Arhiva | iunie, 2010

Jandarmul ”Kung Fu”

Livia Botici

Sergentul major Claudiu Doda (foto), subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, a primit o diplomă de recunoaştere a aptitudinilor în domeniul artelor marţiale, din partea Trupelor Poliţiei Înarmate Chineze, după un stagiu de pregătire de aproape o lună de zile.

Singurul din judeţ

Subofiţerul Claudiu Doda face parte din Detaşamentul Mobil Deva şi execută misiuni de ordine publică, în localitatea reşedinţă de judeţ. În acelaşi timp, acesta este instructorul sportiv al colegilor săi din IJJ Hunedoara, pe care îi antrenează în domeniul tehnicilor de autoapărare. Pe parcursul perioadei 31 mai-25 iunie, subofiţerul Claudiu Doda a fost singurul jandarm hunedorean care a făcut parte din grupul de 65 de jandarmi, ce au participat la „Stagiul de pregătire în domeniul artelor marţiale”, desfăşurat în baza unor relaţii de cooperare, dintre Jandarmeria Română şi Trupele Poliţiei Înarmate Chineze. Jandarmul hunedorean şi colegii săi au fost instruiţi de către maiorul Zhang Jun, locotenentul Liu Junfeng şi locotenentul Xu Suxin, toţi locţiitori ai comandantului subunităţii militare speciale din Comandamentul provincial ShanDong, după modelul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze. Stilul de luptă Kung Fu foloseşte ca mişcări principale loviturile de picior, de pumn, aruncările şi prizele. Acest stagiu a avut ca scop îmbunătăţirea forţei de luptă şi abilităţile jandarmilor în autoapărare.

Abilităţi recunoscute

Vineri, la finalul perioadei în care s-a desfăşurat stagiul de pregătire, la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, judeţul Dâmboviţa, jandarmii au prezentat un exerciţiu demonstrativ de arte marţiale şi au primit diplome de absolvire, dovadă a recunoaşterii aptitudinilor acestora în domeniul artelor marţiale.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că un director ale cărui zile sunt numărate în postul pe care-l deţine la o unitate dintr-un oraş cu staţiune, a umplut instituţia cu tot felul de alimente şi diverse produse, deoarece ştie că peste câteva zile va spune adio funcţiei. Cică, omul nostru a achiziţionat, din toţi banii pe care i-a încasat unitatea, obiecte de care în nici un caz nu are vreun bolnav nevoie şi nici angajaţii, în speranţa că mai bagă în buzunarul odraslei mulţi bani, acum, pe sfârşit de mandat. Zvonerii au aflat că directorul nostru nu face nici o aprovizionare, fie ea cât de măruntă, decât de la firma la care fiul său este patron, astfel ca banii să se întoarcă în familie, modelul fiind luat, probabil, de la şefii săi de partid din Capitală. Ce nu ştie omul nostru este că va trebui să dea socoteală pentru fiecare bănuţ cheltuit, motiv pentru care s-ar putea să ajungă un fel de oaie neagră a organizaţiei de partid, colegii ferindu-se chiar să-l mai întâlnească, după ce au văzut că omul este pus doar pe căpătuială în posturile care i se încredinţează.

Cică un personaj care a ocupat o vreme funcţia cea mai înaltă la o instituţie ce are sediul lângă parcul Cetăţii, vrea să ajungă acum într-un post dintr-un minister important. Gurile rele spun că personajul, care conduce în prezent una dintre societăţile cu capital de stat importante ale judeţului, nu s-a lăsat până ce nu l-a convins pe ministrul de resort să-l promoveze într-un post mai înalt, în Capitală, ca să arate el de ce este în stare cu adevărat. Adevărul este că pe aici, prin judeţ, nu prea a dovedit mare lucru, cu excepţia numeroaselor reclamaţii făcute unuia sau altuia pe la DNA. Cârcotaşii susţin că omul are toate hârtiile necesare pentru a fi propulsat pe un scaun în minister, iar de acest lucru, se pare că unii dintre colegii săi de partid sunt cam invidioşi. Ei se întreabă însă dacă, odată ajuns la Bucureşti, va renunţa la obiceiul de a trimite sesizări pe la procurori şi poliţişti, sau îl va practica în continuare?

Gura lumii Comentarii (0)

Biserica din Ghelari va fi resfinţită


Parohia Ortodoxă Ghelari lansează o invitaţie tuturor credincioşilor, de a participa duminică, 4 iulie, la momentele prilejuite de resfinţirea monumentalei biserici cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Ghelari, care vor începe la ora 8.00, cu primirea şi înveşmântarea ierarhilor. Slujba de Resfinţire va începe la ora 8.30, urmată, la 9.45, de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Sfinţirea bisericii se va face prin slujirea unui numeros sobor de ierarhi, preoţi, diaconi şi popor dreptcredincios, în frunte cu înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului şi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. (N. Ebner)

Stiri Comentarii (0)

Şmecherii au voie pe interzis

Livia Botici

Epopeea poliţiştilor comunitari deveni, care nu fac cinste instituţiei pe care o reprezintă, a cunoscut ieri un nou episod, ce nu poate să treacă necunoscut de ochii celor care, din buzunarul lor, le plătesc orele în care prestează, chipurile, pentru siguranţa cetăţeanului. Tragem încă un semnal de alarmă, pentru aceia care sunt responsabili să ia măsuri, din dorinţa ca instituţiile statului să-şi facă treaba corect.

