Gura lumii, 17.01.2012
Numeroasele lecţii încasate de la viaţă, care l-au urcat pe valul popularităţii, dar l-au şi băgat niţel la zdup, nu
Citește mai multNumeroasele lecţii încasate de la viaţă, care l-au urcat pe valul popularităţii, dar l-au şi băgat niţel la zdup, nu
Citește mai multTrei echipaje de pompieri s-au luptat ore în şir pentru stingerea unui incendiu izbucnit în noaptea de duminică spre luni în Cartierul Colonie din Petroşani, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii cred că este vorba despre o acţiune intenţionată de incendiere.
Citește mai multFinalul anului 2011 a luat o piatră de pe inima edilului din Sântămăria-Orlea, Victor Ioan Filip (foto). În trei cămine culturale proaspăt modernizate, au răsunat colindele şi cântecele de suflet ale românilor.
Citește mai mult“E nevoie ca acum să fim uniţi, pentru a scăpa ţara de gruparea portocalie care a reuşit în ultimii ani,
Citește mai multÎn vreme ce CFR Simeria şi FC Hunedoara s-au dovedit harnice la reluarea pregătirilor, Jiul Petroşani şi-a amânat, ieri, cu încă o săptămână, începerea antrenamentelor pentru retur.
Citește mai multÎnşelăciunea prin SMS rămâne, în continuare, una dintre cele mai folosite escrocherii. Mesajele „câştigătoare“ fac din nou ocolul ţării, anunţând oamenii că pot intra în posesia a diverse bunuri şi sume mari de bani, dacă trimit câteva coduri de reîncărcare pentru cartele pre-pay, sau dacă sună la un număr de telefon, la care pot primi indicaţii.
Citește mai multMinerii din Valea Jiului nu vor protesta la Bucureşti, alături de ceilalţi nemulţumiţi, dar au deschis propriul lor conflict de muncă, înregistrat deja la ITM.
Citește mai multMijlocaşul echipei CFR Simeria, Andrei Făgărăşanu, se află în probe la gruparea FC Vaslui, dar spune că dacă nu va
Citește mai multDaniel Popa (17 ani), de la CSS Petroşani, a alunecat cu peste 100 kilometri pe oră, însă s-a clasat abia pe locul 23 în proba de sanie, la „Olimpiada albă a tineretului”, din Austria.
Citește mai multFostul fotbalist al echipei Steaua Bucureşti şi al naţionalei României, Carol Creiniceanu (foto), a decedat, sâmbătă noaptea, la Lupeni, la
Citește mai multComisarii de la Protecţia Consumatorului au început controalele în staţiunea Straja. Peste 10 pensiuni şi localuri au fost luate la puricat, în vederea depistării unor nereguli care încalcă drepturile clienţilor.
Citește mai multCâteva sute de hunedoreni au ieşit ieri, din nou, în stradă, la Deva, Hunedoara şi Petroşani, pentru a continua protestele.
Citește mai multDirecţia pentru Tineret şi Sport a judeţului Hunedoara a finalizat clasamentele celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2011, însă
Citește mai multCinci şoferi hunedoreni s-au ales cu amenzi usturătoare, după ce au fost prinşi de poliţişti că transportau persoane în regim de taxi, pe rutele Deva – Simeria şi Deva – Orăştie
Citește mai multCei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din această pagină, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare ale ziarului, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în această pagină. Vă urăm succes!
Citește mai multProtestele care în aceste zile se desfăşoară la nivel naţional, inclusiv în judeţul Hunedoara, au stârnit reacţiile politicienilor. Manifestările de stradă sunt privite diferit de politicienii hunedoreni, raportat la partidul din care face fiecare parte, dar există un numitor comun: toţi înţeleg nemulţumirile oamenilor.
Citește mai multDerbiul primei etape a anului 2012 s-a întrerupt, pentru că vicecampioana Alfa Team Cristur a părăsit terenul pentru a protesta la adresa arbitrilor, la scorul de 2-0 pentru campioana Avantaje. Fotbalul a „câştigat” însă la impresia artistică în duelurile palpitante din partidele Anonimii-Phoenix (4-3) şi Paloma- Quasar (3-2).
Citește mai multO angajată a Preparaţiei Coroieşti a ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani cu multiple plăgi, după ce a fost atacată şi muşcată de cel puţin 10 câini, din incinta unităţii unde lucrează.
Citește mai multAlin Simota, finanţator Jiul Petroşani Pentru că situaţia la echipă e tulbure, iar reluarea pregătirilor a fost amânată cu o
Citește mai multCarmen Cartaş, handbalistă Cetate Deva Pentru că a marcat 13 goluri, adică jumătate din totalul echipei, în partida din deplasare
Citește mai mult