Arhiva | februarie, 2010

„Vino luni!”

Noul program care va sta la baza eliberării cardului european de sănătate pune pe drumuri, dar şi în mare încurcătură, sute de hunedoreni care au nevoie de adeverinţe eliberate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Adeverinţele se eliberează o dată pe săptămână

În ultimele săptămâni, angajaţii CJAS Hunedoara sunt sofocaţi pur şi simplu de volumul mare de muncă pe care trebuie să-l presteze. Pe lângă baza de date care trebuie să cuprindă toate informaţiile specifice din ultimii cinci ani ale asiguraţilor, hunedorenii cu probleme de sănătate iau cu asalt ghişeele instituţiei, pentru a obţine adeverinţele necesare efectuării unor analize şi care le atestă calitatea de asigurat. Fiecare solicitare în parte trebuie verificată şi apoi semnată de preşedintele CJAS Hunedoara, or asta înseamnă un permanent du-te-vino pe scările instituţiei, între ghişee-birouri şi cabinetul preşedintelui. Numai marţi, 107 persoane au solicitat adeverinţe, care le atestă calitatea de asigurat, dar la întrebarea: „când să vin după ea”, li s-a răspuns scurt: „luni”. Adică, săptămâna viitoare. Răspunsul a stârnit panica mai multor contribuabili programaţi să-şi facă o serie de analize la sfârşitul săptămânii. Luni, era deja prea târziu.

Dacă ar fi ştiut că în CJAS Hunedoara se lucrează după un nou Regulament de Ordine Internă, poate şi-ar fi luat măsuri de precauţie. „De câteva zile s-a adoptat acest sistem de a elibera adeverinţele doar o dată pe săptămână, în ziua de luni. Este un aflux foarte mare de oameni, care apelează la serviciile noastre în această perioadă şi nu putem să intrăm în biroul preşedintelui de 100 de ori pe zi pentru semnătură şi ştampilă. Prin urmare, se adună toate cererile dintr-o săptămână, se dau la semnat şi apoi se eliberează într-o singură zi”, a declarat Ovidiu Bândea, purtător de cuvânt al CJAS Hunedoara. (N. Ebner)

Actualitate Comentarii (0)

Eveniment multimedia

Astăzi, la sediul Institutului Multimedia Româno-Elveţian, va avea loc lansarea proiectului „Web4Mob“, finanţat de Uniunea Europeană prin FSE (fondul social european). La evenimentul care va începe la ora 12.00, vor participa doi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) din Timişoara, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi academic din judeţul Hunedoara. (N.Ebner)

Stiri Comentarii (0)

Cupa Jandarmilor la Futsal

Ciprian Marinuţ

Un număr de 46 de echipe ale jandarmilor s-au aliniat la startul unui campionat de futsal, organizat  cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

La nivel judeţean, competiţia este organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, în parteneriat cu Direcţia de Sport a Judeţului Hunedoara şi se derulează pe două zone:  Valea Mureşului şi Valea Jiului. Ieri, la Sala Sporturilor, a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din Zona Valea Mureşului, iar primele partide vor avea loc începând cu data de 6 martie. Sistemul competiţional este de tip eliminatoriu, astfel că echipa învinsă părăseşte competiţia, iar formaţia câştigătoare promovează în etapa următoare. Joi, 25 martie 2010, se va desfăşura în municipiul Petroşani tragerea la sorţi a meciurilor din grupa Valea Jiului. Competiţia are drept scop promovarea sportului şi a spiritului de fair-play.

Sport Comentarii (0)

Delegaţie de poliţişti italieni în judeţ

Livia Botici

O delegaţie formată din 24 de ofiţeri şi agenţi de poliţie, reprezentând Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A.), regiunea Sassari din Italia, s-a aflat în judeţul Hunedoara, pentru a-şi vizita colegii de breaslă.

Prima dată în Hunedoara

Delegaţia I.P.A. Sassari s-a aflat pentru prima dată în judeţul nostru. Programul poliţiştilor italieni a fost organizat de Asociaţia IPA – Regiunea Hunedoara, al cărei preşedinte este comisarul şef de poliţie Marcel Zaharie, adjunct al şefului IPJ Hunedoara. În timpul petrecut în judeţ, poliţiştii italieni au de vizitat mai multe edificii istorice şi obiective turistice hunedorene, cum ar fi Cetatea Devei, Sala olimpică de gimnastică a Colegiului Naţional „Cetate”, unde s-au antrenat şi se antrenează nume mari ale gimnasticii mondiale, Castelul Huniazilor din municipiul Hunedoara, precum şi Arsenal Park din Orăştie.

„Sunt onorat să mă aflu pentru prima dată în mijlocul poliţiştilor IPA – Regiunea Hunedoara, cu care am descoperit că avem multe puncte comune în ceea ce priveşte activitatea profesională şi suntem impresionaţi de trecutul istoric al acestor locuri”, a declarat Antonio Careddu, şeful delegaţiei italiene.

De 20 de ani vine în România

Deşi pentru prima dată în judeţul Hunedoara, seniorii delegaţiei italiene şi-au vizitat destul de des colegii români. În urmă cu 20 de ani, Antonio Careddu, comandantul poliţiei locale din Sassari, a venit pentru întâia oară în România, mai exact, în Timişoara. De atunci, anual, echipa sa vizitează oraşul de pe Bega, poliţiştii italieni fiind implicaţi în diferite opere de caritate, dar şi pentru a-i cunoaşte pe români, mai ales că, aceştia reprezintă cea mai mare comunitate de străini, existentă, conform statisticilor, pe teritoriul Italiei.

Eveniment Comentarii (0)

Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că un fost edil, dintr-un municipiu cu castel, s-a supărat tare de tot pe colegii săi de partid. Omul nostru e foc şi pară, după ce a aflat că organizaţia de partid îl va propune pe un parlamentar să candideze pentru funcţia de primar al oraşului, şi nu pe el. În aceste condiţii, susţin gurile rele, fostul edil şi actual director de instituţie unde se vămuieşte, a hotărât că va ataca din postura de independent fotoliul de primar. Nu se ştie cum vor proceda cei doi candidaţi, încă aflaţi în acelaşi partid cu un trandafir, problema fiind aceea că fiecare ştie despre celălalt multe lucruri care se pot folosi în campania electorală. Ba mai mult, zvonerii susţin că fostul edil este pe punctul de a părăsi şi actualul loc de muncă, deoarece câţiva colegi de partid i-au pus gând rău şi îl lucrează vârtos pe la spate la şefii politici, dar şi la cei din minister, pentru a fi mătrăşit de pe postul cu pricina. Aşa că, omul nostru riscă să candideze la funcţia de primar, ca şi prima dată, din postura de şomer.