Au blocat strada

De la bun început, vrem să reafirmăm faptul că nu urmărim a duce nici un fel de campanie împotriva Poliţiei Comunitare din Deva dar, comportamentul necorespunzător al unora dintre agenţii comunitari ne face să luăm atitudine, din nou, şi să prezentăm cititorilor noştri faptele, aşa cum se petrec ele. Dacă săptămâna trecută relatam despre un angajat al poliţiei comunitare care avea un comportament deplasat, plin de exces de zel, astăzi, vă prezentăm un agent comunitar care este plătit pentru ca maşinile, altele decât cele ale riveranilor, să nu tranziteze sau să oprească pe aleea pietonală dintre Prefectură şi Primăria Deva. Ei bine, ieri, în jurul orei 12, o maşină Mercedes, cu număr de Irlanda, la volanul cărei se afla un tânăr cu aer de şmecheraş, însoţit de o fată, a blocat pentru mai bine de jumătate de oră circulaţia riveranilor pe alee. Atunci când bolidul a ajuns la barierele de fier, pe care scrie „Trecerea interzisă”, şoferul s-a dat jos din autoturism, le-a dat la o parte şi a vrut să treacă mai departe, spre o terasă din apropiere. Văzut de poliţistul comunitar, care a observat că presa se află prin preajmă, tânărul şofer nu a fost lăsat să meargă mai departe dar, în schimb, a fost sfătuit să oprească la câţiva centimetri înaintea acelor bariere de fier, blocând astfel toată circulaţia în zonă.

Claxoane şi nervi

Şoferii care se aflau de cealaltă parte a barierei, înspre Primărie, şi care vroiau să iasă de pe stradă, au fost exasperaţi de felul în care tânărul a fost sfătuit să parcheze. „Eu cum mai ies de aici cu maşina? Păi cum poate omul acesta să parcheze în mijlocul drumului şi să meargă la terasă? Chiar nu există nici un fel de legi în ţara asta? Poliţistul comunitar pentru ce este plătit, nu să pună legile în aplicare?”, se întreabă nervos Dan Câmpean, un bărbat, al cărui traseu a fost blocat de maşina tânărului. Timp de jumătate de oră, cât bolidul a stat parcat în mijlocul drumului, riveranii au fost nevoiţi să-şi folosească claxoanele, pentru a-şi potoli nervii.

Eveniment Comentarii (1)

Bulina neagră


Corina Oprişiu, viceprimar al municipiului Deva

Pentru că a trimis presei invitaţia de a merge pe teren cu agenţii comunitari, „pentru a înţelege mai bine activitatea poliţiei comunitare”, când de fapt, problema este că aceşti angajaţi nu-şi fac cum trebuie serviciul pentru care sunt plătiţi din banul public.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Bulina albă

Lucian Dragomir, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

Pentru că, prin campania derulată de instituţia pe care o conduce, a scutit zeci de hunedoreni de taxele necesare intabulării terenurilor.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Gura lumii

Şeful comunitarilor dintr-o localitate din sudul judeţului s-a făcut peste noapte argat la o firmă particulară, fără ştiinţa superiorilor şi în dispreţul legii şi al bunului simţ. Omul, spun cârcotaşii, şi-a pus subordonaţii să facă pază, zi şi de noapte, la utilajele unei firme care reabilitează un drum, iar în schimbul serviciului, firma în cauză, care se ocupă şi de construcţii şi amenajări, îl răsplăteşte cu o modernizare a propriei locuinţe. Afacerea este rentabilă pentru ambele părţi, pentru că societatea ar fi cheltuit sute de mii de lei, pentru a-şi angaja o firmă particulară. Bârfitorii spun că angajaţii au simţit mirosul de şpagă de pe hainele şefului şi au început să pună întrebări despre misiunea lor, mai ales că, au primit ordine doar verbal şi nu au nici măcar o hârtiuţă, prin care să probeze că execută ordinul şefului. Imediat, li s-a retezat elanul şi au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară. Acum, oamenii speră într-un ajutor de la mai marele urbei, care să intre pe fir şi să-i scape de necaz, deoarece şeful lor s-a asigurat ca, în caz de control, el să iasă basma curată.

Un centru de prestigiu a devenit ţinta unor atacuri comandate de către un fost baron al judeţului, din simplul motiv că şeful instituţiei în cauză n-a fost de acord să presteze câteva servicii, în mod gratuit, se-nţelege. Bârfitorii care au trimis informaţii amănunţite pe la diverşi zvoneri şi răspândaci spun că baronul devenit afacerist avea nişte echipamente şi utilaje care trebuiau certificate pentru a putea fi folosite într-o industrie şi omologarea se face doar la centrul ştiinţific respectiv, bineînţeles, contra cost. Preţurile sunt rezonabile, dat fiind faptul că se obţine un certificat de atestare a calităţii, recunoscut la nivel european. În plus, ele sunt stabilite de către un consiliu de administraţie şi sunt practicate peste tot unde centrul are contracte, în ţară şi străinătate. Numai că, aceste costuri au căzut greu la stomacul baronului, obişnuit să primească totul fără să şi plătească.

Gura lumii Comentarii (0)

Un mort şi opt răniţi, pe DN7


Ieri dimineaţă, în jurul orei 7, un grav accident de circulaţie s-a petrecut pe drumul care leagă Deva de Sibiu, în localitatea Săuleşti. În apropierea unei zone aflate la nivel de trecere cu calea ferată, un şofer din judeţul Cluj, care avea cu el în autoturism alte patru persoane, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de maşina din faţă, iar pentru a evita coliziunea, a tras de volan spre stânga, intrând pe contrasens. Din nefericire, din celălalt sens de mers, venea un alt autoturism, cu patru pasageri, condus de un bărbat din Sebeş, pe care, de această dată, nu a mai avut cum să-l evite, maşinile izbindu-se frontal. În urma accidentului, un bărbat, aflat în maşina condusă de clujean, a decedat la spital, cinci persoane sunt rănite grav şi alte trei au multiple fracturi ale membrelor, dar se află în afara oricărui pericol. (L. Botici)

Stiri Comentarii (0)

Vorţa se dezvoltă cu bani europeni

Sanda Manoliu

Comuna Vorţa se află într-un amplu proces de modernizare, prin proiectele iniţiate de primarul Radu Emil Bureană (foto). Vorţa este un loc îngrijit de Dumnezeu, dar fără un spirit constructiv, fără un om cu iniţiativă la primărie, „trenul” dezvoltării nu s-ar fi urnit din loc în această comunitate rurală.

