Raliul V.T.M Râuşor, la ediţia a III-a
Ediţia cu numărul trei a Cupei „VTM Râuşor”, competiţie organizată de către Automobil Club Român, Comisia Judeţeană de Automobilism şi
Read MoreEdiţia cu numărul trei a Cupei „VTM Râuşor”, competiţie organizată de către Automobil Club Român, Comisia Judeţeană de Automobilism şi
Read MoreComponentele Centrului Naţional de Judo de la Deva se află în perioada 18-29 august într-un stagiu de pregătire şi recuperare
Read MoreAcţiunea de căutare a unui antrenor pentru a prelua banca tehnică a echipei de handbal Cetate Deva a continuat şi
Read MoreCei mai buni fotbalişti născuţi în anul 2000, din judeţele Alba, Caraş-Severin, Hunedoara şi Sibiu îşi vor etala talentul sâmbătă, 25 august, pe Stadionul „CFR” din Simeria, în cadrul unei acţiuni de selecţie pentru accederea în naţionala U14 (sub 14 ani). „Puştii” vor încerca să-l impresioneze pe antrenorul federal Ciprian Urican, fost la CFR Simeria şi Concordia Chiajna, pentru a ajunge în atenţia lotului naţional al României.
Read MoreFestivitatea de prezentare a lotului de jucători al noii echipe de fotbal a CNS „Cetate” Deva, desfăşurată ieri, la Stadionul „Cetate”, a început sub semnul speranţei şi s-a încheiat cu fotbaliştii deveni „la podea”, în urma înfrângerii cu 0-5 suferită în amicalul cu FC Hunedoara.
Read MoreAS FC Fiat Autobergamo Deva, noua echipă de futsal a Devei, care va evolua direct în Liga I, va apărea pentru prima dată în faţa publicului devean, azi, de la ora 19.00.
Read MoreGuvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comercială Complexul Energetic
Read MoreNicolae Panţa, primarul comunei Băcia
Read MoreDaniel Andronache, directorul general al CEH
Read MoreVorbesc cârcotaşii că o directoare de la o şcoală postliceală, amică cu primul om al judeţului, impune patronilor de acolo
Read MoreExistă un grup de infractori care a mirosit extrem de bine până unde merge lăcomia românului, dorinţa sa de a-i
Read MoreMai mulţi cetăţeni şi reprezentanţi de firme din Hunedoara au trimis sesizări şi presei şi Primăriei, pentru că sunt nemulţumiţi de felul în care s-au făcut noile marcaje rutiere în municipiu. Oamenii spun că sunt multe zone în care şoferii sunt obligaţi să facă drumuri inutile pentru a ajunge la o destinaţie sau pentru a intra în anumite locuri
Read MoreUn bărbat de 56 de ani, Dan M., din Petroşani, şi-a parcat maşina, o Dacie 1300, pe o stradă din
Read MoreCurtea de Apel Alba Iulia a decis, ieri, menţinerea măsurii de arest preventiv în cazul inginerului Valentin Banciu (foto), trimis
Read MoreMagistraţii de la Judecătoria Petroşani au decis că fostul patron al echipei Jiul Petroşani să fie adus din arestul IPJ Alba, pentru a da explicaţii într-un dosar în care este judecat pentru evaziune fiscală.
Read MoreDupă ce luni după amiază, un bărbat de 60 de ani, din Petroşani, a reclamat poliţiei că a fost înşelat de un escroc, prin metoda „premii la telefon”, marţi un alt vârstnic din acelaşi municipiu, a fost ţepuit prin aceeaşi metodă, de aproape 7.000 de lei.
Read MorePoliţiştii din Petroşani au început, ieri, cercetările într-un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul bebeluşului născut fără picioare de la genunchi în jos şi fără antebraţul drept, după ce părinţii acestuia au depus o plângere penală.
Read MoreSandu Ioan Stan (foto), puşcăriaşul de 21 de ani, care a evadat, luni, 12 august, de la Penitenciarul Bârcea Mare, a fost prins ieri, în jurul prânzului, într-un local din comuna timişeană Margina. Fugarul se afla în judeţul Timiş, după ce lunea trecută a părăsit punctul de lucru de pe raza comunei Beriu.
Read MoreIeri, a avut loc proba orală la limbi străine, a sesiunii de toamnă a bacalaureatului. Astfel, în judeţ s-au înscris
Read MoreZeci de apartamente sunt scoase la vânzare prin licitaţie publică de bănci, după ce proprietarii lor nu au mai achitat creditele contractate. Deşi creditorii au lăsat la preţ, locuinţele nu-şi găsesc cumpărători.
Read More