Vorbesc gurile rele că, în scurt timp, directorul unui spital dintr-un municipiu al judeţului va fi schimbat din funcţie, în locul lui venind un cadru mai tânăr, aşa cum îi place partidului cu un trandafir să numească oamenii pe posturi. Cârcotaşii au aflat că, deşi actualul şef al unităţii medicale a crezut că va mai sta ceva, veme pe post, se pare că i-a venit sorocul, deci, că va fi schimbat în câteva zile din funcţie. Problema-i că multora le pare rău de schimbare, şi comentează că nu era cazul să fie făcută, deoarece directorul de care facem vorbire este un profesionist de mâna-ntâi din punct de vedere medical, dar s-a dovedit a fi şi un bun manager. Dar, cum se pare că e nevoie de sânge proaspăt la cârma spitalului din municipiul cu pricina, în locul şefului prezent va fi numit un chirurg tânăr. Care, pe deasupra, mai are şi calitatea – se pare, esenţială în aceste vremuri – de a fi membru al partidului aflat la guvernare.

Gura lumii Comentarii (0)

Ieri în Deva, mâine în Brad

Nicolle Ebner

Ieri, 40 de profesori de la Liceul „Horea”, din Deva, au refuzat să intre la cursuri, în semn de protest faţă de programul de comasare întocmit de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara şi care ar trebui aplicat odată cu începerea noului an şcolar, în luna septembrie. Vineri, pentru aceeaşi cauză, şi-au anunţat ieşirea în stradă profesorii şi părinţii din Brad.

„Nu există voinţă politică”

Cadrele didactice de la Liceul „Horea” din Deva sunt nemulţumite că IŞJ a luat decizia comasării, fără să ţină cont că unitatea are o bază didactică foarte bună şi cele mai mici cheltuieli dintre unităţile din municipiu. La începutul acestei săptămâni, cadrele didactice ale Şcolii Generale „Horea, Cloşca şi Crişan” din Brad solicitau conducerii IŞJ Hunedoara „să binevoiască a participa la o întâlnire cu factorii de conducere din municipiul Brad, cu cadrele didactice ale celor două unităţi şcolare cu clasele I-VIII, cu părinţii elevilor, pentru a clarifica situaţia tensionată”, se arată într-o scrisoare trimisă redacţiei MESAGERUL HUNEDOREAN. Situaţia nu s-a clarificat, iar dascălii brădeni au aflat că în cadrul Consiliului de Administraţie al IŞJ de ieri, s-a decis „realizarea structurii şcolare” în Brad, fără să se ţină cont de argumentele profesorilor şi ale sindicatelor. Considerând că „prin răspunsurile neprimite la memorii, note de fundamentare şi întâmpinări formulate că nu există voinţă politică la nivel judeţean pentru sprijinirea dezvoltării şi reformării învăţământului şi ştiinţei”, cadrele didactice şi părinţii elevilor din şcolile „Horea, Cloşca şi Crişan” şi „Mircea Sântimbreanu” vor recurge la acţiuni de protest, solicitând Primăriei Brad eliberarea unei autorizaţii pentru susţinerea unui miting, mâine, 26 februarie, ora 12.00, în curtea Şcolii Generale „Horea, Cloşca şi Crişan”. Potrivit preşedintelui Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Hunedoara, Paul Rusu, mai sunt nemulţumiri legate de procesul de comasare a şcolilor şi la Şcoala “Dominic Stanca”, iar conform proiectului IŞJ Hunedoara, din această toamnă, în judeţ, vor mai rămâne 170 de şcoli şi licee din cele 183 existente.

Actualitate Comentarii (0)

Cinci medalii româneşti la „Cupa Nadiei”

Ciprian Marinuţ

Gimnastele Andreea Tufă şi Diana Rusu, de la „Cetate” Deva, şi Georgiana Gheorghe, de la Dinamo Bucureşti, care au format echipa României, au obţinut cinci medalii la concursul „Nadia Comaneci International Invitational”, desfăşurat în SUA, la finalul săptămânii.

Aur la echipe şi bârnă
Aflate la prima lor competiţie majoră de nivel internaţional, în urma invitaţiei speciale a „Zeiţei de la Montreal”, cele trei componente ale lotului de junioare al României au onorat cartea de vizită a gimnasticii româneşti. Andreea Tufă şi Diana Rusu, de la „Cetate” Deva, şi Georgiana Gheorghe, de la Dinamo Bucureşti, au obţinut aurul pentru România în concursul pe echipe, deşi calitatea exerciţiilor lor a fost influenţată de emoţiile debutului. Cu un punctaj de 103, 050 puncte, româncele au devansat echipa Mexicului, două grupări ale SUA, clasate pe locurile trei şi patru, şi formaţiile din Israel, Canada, Venezuela şi Ucraina. Româncele au mai  strălucit la bârnă, aparat la care Georgiana Gheorghe a obţinut medalia de aur, iar  Andreea Tufă şi Diana Rusu s-au clasat pe locul trei. Bilanţul delegaţiei României a fost completat cu medalia de bronz, obţinută de Georgiana Gheorghe şi locul şase, obţinut de Andreea Tufă la individual compus, unde primele locuri au fost ocupate de Riley Cholod (SUA) şi Krystyna Sankova (Ucraina).

Cele mici s-au mobilizat mai bine
Ramona Micu, antrenoarea care a condus echipa României în SUA, spune că rezultatele puteau fi şi mai bune, dacă fetele îşi învingeau emoţiile. „Cele două sportive de 13 ani, Georgiana şi Andreea, s-au mobilizat mai bine decât Diana, care are 14 ani şi de la care speram să fie lidera echipei. Nivelul exerciţiilor şi al notelor obţinute putea fi mai bun, însă tracul şi-a spus cuvântul. Pe lângă emoţiile normale, execuţiile lor au fost influenţate şi de aparatura diferită faţă de cea de la noi de acasă şi de impactul publicului, care a umplut imensa sală din Oklahoma”, a spus Ramona Micu.

