Zi: 23 iunie 2015

Politica si administratie

Cum să plăteşti mai puţin pentru gunoi

Odată cu închiderea gropilor de gunoi de la Deva şi Orăştie, costurile cu gestionarea deşeurilor menajere din localităţile de nord ale judeţului ar putea creşte semnificativ. În aceeaşi situaţie se află şi oraşul Simeria, unde autorităţile locale fac eforturi în aşa fel încât, impactul costurilor asupra cetăţenilor să nu fie foarte mare. Este vorba de perioada de tranziţie în care se va trece la gestionarea gunoaielor prin Sistemul de management integrat al deşeurilor (SMID) la nivel de judeţ. În acest sens, autorităţile judeţene şi locale, împreună cu firmele care operează în această zonă au decis să depoziteze gunoaiele pe o platformă provizorie de unde vor fi relocate la deponeul ecologic de la Băcia.

Read More
FlashPolitica si administratie

Complexul Energetic Hunedoara se divizează. Cererea de „divorţ“ a fost semnată ieri

Activităţile de producţie de energie şi cea de minerit din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) se vor separa. Potrivit directorului general Constantin Jujan, ieri, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) societăţii a aprobat declanşarea procedurii de separare a termocentralelor Mintia şi Paroşeni de cea a minelor de la Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni.

Read More
Actualitate

Mama denaturată din Uricani, aproape de sentinţă

Femeia de 38 de ani, cercetată pentru omor calificat, este la un pas de condamnare într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani. Femeia a fost acuzată de lipsire de libertate în mod ilegal. Practic a sechestrat un băieţel al unui vecin, l-a bătut şi i-a băgat ardei iuţi în fund. Vroia să se răzbune pentru că minorul i-ar fi bătut copiii, adică, exact minorii care au ars de vii în incendiul provocat chiar de ea la începutul acestei luni.

Read More