Proiect de 2,5 milioane de euro

Dacă până acum, sărăcia comunei a constituit pentru edilul-şef al comunei Vorţa un adevărat impediment în obţinerea fondurilor pentru realizarea unor investiţii, peste noapte, acest lucru s-a transformat într-un avantaj. „În anii trecuţi, am pierdut finanţarea a trei proiecte considerate eligibile din punct de vedere tehnic, din cauza numărului locuitorilor. În schimb, pe proiectul depus pe măsura 3.2.2., am obţinut punctaj aproape maxim, pentru că, de data aceasta, s-a ţinut cont de gradul de sărăcie al comunei. Prin urmare, am accesat un proiect în valoare de 2,5 milioane euro, pentru modernizarea drumurilor comunale şi a uliţelor satelor, pentru înfiinţarea unui «after-school» în reşedinţa de comună, pentru copiii pe care încă îi mai avem. De asemenea, vom reedita festivalul „Primăvara vorţană”, după o pauză de 20 de ani”, ne spune mândru, primarul Radu Emil Bureană.

Investiţii şi pentru agricultură

Acum, primarul din Vorţa îşi încearcă norocul cu alte posibile investiţii, ce au la bază tot fondurile europene, pentru a nu pierde nici o posibilitate de modernizare şi dezvoltare a comunei. Astfel, s-a demarat procedura de documentaţie, în vederea depunerii proiectului „Terenuri pentru exploataţii agricole“, în valoare de un milion de euro, pe Măsura 1.2.5., pentru drumurile agricole Vorţa şi Coaja, proiect în a cărui reuşită, primarul crede cu tărie: „Drumurile agricole necesită o atenţie deosebită. Fiind o principală activitate locală, agricultura a fost puţin neglijată din punct de vedere investiţional, ceea ce m-a determinat să găsesc unele soluţii de dezvoltare. Anii de criză şi bugetul local redus au constituit o piedică în acest sens. De aceea, ne-am pus toate speranţele în posibilitatea accesării de fonduri şi pe această ramură. Nu avem cum să primim, dacă nu încercăm. Astfel, am pus bazele acestui proiect”, ne spune edilul şef al Vorţei. De asemenea, pe viitor, este vizat un alt proiect cu finanţare europeană, în valoare de 200.000 euro, pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică, proiect pe Măsura 313. Inaugurarea unui Centru de Informare Turistică în comună constituie un factor în plus de stimulare a activităţilor turistice, în care vor fi angrenaţi tot mai mulţi localnici. „Facem tot posibilul ca locuitorii comunei noastre să răspundă în mod pozitiv la ceea ce administraţia locală îşi dă silinţa să materializeze. Sunt investiţii de mare valoare şi un semn bun, că Dumnezeu nu ne-a uitat credinţa“, mărturiseşte Radu Emil Bureană, primarul comunei Vorţa.

Comunitate Comentarii (0)

Alegerile de la PNL Deva, validate

Nicolle Ebner

Noua echipă de conducere a organizaţiei municipale PNL Deva a fost validată în şedinţa de joi, 24 iunie, a Biroului Politic Teritorial (BPT) al filialei judeţene PNL Hunedoara.

De la sfârşitul săptămânii trecute, Florin Oancea (foto) este, oficial, preşedintele organizaţiei municipale PNL Deva. Rezultatul alegerilor anticipate declanşate ca urmare a demisiei lui Florin Oancea, în 11 aprilie, din funcţia de preşedinte al PNL Deva, a fost validat cu 22 de voturi „pentru” şi o „abţinere”, în şedinţa BPT de la sfârşitul săptămânii trecute.

Preşedintele interimar al PNL Deva, Mircia Muntean, a contestat rezultatul alegerilor, atât la Comisia Teritorială de Arbitraj, cât şi la Bucureşti, la Secretariatul General al PNL. „Mircia Muntean a făcut contestaţie, la Bucureşti, cu câteva zile înainte de desfăşurarea alegerilor, dar, pentru că acest demers nu era de competenţa Secretariatului general, i s-a recomandat să se adreseze, conform statutului, Biroului Politic Teritorial Hunedoara. Biroul a consultat Comisia teritorială de arbitraj şi, în urma hotărârii acesteia, potrivit căreia contestaţia este neîntemeiată, alegerile din 9 iunie de la PNL Deva au fost validate. Oficial, atât preşedintele Florin Oancea, cât şi noul Birou Politic Municipal PNL Deva şi-au intrat în atribuţii, începând cu data de vineri, 25 iunie”, a anunţat vicepreşedintele PNL Hunedoara, Tiberiu Balint. Potrivit sursei mai sus citate, conducerea filialei judeţene a PNL Hunedoara nu ştie dacă mai există vreo altă contestaţie a rezultatului alegerilor din 9 iunie.

Preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, declară la rândul său că, tot la şedinţa BPT al PNL Hunedoara de joi, au fost validate şi alegerile din cadrul organizaţiei comunale PNL Vălişoara, precum şi 600 de noi membri, care au semnat adeziuni de înscriere în rândurile PNL Hunedoara.

Politica si administratie Comentarii (0)

Ori director, ori ales judeþean!

Nicolle Ebner

Pus de către conducerea filialei judeţene PDL Hunedoara, în situaţia de a alege, fostul prefect de Hunedoara, Cristian Vladu, a renunţat fără nici cea mai mică ezitare la postul de consilier judeţean, optând pentru funcţia de director general adjunct la Electrocentrale Mintia, cu o retribuţie mult mai consistentă, faţă de indemnizaţia de consilier judeţean. În postura de a alege pentru una din cele două variante sunt şi consilierii judeţeni PDL Cristian Grigoraş şi Silvia Ghenea.