Cadouri de la „Zeiţa de la Montreal“
Antrenoarea a precizat că gimnastele din România au fost tratate special de Nadia Comăneci. „Ne-am întâlnit de mai multe cu Nadia, care le-a încurajat pe fete. În plus, le-a oferit în dar la fiecare, palmare pentru exerciţiile de la paralele, de la firma ei, care produce astfel de materiale sportive”, a precizat Ramona Micu. La competiţia organizată de Nadia, a participat în rol de „vedetă” şi campioana olimpică la sol, Sandra Izbaşa, care a ajutat-o pe marea campioană la înmânarea medaliilor. Ediţia 2010 a „Nadia Comaneci International Invitational” a aliniat la start 740 de gimnaste din opt ţări, cu peste 100 mai mult decât în 2009. „Majoritatea sportivelor au fost din SUA şi au participat la un concurs naţional al Americii, iar în competiţia internaţională au concurat gimnaste din Ucraina, România, Israel, Venezuela, Mexic, SUA  şi Canada. „Am început acest proiect cu mulţi ani în urmă, doar cu gimnaşti americani. Apoi, am hotărât să facem un eveniment internaţional, pentru că am vrut ca numele meu să rămână în continuare pe buzele oamenilor. Aşa s-a ajuns la amploarea de azi a evenimentului”, a explicat Nadia Comăneci.

Flash, Sport Comentarii (0)

Bani pentru barajul de la Mihăileni

Sorina Popa

În urma demersurilor Instituţiei Prefectului, Ministerul Mediului şi Pădurilor din România (MMPR) face eforturi pentru finanţarea investiţiei în Barajul de la Mihăileni.

Astfel, pentru anul 2010 a fost alocată suma de 7,5 milioane de lei, pentru continuarea lucrărilor la baraj. De asemenea, MMPR va iniţia un act normativ, pentru a facilita procedura de expropriere a terenurilor private, care vor fi acoperite de lacul de acumulare. În urma achiziţionării terenurilor, va fi accesat un credit extern, pentru finanţarea lucrărilor la barajul de pe Crişul Alb, din Mihăileni.

Zona se poate dezvolta

„Importanţa acestei investiţii este deosebită pentru localităţile de pe cursul superior al Crişului Alb. Prin finalizarea barajului, vor fi evitate inundaţiile care afectează zone întinse din judeţele Hunedoara şi Arad. De asemenea, crearea unui lac de acumulare în zona Mihăileni poate duce la dezvoltarea economică a întregii regiuni”, a afirmat subprefectul Dorin Gligor.

Pe lângă rolul de apărare împotriva inundaţiilor, prefectul judeţului, Attila Dézsi, încearcă să atragă investitori străini pentru constituirea unui parteneriat public–privat, în vederea exploatării acumulării de la Mihăileni.

„Consider că Barajul de acumulare de la Mihăileni poate fi eficient şi prin producerea energiei electrice, având în vedere cerinţa Uniunii Europene cu privire la extinderea producţiei de energie verde până în anul 2013, judeţul Hunedoara având un mare potenţial în acest sens”, a spus prefectul de Hunedoara.

Actualitate Comentarii (0)

„Zilele Icoanei“


În perioada 25-28 februarie, Deva va găzdui cea de-a treia ediţie a simpozionului „Zilele Icoanei“. Organizatorii serilor LOGOS lansează devenilor invitaţia de a participa, pe o perioadă de patru zile, la o succesiune de evenimente culturale, dar şi la un program liturgic aparte. Evenimentul se desfăşoară cu binecuvântarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi cu sprijinul UAPR-Deva, al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu“, al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă“ – Deva, al Mânăstirii Crişan şi al Fundaţiei „Eleonora Costescu şi Vasile Varga“ din Lipova. (N. Ebner)

Stiri Comentarii (0)

La ASIROM, probleme în sistemul de plãţi

Nicolle Ebner

De două luni, un bărbat din Lupeni aşteaptă zadarnic de la ASIROM o amărâtă de pensie viageră de 300 de lei, cu care s-a pricopsit după ce a fost făcut zob într-un taxi, rămânând infirm pentru toată viaţa.

„Probabil vor să mor, să nu-mi mai dea viagera”

Disperat că din luna ianuarie nu mai are cu ce să-şi cumpere tratamentul necesar, Alexandru Ghenghe a apelat la sprijinul presei, singura instituţie care-şi mai apleacă urechea şi la strigătele de ajutor venite din rândul celor mulţi. În 1 decembrie 2004, Alexandru Ghenghe-zugrav de meserie-se îndrepta spre casă, când o autoutilitară a dat peste taxiul în care mai era o persoană. Pasagerul de lângă şofer a murit pe loc, iar Alexandru Ghenghe a rămas cu sechele grave, care l-au aruncat în scaunul cu rotile pentru toată viaţa. Şoferul a scăpat cu nişte vânătăi, iar cel de pe autoutilitara cu care intrase pe contrasens, a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare. Norocul lui Alexandru a fost că firma de taxi avea asigurare CASCO, prin care i s-a stabilit o pensie viageră de 300 de lei pe lună. Numai că, din luna noiembrie 2009, lucrurile au început să cam scârţâie la firma de asigurări. „În noiembrie nu am beneficiat de pensie, dar am primit-o în decembrie, pe două luni, însă din ianuarie 2010 nu mi s-a mai acordat nimic. Am sunat la Bucureşti, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am sunat la suscursala din Deva, şi mi s-a spus să mai am răbdare că se va rezolva problema. Eu nu cred că ASIROM nu are de unde să-mi plătească 300 de lei. Probabil vor să mor, că de-aia nu-mi mai dau banii, să nu-mi pot cumpăra medicamentele care mă mai ţin în viaţă. Pe noi, cei din scaunul cu rotile nu ne bagă nimeni în seamă. Suntem trataţi ca pleava societăţii. Unde să mă mai duc cu ei prin judecată, în scaun cu rotile?”, s-a plâns Alexandru Ghenghe reporterului de la MESAGERUL HUNEDOREAN.

