Zi: 9 noiembrie 2015

FlashSport

Campioni, din pasiune pentru rugby

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a învins problemele financiare grave cu care s-a confruntat în sezonul 2015 şi a reuşit un „sprint” perfect în ultimele etape din play-off, devenind campioana Diviziei Naţionale (eşalonul doi valoric). „Studenţii” au demonstrat că se poate face performanţă chiar şi din pasiune şi cu sufletul, în condiţiile în care multe etape nu au fost plătiţi, iar în ultima perioadă au avut salarii de 400 de lei pe lună.

Read More
Sport

A devenit lideră înainte de meciul adevărului

Handbalistele de la Cetate Devatrans au ajuns la victoria cu numărul opt din tot atâtea meciuri disputate în campionat şi au urcat pe locul întâi în ierarhia Diviziei A, seria B. Formaţia antrenată de Adrian Palko s-a impus cu scorul de 36-17 (20-6) în faţa echipei CS Universitatea de Vest Timişoara, sâmbătă, acasă, şi a devansat-o pe CSM Bistriţa, care a avut etapă liberă. Cele două principale pretendente la promovare se vor afla faţă în faţă într-un meci al adevărului la finalul săptămânii, la Bistriţa.

Read More