Zi: 9 septembrie 2014

Comunitate

Noi cazuri expertizate de specialiştii de la Insemex

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani a fost cooptat în realizarea unor noi expertize, de data aceasta fiind vorba de o explozie survenită la un sistem central de încălzire a unei clădiri de birouri din Bucureşti, de un incendiu produs la piaţa centrală a municipiului Piatra-Neamţ şi de unul izbucnit la un depozit de articole pirotehnice din judeţul Timiş.

Read More
Politica si administratie

Petru Lobonţ este noul preşedinte executiv al PSD Deva

În urma demisiei senatorului Cosmin Nicula din funcţia de preşedinte al PSD Deva, a fost numită o conducere interimară, care va funcţiona până la alegerile care vor fi organizate anul viitor. Prin urmare, funcţia de preşedinte al organizaţiei a fost preluată, aşa cum am informat la momentul respectiv, de doctorul Ioan Demeter. Pe postul de preşedinte executiv a fost desemnat Petru Lobonţ (foto).

Read More