Zi: 24 august 2014

Actualitate

Zilele Comunei Şoimuş, un pol al distracţiei în weekend

În weekend, Baza de Agrement de pe malul Mureşului a fost gazda a câteva mii de hunedoreni dornici de petrecere. Pe aceştia, nici cei câţiva stropi de ploaie şi nici norii fioroşi nu i-au putut ţine departe de ansamblurile profesioniste şi de artiştii renumiţi care au oferit spectacole în cadrul ediţiei a treia a Zilelor Comunei Şoimuş. La manifestări au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, directori, invitaţi din sfera administrativ-politică, precum şi din mediul de afaceri privat.

Read More
EvenimentUltima Ora

Un microbuz din Bulgaria s-a răsturnat pe DN7

Un microbuz cu nouă pasageri bulgari, care se deplasa din direcţia Deva spre Arad, s-a răsturnat în zona localităţii Câmpuri Surduc, comuna Gurasada. Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar o tânără de 26 de ani a suferit traumatisme uşoare şi a fost transportată la spitalul din Deva. Ceilalţi pasageri au rămas până la reluarea călătoriei în localitatea Gurasada, asigurându-li-se cazare de către autorităţile locale din comună, cu sprijinul celor de la ISU Hunedoara, care au asigurat saltele şi pilote.

Read More