Zi: 18 decembrie 2014

Sport

Şapte ore de arte marţiale la Deva

Cinci antrenori de renume ai karate-ului românesc şi internaţional îşi vor etala măiestria în cadrul evenimentului „Ziua porţilor deschise Heian Deva”, care va avea loc mâine, 20 decembrie, în municipiu. „Va fi o zi cu şapte ore de arte marţiale în sala noastră, prin care dorim să finalizăm un an frumos şi bogat în performanţe, alături de prieteni, sportivi, părinţi şi toţi cei care se simt aproape de Clubul Heian Deva”, a precizat Marius Biji, preşedintele clubului Heian Deva.

Read More
Sport

„Accidentaţii”, în topul preferaţilor suporterilor „alb-albaştri”

Darius Uibariu (foto), Iulian Tecsi şi Andrei Făgăraşu au primit cele mai multe voturi într-un sondaj pentru desemnarea celui mai bun jucător al FC Hunedoara în turul campionatului, iniţiat pe Facebook de Asociaţia Suporterilor Corvinişti. Titi Alexoi, antrenorul echipei de pe Cerna, consideră că ierarhia suporterilor e irelevantă, întrucât primii trei clasaţi au lipsit mult din echipă, din cauza accidentărilor, iar uneori au jucat incomplet refăcuţi.

Read More
Actualitate

Deva Gold a împărţit daruri de Crăciun copiilor instituţionalizaţi

Ieri, la sediul Deva Gold a sosit un grup de colindători de la Asociaţia Misionar Umanitară Maranata din Hunedoara. Aceştia au fost însoţiţi de preşedintele asociaţiei, Gligor Hada, şi cadrele didactice care se ocupă de educarea şi îngrijirea lor. Conducerea Deva Gold i-a primit cu braţele deschise şi i-a felicitat pentru recitalul de colinde susţinut.

Read More