Zi: 13 noiembrie 2014

Politica si administratie

Moloţ iese la rampă, dar o ia din nou peste scăfârlie!

După o perioadă în care a stat ferit de ochii lumii, liderul liberalilor hunedoreni, Mircea Moloţ (foto stânga), a ieşit din nou la rampă. Însoţit de alţi lideri ai ACL, Moloţ a organizat o conferinţă de presă în care a criticat dur faptul că Guvernul a aprobat în aceste zile acordarea sumelor de bani către profesori pentru dezvoltarea carierei didactice.

Read More
Sport

„Război rece” între lideră şi observatorul sabotat

Hercules Lupeni, lidera Ligii a IV-a Hunedoara, a achitat numai jumătate din pretenţiile avute de observatorul Florin Călugăriţa (foto), a cărui maşină a fost „sabotată” la meciul cu CS Vulcan. Comisia de Disciplină a AJF Hunedoara a constatat situaţia şi a dat un nou termen clubului din Valea Jiului pentru a rezolva problema, cei de la Hercules fiind obligaţi să achite cauciucurile tăiate până în 26 noiembrie.

Read More
ActualitateFlash

Scrisoare deschisă a deputatului PSD Mircia Muntean, ca răspuns la declaraţiile făcute la adresa sa de către primarul Devei, Petru Mărginean.Ştiu să scriu, domnule Mărginean!

Ca urmare a declaraţiilor făcute de primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, la adresa deputatului PSD Mircia Muntean, după publicarea de către acesta din urmă a scrisorii deschise referitoare la accidentul rutier din seara zilei de 30 octombrie 2014, am primit la redacţie, spre publicare, o nouă scrisoare deschisă, la adresa, de această dată, a primarului Petru Mărginean.

Read More