Vladu a renunţat la mandat

Preşedintele filialei judeţene PDL Hunedoara, Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat că nu i se pare normal ca unii membri de partid să deţină două sau mai multe funcţii în acelaşi timp, iar alţii nici una. „Biroul Politic Judeţean (BPJ) al filialei judeţene PDL Hunedoara a decis, în şedinţa de zilele trecute, ca Silvia Ghenea, Cristian Grigoraş şi Cristian Vladu, trei dintre consilierii judeţeni ai democrat-liberalilor, care deţin şi funcţia de directori la instituţii de stat, să opteze pentru una dintre cele două poziţii. Ori consilier judeţean, ori director! Cristian Vladu a renunţat, în timpul şedinţei, la statutul de consilier judeţean. Silvia Ghenea, directorul Casei Judeţene de Sănătate şi Cristian Grigoraş, şeful Direcţiei Judeţene pentru Tineret, nu au fost prezenţi la BPJ şi prin urmare, au la dispoziţie doar o săptămână ca să se decidă pentru care dintre funcţii optează”, a declarat preşedintele interimar al filialei judeţene PDL Hunedoara, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Tiberiu Iacob Ridzi avertizează că, în cazul în care există astfel de situaţii şi la nivelul consiliilor locale, se vor aplica aceleaşi măsuri.

Flash, Politica si administratie Comentarii (1)

Intabulări gratuite pentru hunedoreni

Livia Botici

Un număr de 60 de hunedoreni, din Sântandrei, care posedă acte de proprietate pe terenurile din apropierea serelor din localitate, au primit cadou din partea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara, intabularea respectivelor parcele.

Au scăpat de cheltuieli

Cei 60 de proprietari ai terenurilor de pe lângă vechile sere din satul Sântandrei au fost chemaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Primăriei Simeria, unde îi aşteptau reprezentanţii OCPI Hunedoara, pentru a le înmâna actele de intabulare ale parcelelor. Potrivit lui Lucian-Octavian Dragomir (foto), directorul general al OCPI Hunedoara, beneficiarii acestor gratuităţi au fost scutiţi de a scoate din buzunar, peste 1.000 de lei, reprezentând contravaloarea intabulării unei parcele. „Există anumite planuri cadastrale, în baza cărora se pot face intabulări gratuite. Proiectul nostru a început în localitatea Geoagiu, unde au fost intabulate 20 de terenuri, iar acum am ajuns în Sântandrei, unde 60 de localnici, care aveau acte de proprietate pe terenuri, au primit actele, fără a plăti nici un ban din buzunarul lor. Astfel, aceştia au fost scutiţi de plata unor taxe, care ajung la 1.000 de lei. În Sântandrei, au fost intabulate 15 hectare de teren”, a declarat Lucian-Octavian Dragomir, directorul general al OCPI Hunedoara.

„Sigur că sunt bucuros”

Norocoşii proprietari ai terenurilor intabulate gratuit au primit cu braţele deschise iniţiativa reprezentanţilor de la Cadastru. „Am acte de proprietate pe un hectar şi 200 de metri pătraţi de teren, chiar sub serele de la Sântandrei. M-ar fi costat câteva milioane bune ca să îl intabulez, dar aşa sunt bucuros, că am rămas şi cu banii în buzunar, dar m-am ales şi cu terenul înregistrat în cartea funciară”, a declarat Lucian Morar, un locuitor din Sântandrei. Potrivit conducerii OCPI Hunedoara, proiectul de intabulări gratuite va continua în zona Văii Jiului şi în municipiul Deva.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Alcoolul la volan, un pericol real

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 50 de poliţişti ai Serviciului de Poliţie Rutieră Hunedoara au desfăşurat o acţiune, la nivel judeţean, pentru descoperirea şoferilor care conduc autovehicule, cu toate că au consumat băuturi alcoolice. Dintre cei 416 conducători auto opriţi, poliţiştii au suspendat permisele pentru 10 şoferi, care băuseră alcool, peste limita de la care se întocmeşte dosar penal, şi anume 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi au aplicat 126 de sancţiuni contravenţionale, pentru cei care consumaseră mai puţină tărie, toate în valoare de peste 12.000 de lei. „Conducătorii auto, care consumă alcool înainte de a se urca la volan, nu îşi pot imagina pericolul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Vom continua aceste acţiuni, pentru a preveni accidentele grave, datorate consumului de alcool”, a declarat comisarul şef Dan Micu, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Hunedoara.

Stiri Comentarii (0)

Începe proba scrisă la BAC

Astăzi, elevii de clasa a XII-a, care au participat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, precum şi cei din sesiunile anterioare, care au solicitat reluarea probelor nepromovate, vor susţine examenul scris la limba şi literatura română.

5.335 de candidaţi

La nivelul judeţului Hunedoara, au fost create 70 de centre de examen, în care sunt aşteptaţi să susţină bacalaureatul 5.335 de liceeni, iar lucrările vor fi corectate în patru centre de evaluare, dintre care două în Deva, unul în Hunedoara şi unul în Petroşani. „Accesul elevilor în sălile de examen se va face pe baza actului de identitate, în intervalul orar 7.30 – 8.30. De asemenea, candidaţilor le este interzis accesul cu orice fel de lucrări – manuale, dicţionare, notiţe etc – care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Elevii eliminaţi de la o probă nu mai pot participa la probele următoare şi pierd posibilitatea recunoaşterii notelor în altă sesiune”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru. După proba de limba şi literatura română, mâine se va susţine examenul la limba şi literatura maternă, în data de 30 iunie, liceenii vor da examen la proba obligatorie a profilului, urmând ca pe 2 iulie, să susţină proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 7 iulie.

