Zi: 14 octombrie 2014

Actualitate

Când intervine SMURD, când merge Ambulanţa?

În momentul în care este apelat serviciul unic 112 de către o persoană pentru a solicita ajutor, operatorii, care se află în subordinea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale preiau apelul, pe care apoi îl transmit către dispeceratul unic integrat, pentru a putea lua legătura cu cei abilitaţi să intervină, în funcţie de situaţie. Pompierii sunt cei care intervin pe partea de descarcerare, cu uneltele speciale pe care le au în dotare. SMURD intervine doar pentru asistenţă medicală.

Read More
Actualitate

Rămâne deocamdată în arest

Viorel Oprea, unul din inculpaţii din dosarul „Baronii fierului“, a depus vineri o contestaţie la decizia luată de Tribunalul Hunedoara, referitoare la păstrarea în privinţa sa a măsurii arestului preventiv. Astfel, contestaţia depusă de acesta ar fi trebuit să fie judecată ieri la Curtea de Apel Alba, însă instanţa a hotărât amânarea luării unei decizii. În prezent, Viorel Oprea, acuzat de activităţi comerciale ilegale şi evaziune fiscală, se află în arest preventiv la Penitenciarul Timişoara.

Read More
Sport

Victoria experienţei

Campioana României la futsal, Autobergamo Deva, are punctaj perfect după patru meciuri disputate în campionatul Ligii I. Trupa dirijată de pe bancă şi de pe parchet de internaţionalii-jucători Robert Lupu şi Robert Matei s-a impus cu 4-0 în meciul cu United Galaţi, disputat luni, în deplasare. Diferenţa a fost făcută de plusul de maturitate al campioanei.

Read More
Sport

Întoarcerea antrenorului rătăcitor

Galonatul tehnician Nicolae Forminte (foto) a revenit la Deva şi este noul antrenor coordonator al Lotului Naţional de gimnastică junioare, care se pregăteşte în „casa gimnasticii” de la CNS „Cetate” Deva. După mai mulţi ani de activitate în străinătate, inclusiv în SUA şi Italia, Forminte s-a întors în cel mai valoros laborator al performanţelor gimnasticii româneşti cu planuri de a „şlefui” o nouă generaţie de elită.

Read More
Comunitate

Insemex a reprezentat România la Dublin

În perioada 9-10 octombrie 2014, la Dublin, în Irlanda, a avut loc cea de-a XX-a întrunire a conducătorilor unităţilor miniere de stat din Europa (The 20st Meeting of the Heads of State Mining Authorities). La eveniment au luat parte reprezentanţi ai unor ţări ca Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Anglia. România a fost reprezentată de o delegaţie din partea Institutului Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani.

Read More