„Mai sun încă o dată la Bucureşti”

Radu Budaie, directorul adjunct ASIROM Deva, cunoaşte drama lui Alexandru Ghenghe din Lupeni şi speră ca problema lui să se rezolve în regim de urgenţă. „A fost un scurt-circuit în plăţi, pentru că nu le mai facem noi. A survenit o serie de modificări în sistem şi toate plăţile se fac de la Bucureşti. S-a intrat pe făgaşul normal cu plăţile pentru autoturisme, locuinţe şi urmează pensiile viagere. Este adevărat, e corect să se achite lunar pensia viageră, şi tocmai de aceea, mai sun încă o dată la Bucureşti, să insist pentru cazul domnului Alexandru Ghenghe”, a declarat directorul adjunct ASIROM Deva, Radu Budaie.

Actualitate Comentarii (1)

Bulina neagră


Gheorghe Popescu, din Haţeg, fost membru PSM şi PSD

Pentru că a indus în eroare reprezentanţii presei locale şi prin ei, populaţia din judeţ, declarând că la începutul acestei săptămâni se va lansa oficial un nou partid, lansare care n-a avut loc şi despre care nimeni nu ştia nimic.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Bulina albă

Jean Francois Cure, cetăţean francez, rezident în Deva

Pentru că fiind columbofil pasionat, porumbeii antrenaţi de el şi de partenerul său au cucerit cele mai multe premii la Campionatul Naţional din 2009.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Referendum pentru manele!

Casa de cultură din Deva. O piesă de teatru pentru copii, a unei trupe de teatru din Galaţi. „Croitoraşul cel viteaz” – piesa aia în care croitoraşul omoară şapte muşte, îşi scrie pe centură „Şapte dintr-o lovitură!” şi toţi cred că e vorba despre şapte duşmani. În public, o fetiţă de clasa a IV-a ţine să remarce că pasajele muzicale sunt din două opere, „Spărgătorul de nuci” şi „Lacul lebedelor”.
Mi se sugerează să scriu despre ministrul culturii, Kelemen Hunor (despre care am o părere foarte bună), care are iniţiative legate de relansarea programului de achiziţii publice de carte pentru bibliotecile publice. Categoric, o iniţiativă pozitivă, probabil ignorată, pentru că oricum, cultura „grea” a primit mult mai mult decât şapte lovituri şi se zbate îngropată prin demisolurile preocupărilor guvernamentale. Îl aştept pe Kelemen Hunor la Castelul de la Hunedoara şi la Palatul Magna Curia din Deva – a trecut muuuult timp de când un ministru al culturii a venit să vadă ce şi cum.
Culmea, mai aveam un subiect bun pentru astăzi – conacul din comuna General Berthelot. Până mai acum doi ani, aproape complet distrus, este în renovare şi cred că îşi va recăpăta cel puţin o parte din strălucirea de odinioară. Este în proprietatea Academiei Române, se investesc acolo bani serioşi şi se pare că va fi un centru de cercetări, cu trimitere directă spre bogăţia culturală, arheologică şi paleontologică, a Ţării Haţegului.
Iată deci, trei exemple culturale care nu aduc primăvara, dar care nu merită trecute sub tăcere.
Peste toate astea, vine declaraţia celui care doreşte o reformă educaţională în România (iniţiativă de altfel lăudabilă), Traian Băsescu adică, cum că ştie el că 99 la sută dintre români ascultă muzica (am ajuns politically corecţi, ţi-e şi frică să mai zici ţigănească…) rromilor, şi ca să nu fie cumva loc de vreo confuzie, precizează – manelele adică!
Nu sunt pentru interzicerea manelelor, oamenii nu au decât să asculte ce le place. Problema noastră nu e cu maneaua ca formă muzicală, s-au aplecat asupra ei chiar muzicologi celebri, i-au precizat originile şi au identificat derapajul variantelor româneşti. Problema este cu manelizarea societăţii româneşti, punerea ei sub semnul unei subculturi din ce în ce mai agresive, începută cu telenovelele, continuată cu manelele şi emisiunile de divertisment, ce exploatează primitivismul.
Din nou, e mult prea mic spaţiul pentru o temă atât de vastă, dar oricum, eu nu cred că 99 la sută ascultă manele. Ar fi nimerit un referendum, eventual prin care să fim obligaţi să ne raliem opiniei prezidenţiale.

Fara bascalie Comentarii (4)

Prima expozitie din Europa, vizitatã cu telefonul mobil

Vineri, 26 februarie, la Deva, la ora 18, în clădirea Magna Curia a Muzeului Civilizaţiei  Dacice şi Romane, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare, intitulate „De la primele scrieri la multimedia. O scurtă istorie a comunicării şi mai mult…“
Expoziţia este organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara, MCDR Deva şi Institutul Româno-Elveţian Deva, în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul de Istorie Sighişoara,  Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti,  Universitatea de Artă şi Design Cluj Napoca, S.C. Sips Design, Haute École Arc ingéniérie, Institut de lutte contre la criminalité économique Arc şi UP 1920. De asemenea, ea se desfăşoară sub patronajul Ambasadorului Elveţiei în România, E. S. Livio Hürzeler şi sub egida Ministerului Afacerilor Externe şi a Institutului Cultural Român.
Remarcându-se prin stilul său nou, inovator, această manifestare este  prima din România, şi chiar din Europa, în care se va utiliza telefonul mobil şi codurile 2D ca mijloace de vizitare a unei expoziţii. Tema centrală, comunicarea, este pe de-o parte, puţin abordată, fiind în acelaşi timp, una deosebit de modernă, actuală, dar şi încărcată de istorie.
Mesajul este centrat asupra unui concept al comunicării, dintr-o triplă perspectivă: Trecut – Prezent – Viitor. Tematicile propuse vizitatorului au o implicare directă în viaţa actuală: comunicarea privată, publică, religioasă, militară, comercială, comunicarea prin artă, comunicarea auditivă, multimedia (radio, televiziune). Prin intermediul telefonului mobil, se pot afla multe informaţii despre fiecare exponat, vitrină şi temă. Această expoziţie cuprinde obiecte reprezentative, care aparţin colecţiilor marilor muzee din Transilvania şi Banat.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 2 martie – 18 iunie 2010, în cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Programul de vizitare este de marţea până duminica, inclusiv, între orele 10 şi 18.

Actualitate Comentarii (0)

Brokeriţa Adriana Constantin rămâne după gratii

Livia Botici

În cursul zilei de ieri, Adriana Constantin, brokerul care a înşelat sute de hunedoreni, promiţându-le câştiguri uriaşe peste noapte, a fost adusă din nou la Tribunalul Hunedoara.