Comisii selectate de calculator

Sâmbătă dimineaţă, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, au fost extrase, pe calculator, comisiile care vor supraveghea desfăşurarea normală a examenului de bacalaureat. „Au fost introduşi în calculator, toţi profesorii care s-au înscris pentru supraveghere şi, cu ajutorul unui program special, au fost extrase 10 variante. Elevii şi părinţii aflaţi de faţă au ales una dintre aceste variante, pentru a nu exista suspiciuni privitor la profesorii care vor avea greaua îndatorire de a supraveghea examenul. Profesorii din Deva vor merge în Petroşani, cei din Hunedoara vor ajunge la Deva, de altfel, nici un dascăl nu va supraveghea în şcoala în care este angajat, deoarece nu dorim să avem situaţii cu semne de întrebare”, a mai declarat Alexandru Lăutaru. Elevii care nu vor promova probele scrise, mai au o şansă în august, atunci când va avea loc a doua sesiune de bacalaureat. (L. Botici)

Actualitate Comentarii (0)

Onoarea, după Neagu Djuvara…

Toate încercările pe care România le experimentează în aceste zile, parcă mai dramatic decât alte ţări, mă fac să reiau preocuparea de a găsi un răspuns la întrebarea: „de ce ne deosebim de celelalte ţări europene, chiar şi de foştii noştri colegi ex-comunişti?”. Reiau câteva din principalele deosebiri – suntem singurii care nu avem autostrăzi, avem însă cel mai scăzut nivel de trai, cele mai sumbre orizonturi, după ce în urmă cu câţiva ani ne legănam dulce cu sintagma „tigrii Europei de est…!”.
Am dat, cu totul din întâmplare, peste o carte a lui Neagu Djuvara, în care acesta reia un model drag istoricilor, acela cu „ce-ar fi fost dacă…”. Djuvara îl aplică la istoria concretă a românilor şi trage o concluzie – sunteţi liberi să fiţi sau nu de acord cu ea, anume că momentul 27 iunie 1940 (tocmai s-au împlinit de atunci 70 de ani) a fost clipa în care ne-am ratat soarta. În 27 iunie 1940, cele două Consilii de Coroană succesiv întrunite au dat verdictul renunţării fără luptă la Basarabia, ca act final al ultimatumului adresat României de Uniunea Sovietică. Armata a părăsit Basarabia, iar peste foarte puţin timp, Dictatul de la Viena ne-a răpit şi nordul Transilvaniei. Prin urmare, fără să fi tras un singur cartuş, România a pierdut în doar o lună mai mult de o treime din teritoriu. A urmat apoi războiul împotriva ruşilor, am trecut Nistrul, în pofida avertismentelor Marii Britanii, apoi i-am lăsat pe nemţi descoperiţi, alăturându-ne ruşilor. Câştigul? Am fost a patra naţiune ca număr de soldaţi angajaţi în luptele celui de-al Doilea Război Mondial, dar nu ni s-a acordat statutul de ţară beligerantă. Reamintesc că am reluat pe scurt afirmaţiile lui Neagu Djuvara. În continuare, prefer să-l citez.
„Să ne imaginăm ce se întâmpla dacă românii se băteau în iunie 1940 împotriva Uniunii Sovietice. Ce se întâmpla? În opt zile eram cotropiţi. Trupele române din Basarabia nu puteau rezista la o armată de 20 de ori mai puternică şi care erau atacate pe un front de 650 km. Dar opt zile rezistam. În acest timp, în cele opt zile, sute de mii de români basarabeni ajungeau în ţară. Scăpau. Una la mână. Noi îi avertizam pe nemţi să nu ne ia pe la spate, ca să zic aşa. Asta era clar. Ei, nemţii, nu puteau să-i lase pe ruşi să ne ia petrolul de la Ploieşti. Prin urmare, ştiam că, dacă nemţii ne atacau de pe Tisa, noi ne-am fi făcut că ne apărăm, am fi tras câteva focuri şi pe urmă ne retrăgeam. Am fi avut soarta Poloniei, adică ruşii ne-ar fi ocupat până la Prut şi nemţii din Apus până la Prut, pentru că aşa era înţelegerea lor. Îi lăsau până la Prut. Asta s-a ştiut după ce au ieşit arhivele cu faimosul Pact Ribbentrop-Molotov. Eu cred că acela a fost momentul când noi ne-am ratat soarta şi de atunci au venit toate greşelile în lanţ.
Antonescu a permis nemţilor să străbată România, ca să atace Iugoslavia pe la spate, când noi eram aliaţi cu Iugoslavia!?!? Noi n-o spunem în cărţi, dar este ruşinos. Ruşinos! Deci, nu ne iubesc nici sârbii, nici grecii. Din cauza noastră le-a mers mai rău.
Nu ne iubesc nici ruşii, fiindcă am îndrăznit noi, un popor mic, să mergem până la Stalingrad.
Nu ne iubesc nici nemţii, fiindcă i-am trădat la 23 august 1944. Aşa că ne-am aranjat cu toată lumea!
Pentru că n-am fost eroici la 27 iunie 1940!!!”

Fara bascalie Comentarii (3)

Aurarii erau protejaţi de oamenii legii

Livia Botici

Comisarul de poliţie Alexandru Todorescu, de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Deva şi Alexandru Gogan, fostul şef de post al comunei Orăştioara de Sus, ambii învinuiţi în al treilea dosar al aurarilor, de sustragerea şi traficarea comorilor dacice, „omiteau îndeplinirea sarcinilor de serviciu, acţionând contrar acestora, pentru asigurarea protecţiei fizice şi informative a grupului de braconieri, care în perioada 1996-2003, a putut acţiona nestingherit, reuşind să sustragă mai multe tezaure dacice”, se arată în dosarul cauzei.

