va deschide sezonul Ligii Naţionale de handbal feminin, urmând să întâlnească mâine, pe teren propriu, gruparea Corona Braşov. Formaţia antrenată de Ion Mătăsaru are şanse infime în duelul cu medaliata cu bronz din sezonul trecut, alb-albastrele suferind la capitolul lot de jucătoare.
Read MoreCel mai important eşalon fotbalistic hunedorean va porni la drum, prima etapă a sezonului 2016-2017 urmând să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni. Întrecerea nu are o favorită certă, în lupta pentru supremaţie fiind implicate mai multe grupări.
Read MoreAstăzi, liberalii deveni au pe ordinea de zi, printre altele, şi excluderea fostului primar al municipiului Deva, Petru Mărginean (foto), din partid. Surse din PNL susţin că Biroul Politic Local al PNL Deva va vota pentru excluderea acestuia din formaţiunea politică, motivul fiind acela că nu s-a aliniat disciplinei de partid.
Read MoreVorbesc cârcotaşii că doi şefuleţi de pe la noi au o relaţie foarte specială. Atât de specială, susţin gurile rele
Read MoreBulina neagră 2.09.2016
Read MoreViorel Arion, fostul primar al municipiului Hunedoara
Read More