A doua înfăţişare
În incinta Tribunalului Hunedoara, parcă totul este la fel ca şi acum o lună de zile, la prima înfăţişare a procesului. Adriana Constantin, îmbrăcată cu aceleaşi haine negre, acoperindu-şi faţa, pentru a nu da ochii cu cei pe care i-a înşelat; păgubiţii, la fel de mulţi, la fel de indignaţi şi cu aceeaşi mulţumire de a o vedea pe cea care le-a distrus viaţa, purtând cătuşe la mâini. „Mă rog în fiecare seară să plăteşti pentru că ne-ai distrus viaţa! Ai nenorocit o grămadă de oameni!”, strigă o femeie, atunci când brokeriţa este adusă în sala de judecată. „Niciodată nu o să te iertăm pentru ceea ce ne-ai făcut”, se aude din celălalt capăt al sălii.

Un nou termen
La şedinţa de judecată, care a avut loc ieri, avocaţii acuzării au cerut ca Adriana Constantin să fie cercetată şi pentru neglijenţă şi abuz în serviciu, cereri respinse de judecătoare. Şi de această dată, avocatul brokeriţei a adus în discuţie eliberarea clientei sale, pe perioada procesului, însă, această măsură a fost, din nou, refuzată, iar instanţa a decis ca inculpata să rămână în stare de arest preventiv. De asemenea, la următoarele termene, păgubiţii vor fi chemaţi în grupuri mai mici, pentru ca fiecare martor în parte să poată fi audiat. Următorul termen stabilit este în data de 23 martie.

Păgubiţii nu mai au nici o speranţă
Cu toate că se bucură că Adriana Constantin se află după gratii, cei înşelaţi de aceasta nu mai speră că îşi vor recupera vreodată banii pierduţi. „Eu şi soţul meu i-am dat 5.000 de lei. Spunea că, într-o lună, o să ne triplăm banii. Cu soţul nu vroia să vorbească, pentru că, odată, a luat-o tare, dar pe mine parcă m-a vrăjit. Era tare convingătoare! Nu mai trag speranţe să mai văd acei bani, dar sper ca, măcar, justiţia să îşi facă treaba şi să plătească pentru ce a făcut, pentru ca alţi oameni să nu mai păţească la fel ca noi”, ne-a declarat una dintre persoanele păgubite.

Peste 250 de ”ţepuiţi”
Adriana Constantin a fost trimisă în instanţă de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru înşelăciune, fiind acuzată că, în perioada 2002 – 2008, în calitate de director al firmei de brokeraj S.C. Broker S.A., filiala Deva, a indus în eroare 271 de clienţi, producând o pagubă totală de peste două milioane de euro. Aceasta întocmea clienţilor portofolii şi le elibera chitanţe, fără a le înregistra în contabilitatea firmei. De asemenea, în vara anului 2008, brokeriţa şi-a însuşit 900.000 lei, rezultaţi din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de 79 de persoane. Pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele din vânzarea portofoliilor, aceasta falsifica mandate poştale, deşi, în realitate, banii ajungeau în posesia ei. Adriana Constantin se află, în prezent, în Penitenciarul Aiud şi riscă să petreacă acolo următorii 20 de ani.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

Doar „zimbrii” joacă în prima etapă

Ciprian Marinuţ

CFR Simeria, cea mai bine clasată echipă hunedoreană din eşalonul trei, are liber în prima rundă a returului, care va începe vineri, pentru că Viitorul Sânandrei s-a retras din campionat. În schimb, Retezatul Haţeg, va disputa un meci important, pe teren propriu, cu Muncitorul Reşiţa, una dintre contracandidatele directe la evitarea retrogradării.

Duş rece pentru feroviari
CFR Simeria va sta în prima etapă de campionat, astfel că îşi permite luxul să mai joace două amicale cu Dacicus Orăştie (azi) şi cu Voinţa Sibiu (vineri sau sâmbătă). Anterior acestor ultime teste, CFR Simeria (locul 3 în seria C5) a pierdut, scor 0-2, meciul disputat, în deplasare, cu CSM Sebeş (locul 9 în seria C6). Antrenorul Mirel Biriş spune că duşul rece e binevenit, pentru a-i readuce pe jucători cu picioarele pe pământ, şi pune eşecul pe seama unor greşeli individuale. „Au comis grave erori individuale şi au încasat două goluri care ne-au costat pierderea meciului. La primul gol au greşit Roiu, Buta şi Făgărăşanu, iar la al doilea, Gabor a luftat la marginea careului, în poziţie centrală. E drept că am avut şi noi multe ocazii prin Asultanei, Ungureanu, Dăscălescu şi Corobea, însă n-am marcat. Înfrângerea poate fi explicată şi prin faptul  că înaintea meciului, antrenamentele s-au efectuat doar pe teren sintetic, însă cei care au greşit n-au nici o scuză”, a spus Mirel Biriş.

Derby-ul suferinţei
Retezatul Haţeg (locul 16 în seria C5) va juca un meci foarte important în economia luptei pentru evitarea retrogradării, chiar în prima etapă din retur, pe teren propriu, cu Muncitorul Reşiţa (locul 15). Zimbrii ţintesc victoria, deşi în ultimul amical în care au învins cu 3-2 pe Minerul Aninoasa, antrenorul Titi Alexoi n-a fost tocmai mulţumit de echipa sa. „Au respectat sarcinile tactice şi au jucat perfect în primele 30 de minute, în care pe lângă cele trei goluri din primele opt minute, au mai avut alte trei – patru ocazii clare. Însă, la 3-0 s-au crezut echipă mare şi li s-a urcat la cap, astfel că au uitat de tot ce am pregătit la antrenamente şi efectul s-a văzut pe tabelă. Sper să revină cu picioarele pe pământ până la primul meci oficial”, a spus Titi Alexoi, antrenorul echipei Retezatul Haţeg.

Sport Comentarii (0)

Şase medalii la Cupa României

Ciprian Marinuţ

Tenismenii de la SCM Deva au ocupat cinci dintre cele şase locuri de pe podium la categoria 14 ani a puternicului turneu de Cupa României şi au asigurat cel puţin un loc trei la categoria 18 ani băieţi.

