Zi: 9 iunie 2015

Politica si administratie

10 oferte pentru drumul cãtre Sarmizegetusa Regia

Până la sfârşitul acestei luni, Consiliul Judeţean Hunedoara ar putea desemna câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea drumului care duce la Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia. Acest lucru va fi posibil după ce vor fi analizate ofertele celor 10 firme înscrise la licitaţie. „Societăţile care s-au înscris în cursă nu sunt doar de la noi din judeţ, sunt şi din alte zone ale ţării, dar şi din străinătate.

Read More
Educatie si cultura

Primii hunedoreni beneficiari ai bursei Institutului Confucius

În iunie 2014 a fost înfiinţată Filiala nr. 5 – Colţul Chinezesc, la iniţiativa Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, în colaborare cu Institutul Confucius din Sibiu. Aici se organizează cursuri de limbă şi cultură chineză (aproximativ 190 de cursanţi în anii I şi II). În anul curent, trei dintre ei au obţinut „Bursa Institutului Confucius”, programul sponsorizând cursanţi străini şi oferindu-le prilejul de a studia în renumite universităţi din China, la specialităţi precum Limbă şi Literatură Chineză sau Istorie şi Filosofie Chineză.

Read More