Oportunităţi de îmbogăţire rapidă

Dosarul cu numărul 3 al aurarilor, care îi priveşte pe cei cinci învinuiţi, comisarul de poliţie Alexandru Todorescu, fostul şef de post din Orăştioara de Sus Alexandru Gogan, Stănilă Crişan, Sâmu Crişan şi omul de afaceri Eugen Dudaş, are şase volume, fiecare dintre acestea depăşind 1.000 de pagini. Potrivit datelor de la dosar, în perioada 1996-2003, oamenii legii Alexandru Todorescu şi Alexandru Gogan, dar şi alţi poliţişti cu funcţie mare, pe acea vreme, erau cei care îi protejau pe căutătorii de comori dacice. „În condiţiile de îmbogăţire rapidă, Eugen Dudaş a fost introdus în zona sitului Sarmizegetusa încă din 1996, de prietenul său Alexandru Todorescu, în acea perioadă, ofiţer de informaţii pe zona Orăştie la UM 0215 Bucureşti, Serviciul de Informaţii Judeţean Hunedoara. Deşi ofiţerul susţine că introducerea acestuia în mediul căutătorilor de tezaure avea ca scop coordonarea sa ca informator de braconaj arheologic, din materialitatea faptelor rezultă că, în final, comanda coordonatoare o exercita Eugen Dudaş, prezentat ca ofiţer SRI, care l-a recrutat pe acesta, pentru nevoile contrainformative ale propriei sale asociaţii infracţionale. Astfel, prin intermediul ofiţerului, liderul grupării, Eugen Dudaş, a reuşit să-l racoleze în reţeaua proprie şi pe plt. maj. Alexandru Gogan, care avea în zona sa de competenţă situl Sarmizegetusa. După racolare, ambii învinuiţi, pe parcursul anilor 1996-2003, au oferit protecţie fizică şi informativă a grupului, care a reuşit nestingherit să sustragă tezaurele dacice”, se arată în dosar.

Chef cu poliţişti

Potrivit unui martor din dosarul întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în anul 2000, după ce au reuşit să sustragă 10 brăţări dacice şi zeci de mii de monede din aur şi argint, aurarii le-au vândut pe filieră sârbească. „După ce au valorificat tezaurele, pentru a recompensa echipa de braconieri şi protectori, Dudaş a închiriat o cabană în Retezat şi a organizat un chef, la care au participat Stănilă Crişan, Alexandru Gogan, Alexandru Todorescu, dar şi un alt om al legii, într-o funcţie foarte importantă, la vremea aceea, toţi împreună cu soţiile sau cu prietenele lor. Înainte de petrecere, Dudaş a scos din lada fotoliului o pungă din plastic, aproximativ de dimensiunile unei mingi de fotbal, care era plină de bijuterii din aur. Le-a pus pe masă, spunându-le să ia tot ce-şi doresc. Din discuţiile purtate, am înţeles că tezaurul a fost valorificat pe filieră sârbească şi că ar fi avut valoarea de aproape patru milioane de euro”, a declarat un martor, pentru procurori. Primul termen de judecată al procesului a fost stabilit pentru data de 28 septembrie 2010.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Vasilescu cere 7.500 de lei Consiliului Judeţean

Consilierul judeţean PSD, Sorin Vasilescu, cere Consiliului Judeţean să-i restituie suma de 7.500 de lei, reprezentând indemnizaţiile aferente perioadei în care a fost exclus din funcţia de ales, pe motiv de incompatibilitate.

A câştigat la judecată

În urmă cu un an, Sorin Vasilescu a fost îndepărtat din postul de consilier judeţean, în baza unor adrese ale Agenţiei Naţionale de Integritate, care precizau că el se află în stare de incompatibilitate. Vasilescu a acţionat decizia în instanţă, câştigând procesul respectiv. Astfel, din această lună, el a revenit printre consilierii judeţeni, solicitând de data asta să i se plătească 7.500 de lei, contravaloarea indemnizaţiilor de care a fost văduvit. „Din moment ce judecătorii au stabilit că nu a fost vorba de incompatibilitate, solicit să mi se plătească indemnizaţia aferentă perioadei de 10 luni, în care nu mi-am putut desfăşura activitatea de consilier judeţean, post din care am fost înlăturat ilegal, după cum arată instanţele de judecată”, a declarat Sorin Vasilescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (N. Ebner)

Politica si administratie Comentarii (1)

Chereji a reuşit doar bronzul în Ucraina

Sorina Popa

Pugilistul hunedorean a reuşit să obţină doar medalia de bronz la Campionatul European de Juniori, care s-a desfăşurat între 20 şi 28 iunie, în Ucraina, la Lvov. Chereji a boxat la categoria 57 de kilograme.

Rezultat sub aşteptări

În primul meci, Chereji a boxat cu finlandezul Dimitri Enroth, câştigând cu scorul de 2-0. Hunedoreanul de la Clubul „Constructorul” a continuat seria meciurilor cu polonezul Kazimierz Legowski, reuşind şi de data asta să învingă, scor 5-3 pentru Chereji. Din păcate, sâmbătă, cu ucraineanul Polovynka, boxerul român nu a mai făcut un meci câştigător, pierzând în faţa adversarului său, scor 5-2. Astfel, la finalul acestor campionate, James Damian Chereji s-a ales cu medalia de bronz, un rezultat nesatisfăcător pentru capacitatea boxerului nostru.

Antrenorul Ilie Captari a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am asistat la meci, dar rezultatul pentru Chereji, la finalul Campionatului European, ar fi trebuit să fie câştigarea medaliei de aur”.

Sport Comentarii (0)

Dublează talentul cu putere

Ciprian Marinuţ

Pilotul brădean Mihai Cîmpeanu (foto) a efectuat, în week-end, cu un mecanic din Ungaria, câteva teste cu bolidul său Mitshubishi Evo 6, pentru a realiza noi setări ale electronicii motorului, cu scopul de a creşte puterea şi fiabilitatea maşinii.