Podium sută la sută devean
SCM Deva s-a prezentat la start cu trei dintre primele cinci favorite ale categoriei 14 ani fete, iar acestea au luat toate medaliile puse în joc. Campioană şi câştigătoare a Cupei României a devenit Mandy Sapta (locul 39, naţional), care era abia favorita cinci a turneului. Pe locurile doi şi trei s-au clasat Raluca Ciufrilă, favorita numărul unu, ocupanta locului opt naţional şi Maria Orban, numărul 23 naţional, favorita numărul doi. Duelul pentru medalii dintre cele trei devence a fost extrem de palpitant. Ambiţioasă şi foarte motivată, Mandy a intrat în careul de aşi, după ce a eliminat-o, în primul tur, pe favorita doi, Bianca Iorga, situată pe locul 18 naţional. În turneul celor patru finaliste, s-a jucat fiecare cu fiecare, iar Mandy le-a avut ca adversare pe „coechipierele” Raluca Ciufrilă şi Maria Orban şi pe Luana Stanciu, de la CSM Focşani, numărul 27 naţional, favorita trei a turneului. Toate trei devencele au câştigat meciurile cu sportiva din Focşani, iar în întâlnirile dintre ele, victoriile s-au împărţit după lupte pline de dramatism. Sapta a învins-o pe Orban, Ciufrilă a bătut-o pe Sapta, iar Orban a dispus de Ciufrilă. Drept urmare, clasamentul final a fost decis de situaţia de la setaveraj, iar ordinea a fost Sapta, Ciufrilă, Orban. „Toate trei tenismenele de la SCM Deva sunt foarte talentate. Mandy a fost mai bună de data aceasta şi a câştigat pe merit turneul, pentru că a fost constantă în toate meciurile şi chiar în eşecul cu Ciufrilă, a pierdut la limită”, a spus Angela Sapta, mama sportivei.

Argint şi bronz la băieţi
Şi în competiţia băieţilor de 14 ani, SCM Deva a avut doi sportivi pe podium. Bogdan Bristan (nr. 21 naţional), favoritul doi, a obţinut medalia de argint, iar Dragoş Mădăraş (nr. 83 naţional) a cucerit bronzul. Bristan a avut un parcurs excelent şi a ajuns în finală, unde a fost învins de campionul naţional Bogdan Borza de la C.S. Cugir, care e numărul unu naţional şi favoritul unu, în vreme ce Mădăraş a pierdut în semifinale. Un alt sportiv de la SCM Deva, Alexandru Giurca, a jucat, aseară, în semifinalele categoriei 18 ani cu Teodor Marin, locul opt naţional şi favorit doi, însă, indiferent de rezultat, Giurca avea asigurat locul trei şi medalia de bronz. Turneul se va încheia azi cu finalele la 18 ani băieţi şi fete.

Competiţie de top
Turneul de Cupa României desfăşurat la Deva şi Hunedoara este unul dintre cele mai puternice organizate de Federaţia Română de Tenis pe plan naţional, la nivel de juniori. Competiţia a atras sportivi de valoare ca un magnet, pentru că pe lângă puncte (500 p. – locul I, 350 p. – locul II şi 250 p.– locul III) s-au oferit şi premii în bani (800 lei – locul I, 700 – locul II şi 600 – locul III), conform Legii Sportului. „La start, s-au prezentat sportivi foarte bine cotaţi, care joacă rar la competiţiile interne, preferând să participe la turnee din străinătate. Majoritatea meciurilor au fost de un excelent nivel”, a spus Lunela Maier, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Tenis, principala organizatoare a turneului.

Sport Comentarii (0)

Liberalii hunedoreni se pregãtesc de congres

Nicolle Ebner

Preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto), nu doreşte doar menţinerea funcţiei de prim-vicepreşedinte la nivel naţional, ci şi introducerea ei la nivelul organizaţiilor teritoriale. Cât despre alegerea noului Birou Permanent Central (BPC) la Congresul extraordinar al PNL din 5-7 martie, Moloţ este adeptul unei variante de compromis.

„Nu mi-aş dori să votez doar o echipă”
„Eu nu mi-aş dori votarea unei echipe, pentru că, poate nu sunt de acord cu toţi cei înscrişi pe listă de candidatul la preşedinţia partidului. Dar sunt de acord ca preşedintele care vine cu o moţiune-un program pe care trebuie să şi-l ducă la îndeplinire-să aibă o majoritate şi un control în BPC. Pe de altă parte, cred că este corect ca pe lângă oamenii preşedintelui, să intre şi alţii, pentru că, din discuţii contradictorii iese întotdeauna un rezultat mai bun”, a declarat liderul liberalilor hunedoreni. Personal, Moloţ afirmă că nu va candida pentru nici o funcţie, nici de vicepreşedinte şi nici de membru al BPC, „nici măcar supleantul supleanţilor”, după cum s-a exprimat, dar asta nu înseamnă că PNL Hunedoara nu va avea candidaţi pentru funcţii la vârful partidului. Surse din cadrul PNL Hunedoara susţin că săptămâna viitoare se va cunoaşte numele candidaţilor şi funcţiile pentru care se vor înscrie în luptă.

Nici o propunere la obiect
Cât despre propunerile făcute de liberalii hunedoreni privind modificarea statutului PNL, chiar dacă au fost multe, nu au fost la obiect, deoarece vizau aspecte din sânul organizaţiilor judeţene şi locale. Prin urmare, nici una care să fie prinsă în modificarea statutului. Referitor la candidatul pe care-l va susţine filiala judeţeană PNL Hunedoara, nu s-a luat nici o decizie oficială, însă, Moloţ declară că: „în urma discuţiilor avute cu membrii de partid, se desprinde concluzia clară că Antonescu are cel mai mare sprijin”. Mâine, la Alba, Crin Antonescu se întâlneşte cu toţi parlamentarii şi preşedinţii de organizaţii judeţene din zona Ardealului, respectiv Sibiu, Hunedoara, Braşov, Cluj, Mureş, Caraş, Covasna şi Harghita, pentru a discuta pe tema modificării statutului PNL.

Politica si administratie Comentarii (4)

Gura lumii

Cică, cel puţin vreo doi hunedoreni tare s-au bucurat, când au citit în presă de paguba suferită de patronul unui magazin de bijuterii. Gurile rele spun că, în urmă cu vreo doi ani, un hoţ a dat vreo 10-12 spargeri pe la case de barosani, din care a ras tot ce înseamnă bijuterii sau monede de colecţie, başca economii luate cu seifuri cu tot, acolo unde nu a putut sparge puşculiţele. O pistă depistată de unul dintre păgubiţi, că poliţiştii nu au dat de urma făptaşilor nici în zi de azi – ducea la un şofer dat afară de la o firmă dintr-un mic orăşel de lângă reşedinţa de judeţ, prieten la cataramă cu vreo doi poliţişti din localitate. Şi, pentru că hoţul neprins e negustor cinstit, din rupt în coate cum umbla şoferul nostru, dintr-o dată şi-a cumpărat garsonieră amenajată lux, a reparat casa părinţilor, s-a dotat cu maşină şi alte cele. De ce se bucură unii dintre păgubiţi? Pentru că şoferul cu pricina era prieten la cataramă şi cu patronul prădat zilele trecute, iar păgubaşii erau convinşi că multele kilograme de bijuterii furate nu puteau fi valorificate fără ajutor. Acum, cică faptele s-au razbunat şi a venit rândul patronului să fie prădat. De aia se bucură cârcotaşii.

Vorbeşte lumea prin târg că la marea adunare a trandafiriilor, reprezentanţii din judeţ nici dacă i-ar fi picat cineva cu ceară nu ar fi votat cu cel pentru care a făcut propagandă trandafiriul şef de delegaţie. Cică, i-a deranjat susţinerea pe faţă a unicului nume pe care nu-l mai voiau şi încercarea de influenţare a votului, aşa că pe tăcute, fiecare a făcut ce a vrut.
Zic gurile rele, că la momentul decisiv, trandafiriii au întrebat presa dincotro bate vântul şi pe cine împinge de la spate şi aşa au aflat, încă înainte de numărarea voturilor, cine va fi câştigătorul şi chiar la ce diferenţă va câştiga. Adică, jocurile erau deja făcute, bine puse la punct, iar dacă diferenţa de voturi a fost mai mare decât cea planificată, asta s-a datorat faptului că şi trandafiriii noştri s-au lăsat duşi de vânt în direcţia deja stabilită, de data asta, de alţii.

Gura lumii Comentarii (1)

Minerii ar putea culege mazăre în Danemarca

Dana Istudor

În timp ce perioada imediat următoare va aduce o sporire a numărului de şomeri din Valea Jiului, prin anunţatele disponibilizări din sectorul minier, locurile de muncă (legale) sunt tot mai puţine. Atât în ţară, cât şi în străinătate.
Dacă în Vale, nu prea se mai găseşte nici un loc de muncă, situaţia este aproximativ asemănătoare şi în străinătate, adică în Uniunea Europeană. Astfel, singura ofertă venită pe adresa Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Petroşani a sosit din Danemarca, unde ar fi nevoie (bineînţeles) de forţă de muncă necalificată. Mai exact, danezii au nevoie de circa 200 de culegători de căpşuni, zmeură, mazăre, ceapă sau dovleci, preselecţia fiind programată a avea loc la începutul lunii martie. Perioada în care se va derula recoltarea fructelor sau legumelor este mai-august, iar plata muncii va fi în medie de 10-15 euro pe oră.

10 euro, taxă de cazare
Printre condiţiile necesare pentru a pleca la muncă „afară”, se numără: cunoaşterea limbii engleze, vârsta minimă–18 ani, experienţa în munca manuală sau disponibilitatea la muncă fizică grea, pe perioade lungi de timp.
Până aici, toate bune şi frumoase! Problemele apar însă la transport şi cazare. Astfel, după cum se precizează în oferta înaintată AJOFM Petroşani, „Aplicanţii trebuie să îşi planifice şi să îşi plătească ei înşişi transportul către Danemarca şi înapoi, în România”. În plus, cei care vor să plece la muncă trebuie să îşi ia cu ei un cort, ustensile de gătit şi haine groase. Bineînţeles, pentru corturi va fi aplicată şi o taxă de cazare, în valoare de până la 10 euro pe zi, care va fi suportată tot de către muncitorul român. Şi tot în plus, amatorii de a lucra legal în UE vor trebui, pentru a-şi încasa cei câţiva euro, să culeagă 17 kilograme de mazăre sau căpşuni pe oră. În caz contrar, după două săptămâni, îşi vor pierde locul de muncă şi vor fi trimişi, cu cort cu tot, acasă, în România!

Actualitate, Flash Comentarii (1)

Toţi primarii vor cotiza pentru SMURD

Livia Botici

Începând cu luna martie a acestui an, toate primăriile din judeţul Hunedoara vor plăti serviciile prestate de SMURD. Decizia a fost luată ieri, la o şedinţă comună a primarilor din judeţ, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara  (CJH).

Bani pentru siguranţă
În unanimitate, primarii hunedoreni au votat, ieri, decizia prin care, fiecare primărie, din bugetul propriu, va cotiza serviciile oferite de SMURD Hunedoara. Astfel, o treime din costuri, necesare salariilor paramedicilor şi investiţiilor, vor fi suportate din banii primăriilor, restul fiind plătit din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara. „Nu putem renunţa la Salvital! Să facem un proiect de cotizare colectivă este cea mai sănătoasă soluţie. Cred că o astfel de cotizaţie va creşte numărul de vieţi salvate”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJH. Cuantumul cotizaţiei va fi de 5 lei pe an, pentru fiecare persoană existentă în localitate, iar plata se va face trimestrial.

Investiţii 2009 – zero
Anul 2009 a fost unul foarte slab, din punct de vedere al investiţiilor în aparatură şi utilaje, pentru SMURD Hunedoara. Vina? Se pare că unii primari au uitat să plătească cotizaţiile către Salvital, cu toate că aveau contract cu aceştia. „Din 57 de primării, doar 29 şi-au onorat plăţile, restul, însă, nu. În unele cazuri, am încercat să recuperăm banii în instanţă, dar trebuie să mai aşteptăm. Şi toate se întâmplă în condiţiile în care, intervenţiile noastre, în 2009, au crescut cu 186 la sută, faţă de 2008”, a precizat Petru Mărginean, preşedintele Salvital Hunedoara.