Reîntoarcerea sponsorilor

Demonstraţia de virtuozitate în arta pilotajului, realizată de Cîmpeanu la cele două etape ale Campionatului de Viteză în Coastă, de la Teliu, care l-a readus în cărţi la medalii, a reînviat interesul sponsorilor faţă de pilotul brădean. „Înainte de cursele de la Teliu, unii sponsori s-au dat răniţi şi am fost obligat să pun şi bani din buzunarul propriu. Pentru a reduce cheltuielile, nu am stat la hotel, ci la o gazdă, iar mecanicii au dormit în maşini. Totuşi, rezultatele au fost de excepţie. Am fost pe podium la grupa A, în ambele etape, depăşindu-l pe campionul naţional de anul trecut şi am ocupat locul 10 în clasamentul general, chiar dacă maşina nu a fost perfect setată, din cauza lipsei banilor. Cursele au fost atât de solicitante, încât din cauza căldurii şi a stresului, am slăbit patru kilograme. Aceste reuşite au făcut o nouă dovadă a talentului, pasiunii şi experienţei mele, iar sponsorii şi-au întors faţa frumoasă spre mine”, a spus Cîmpeanu.

Mai puternic pentru Reşiţa

Cu mai mult sprijin financiar, Cîmpeanu vrea să se pregătească mai bine pentru etapele cinci şi şase ale Campionatului de Viteză în Coastă, care vor avea loc în 2-4 iulie, la Cupa Reşiţa. „Am efectuat mai multe curse pe traseele din jurul Bradului, ca să depistăm punctele vulnerabile. Sper ca la Cupa Reşiţa, maşina să mă sprijine sută la sută, pentru că vreau să atac locul I la grupa A, ca să urc şi mai sus în clasamentul general al grupei”, a spus Cîmpeanu.

În clasamentul după patru etape, pe locul I se află Gunther Graf cu 80 de puncte (locul I în toate cele 4 etape), pe doi este Ciprian Ciubotaru 44 de puncte (din 4 etape), pe trei e Lucian Boroianu 39 de puncte (din 3 etape), iar pe patru a urcat Mihai Cîmpeanu cu 30 de puncte (din 2 etape). Mihai Cîmpeanu este sprijinit financiar de următorii sponsori: Primăria Brad, Consiliul Local Brad, Forest Ban Alpin Birtin, Lori Alba Alpin Brad, Autosenna Deva, Top Design by Zuidam Brad, Herdan Exchange Deva, Dezmembrări auto Daniotest Orăştie, EcoservTrans Sibiu, Total Trust Investigation Bucureşti, Orhan Piese Auto Sîntuhalm, Axe Design Deva şi cotidianul „MESAGERUL HUNEDOREAN”.

Sport Comentarii (0)

„Vreau să văd cum este pe lumea cealaltă”

Livia Botici

Necazurile, boala, singurătatea sau o dragoste neîmpărtăşită. Acestea sunt motivele care, de la începutul acestui an, au făcut ca peste 30 de hunedoreni să decidă că nu mai au nici un rost pe această lume. Zilele trecute, un bărbat de 47 de ani, din comuna Şoimuş, a încercat să-şi ia viaţa, înfigându-şi un cuţit de bucătărie în mâna stângă.

„Nu am nici o bucurie”

„M-am săturat de viaţa aceasta, nu am nici o bucurie…”, aşa îşi începe povestea cutremurătoare un hunedorean, care în urmă cu o săptămână, a încercat să-şi pună capăt zilelor. „Sunt aproape de a împlini 50 de ani şi consider că am trăit destul pe această lume. Mă sperie gândul că voi muri din cauza unei boli şi nu vreau să chinui pe nimeni, de aceea, am hotărât că mai bine plec în altă lume acum, şi în acest fel. Vreau să văd cum e şi pe lumea cealaltă, pentru că am citit că este foarte frumos. Eu locuiesc undeva retras, pe un deal, din sat, iar prin faţa casei mele trec maximum doi oameni, în fiecare zi. De aceea, mi-a fost frică să îmi tai venele în casă, pentru că exista posibilitatea să treacă mult timp până să mă găsească cineva. Mi-am luat cuţitul şi m-am pus la masă, pe prispa casei. Mi-am făcut o rugăciune şi mi-am înfipt cuţitul în mâna stângă, mi-am secţionat venele, sperând că voi muri foarte repede. Nu a fost aşa, pentru că, tocmai atunci, un vecin m-a văzut şi m-a dus la spital. Oricum, nu mă las, acum sunt internat, dar când voi pleca acasă, am un alt plan să-mi pun capăt zilelor, şi de data asta, nu voi mai da greş”, mărturiseşte Traian, bărbatul de 47 de ani, din comuna Şoimuş.

32 de sinucigaşi

De la începutul acestui an, 32 de hunedoreni şi-au pus capăt zilelor. Potrivit medicului legist Dan Mărculescu, şeful Serviciului de Medicină Legală (SML) Hunedoara, metoda cea mai folosită pentru suicid este ştreangul. O confirmă cele 27 de cazuri de sinucidere prin spânzurare, notificate de la începutul anului. Urmează, în statistica legiştilor, două sinucideri prin înjunghiere, două prin înec şi una prin împuşcare. De asemenea, există cazuri în care, supăraţi pe viaţă, hunedorenii încearcă, dar nu reuşesc, să se sinucidă. „Nu ţinem o evidenţă a acestor cazuri, dar pot să vă spun că există situaţii în care pe mâinile noastre ajung pacienţi care înghit pastile în exces sau îşi secţionează venele. Din fericire, cei care ajung la Urgenţă nu reuşesc decât să se rănească, fiind descoperiţi de familii sau prieteni, la fix pentru a fi salvaţi”, a declarat dr. Tănase Popa, şeful Secţiei pentru primire urgenţe, a Spitalului Judeţean din Deva.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Bulina albă

Ioan Temneanu, liderul Sindicatului EM Petrila

Pentru că s-a angajat să ajute familia ortacului care a supravieţuit exploziei din 2008, dar care a murit zilele trecute, din cauza unei boli necruţătoare.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Bulina neagră


Cristina Mraz, şef Asistenţa Socială Petroşani

Pentru că de aproape jumătate de an, mai mulţi copii ai unei familii sunt înfometaţi, şi trăiesc sub un pod fără ca serviciul pe care-l conduce să aibă habar.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Gura lumii

Mare supărare în rândul edililor unei urbe hunedorene, cu vechi tradiţii feroviare. Supărarea, vorbesc zvonerii prin oraş, vine de la faptul că după ce s-au chinuit ei, edilii, să facă proiecte şi să acceseze fonduri de la guvern pentru modernizarea reţelei de apă şi canalizare a localităţii, când ziceau că totul este okey, vorba americanului, dintr-o dată, totul s-a blocat. Adică, proiectele au fost aprobate, finanţarea aprobată, s-a finalizat şi licitaţia menită a selecta firmele care să execute lucrările, s-a încheiat şi contractul cu acestea, s-au început şi lucrările, care au mers binişor, până la un moment dat. Mai exact, după ce s-a executat cam 70 la sută din lucrări, banii care veneau de la centru au fost blocaţi. A încercat edilul şef al oraşului să vadă ce se întâmplă, dar înalţii funcţionari din ministerul care asigura finanţarea, unşi cu toate alifiile, l-au aburit de n-a mai ştiut omul ce să creadă. În final, a aflat şi el adevărul de la executanţii lucrării, adică de la cei care trebuiau să primească banii de la centru. Şmecherii de funcţionari de Bucureşti, care trebuie să aprobe virarea banilor, le-au dat de înţeles acestora că nu pot pune semnătura pe actul de plată, dacă nu sunt stimulaţi cu un comision. Şi nu colo, un flecuşteţ de comision, ci unul care se ridică la 20 la sută din valoarea întregii finanţări.

Vorbeşte lumea prin oraşul din ţinutul zimbrilor cum că un personaj cu caschetă albastră, care fusese trimis de şefi să oprească un scandal izbucnit la o locaţie turistică din urbea cu pricina, şi să aplice legea împotriva celor vinovaţi – dar care, ajuns la faţa locului, şi-a băgat capul în pământ ca struţul – acum, nu ştie cu s-o dreagă, ca să iasă basma curată din problema pe care şi-a făcut-o cu mânuţa lui. Cică, vorbesc zvonerii şi răspândacii prin târg, omul legii povesteşte celor care stau să-l asculte, că acei doi proprietari ai locaţiei turistice, care au fost victimele în scandalul pe care el trebuia să-l aplaneze, n-au păţit nimic. Că, de fapt, ei şi-au înscenat bătaia încasată, s-au învineţit singuri pe mâini şi pe corp şi tot singuri şi-au rupt picioarele. Asta, doar pentru a-i face necazuri lui, personajului cu chipiu, ca să-l pună rău în ochii şefilor. Aşa o fi, dar cei care-l cunosc spun că nici nu-i de mirare că omul legii a procedat la fel ca struţul, deoarece fuga de răspundere îl caracterizează.

Gura lumii Comentarii (0)

Minori accidentaţi

Un băiat de un an şi nouă luni, care se afla în braţele mamei sale, pe bancheta din spate a unei maşini conduse de o tânără de 19 ani, din Uricani, a ajuns la spital, în urma unui accident de circulaţie, petrecut miercuri seara. Din cauza vitezei, pe DN 66 A, în apropierea localităţii Câmpu lui Neag, într-o curbă deosebit de periculoasă, şoferiţa a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un parapet de beton. În urma accidentului, şi copilul, şi mama sa au rămas internaţi, având mai multe răni, la mâini şi picioare. Tot miercuri seară, un alt copil, de nouă ani, a fost implicat într-un accident produs în localitatea Ilia. Minorul se deplasa pe o bicicletă, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a fost lovit de un autoturism. Maşina era condusă de un tânăr de 25 de ani, din comuna Gurasada. Ambii şoferi au acum dosar penal. (L. Botici)

Stiri Comentarii (0)

Venit minim garantat, fără nici un efort

Livia Botici

După doar o săptămână de verificări ale primăriilor şi beneficiarilor venitului minim garantat, din judeţ, efectuate de Inspecţia Socială, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, au fost descoperite peste 40 de persoane, care primesc bani de la stat, fără să depună nici un fel de muncă în folosul comunităţii.

Lunar, au primit banii
Potrivit Legii 416/2001, beneficiarilor venitului minim garantat, care primesc bani de la bugetul de stat, fără să presteze cele 72 de ore de muncă pe lună în folosul comunităţii, care au bunuri de valoare în proprietate, sau care au minţit în declaraţiile date pe propria răspundere în privinţa venitului real al familiei, le vor fi suspendate ajutoarele băneşti. În urma verificării a aproape 10 primării din judeţ şi a 190 de beneficiari ai venitului minim garantat, în doar o săptămână, inspectorii au descoperit 41 de persoane care nu au la activ nici măcar o oră de muncă în folosul comunităţii, cu toate că, lunar, au primit bani.

Dosare suspendate
Până în acest moment, au fost verificate primăriile Bătrâna, Zam, Gurasada, Pui, Toteşti, Brănişca, Geoagiu, Peştişu Mic. „Cea mai mare parte dintre persoanele descoperite în această situaţie nelegală nu-şi depuseseră, la primărie, nici măcar dovada de la Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Această adeverinţă ar trebui să ateste că beneficiarii venitului minim garantat se află în baza de date a AJOFM Hunedoara, că şi-au căutat un loc de muncă şi că nu au refuzat nici o slujbă până acum. Pentru toate cele 41 de dosare, aflate în plată, s-a dispus suspendarea, iar autorităţile locale trebuie acum să le reevalueze. De asemenea, cei care au fost depistaţi cu nereguli, au fost amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, dar sancţiunile au fost aplicate şi funcţionarilor din cadrul primăriilor, care şi-au pus semnătura pe dosarele ilegale. Ancheta se va derula pe parcursul a două luni de zile”, a declarat Horea Iacob Raţiu, inspectorul şef al ITM Hunedoara.

Actualitate Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 06:42 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 01:42 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 01:42 ore.

    Starea vremii

    Înnorat 10°C Înnorat
    Vi Ploaie
    16/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    iunie 2010
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Mai   Iul »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930  
    ziare


    camere foto digitale