Supărat pe unii edili
„Nu avem timp să ne jucăm cu viaţa oamenilor. Toţi primarii trebuie să intre în acest proiect. În cazul în care unul dintre ei nu aderă la proiectul nostru, numele acestuia va fi făcut public şi, cu orice risc, pe zona localităţii sale, SMURD-ul nu va mai acţiona. Cei care nu vor fi de acord, vor avea în mine un duşman”, a mai precizat preşedintele CJ Hunedoara.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

Olimpiada Sportivă Şcolară

Cele mai bune echipe de handbal şi baschet de la şcolile hunedorene vor participa, vineri, 26 februarie, la etapele judeţene ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la aceste discipline. Competiţia grupărilor de handbal (feminin şi masculin) din mediul urban, va avea loc la CN „Traian Lalescu” din Hunedoara, iar a echipelor din mediul rural (masculin şi feminin) se va derula la Şoimuş. Întrecerile de baschet se vor derula la Deva, cea a băieţilor la Liceul „Horea“, iar cea a fetelor la  Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi”.

Stiri Comentarii (0)

Minor identificat

Un tânăr din Petroşani a fost prins de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Petroşani, în urma unei razii efectuate de aceştia. Iosif O., de 16 ani, era căutat de oamenii legii încă de anul trecut, perioadă în care acesta a tâlhărit o persoană, în centrul oraşului. Pe numele minorului era emisă o sentinţă penală de internare într-un centru de reeducare, astfel că, Iosif O. a fost depus la penitenciarul pentru minori Baziaş. (L. Botici)

Stiri Comentarii (0)

Bugetul Consiliului Judetean, adoptat fãrã probleme

Nicolle Ebner

Şedinţă fără contre şi opoziţie de dragul opoziţiei la şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH), în care tema principală a dezbaterilor a fost adoptarea bugetului instituţiei pentru anul 2010.

Priorităţi-continuarea investiţiilor începute
Valoarea bugetului CJH este de 240,96 milioane lei (aproximativ 60 de milioane de euro), mai mică cu aproximativ 10 milioane de lei faţă de anul trecut. Conform votului acordat de cei 31 de aleşi judeţeni prezenţi la şedinţă, majoritatea sumelor prevăzute în capitolele bugetare sunt destinate continuării proiectelor de investiţii în infrastructură, începute în anii trecuţi şi care au termene de finalizare în acest an sau în anii viitori. Într-un „consens” surprinzător pentru o şedinţă cu o asemenea miză, aleşii – indiferent de culoarea politică – au votat favorabil pentru toate proiectele înscrise pe ordinea de zi. Printre priorităţi, figurează finalizarea lucrărilor de modernizare la Teatrul Judeţean Hunedoara, astfel încât, cel târziu în luna mai, acesta să fie deschis publicului; finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Consiliului Judeţean, continuarea lucrărilor de modernizare a spaţiului în care va funcţiona Biblioteca Judeţeană (o parte din Palatul Administrativ); continuarea lucrărilor în infrastructura de drumuri judeţene; modernizarea Uzinei de apă de la Valea de Peşti-la solicitarea Apaserv Valea Jiului, pentru asigurarea alimentării cu apă a oraşelor din Valea Jiului. Consilierii judeţeni au cuprins în fondul de rezervă sume, pentru ca Episcopia Devei şi Hunedoarei să aibă posibilitatea achiziţionării unui sediu propriu. Un sprijin de la bugetul judeţean în valoare de 180.000 lei a fost alocat şi Companiei Judeţene de Turism care, pe lângă obiectivul de preluare a Staţiunii Vaţa, mai are şi sarcina de a elabora proiecte pentru toate zonele etno-folclorice din judeţ şi de a participa la târgurile, turistice naţionale şi internaţionale pentru a „vinde marfa”.
Cele mai mari probleme sunt la Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, unde fondurile alocate de la bugetul de stat asigură supravieţuirea instituţiei doar până în luna iunie. Restul va fi asigurat din bugetul propriu al CJH, dar peste 100 de persoane vor trebui să fie concediate, în următoarele luni.

Politica si administratie Comentarii (2)

„Nimeni nu e favorizat în nici un fel”

Sorina Popa

Ieri, membrii Clubului Rotary din Deva au sărbătorit 105 ani de când s-au pus bazele înfiinţării, în Evanston-Chicago, Illinois (SUA) unuia dintre cele mai importante cluburi din lume, Rotary Internaţional, care prin grija avocatului Paul Haris şi a prietenilor săi, au constituit un grup care să se bazeze pe o totală deschidere şi sinceritate a membrilor săi, impunând, încă de la început, o regulă a nonprivilegiatului: nimeni nu este favorizat în nici un fel, nici măcar prin a fi de două ori preşedinte.
Asociaţie de egali, fiecare recunoscut profesional în domeniul său de activitate, reunind persoane de caracter şi care se bucură de o bună reputaţie, lucrând ca buni profesionişti, Rotary promovează idealul de a servi binele public şi în societate, dând dovadă de integritate. Cultivarea relaţiilor personale între reprezentanţii diferitelor profesii şi meserii din comunitatea locală înseamnă recunoaşterea valorii oricărei activităţi utile.

I-au ajutat să-şi recapete speranţa
În primăvara anului 1929, la Bucureşti, ia fiinţă primul club Rotary din România, urmat imediat de cluburi Rotary în Cluj şi Timişoara, iar în 1936, cu nouă cluburi se creează districtul românesc. În anul 1992, cu sprijinul rotarienilor francezi, se reînfiinţează Clubul Rotary Bucureşti, iar în iunie 2000, Rotary Internaţional, urmare a înfiinţării cluburilor Deva şi Lugoj (5 mai), decide reacordarea statutului de district pentru România şi Republica Moldova, cu numărul 2241, ca urmare a „expansiunii rotariene”. Astăzi, în România, funcţionează 93 de cluburi cu peste 2.700 de membri, iar între cele cu activitate caritabilă susţinută se numără şi Rotary Club Deva.
„Să transformăm cât mai multe visuri în realitate” este o deviză rotariană, care ne-a animat să îmbogăţim tot ceea ce am realizat bun, de la an la an. Aşa se face că în ultimii cinci ani, Rotary Club Deva a organizat nouă baluri de caritate, prin care am premiat performanţele olimpicilor şi şefilor de promoţie din liceele hunedorene, am sprijinit constant „Casa Alexandra” şi nu în ultimul rând, am ajutat persoane, cărora soarta le-a surâs mai puţin, să-şi recapete speranţa. Toate au fost posibile datorită sutelor noştri de prieteni din Deva, Hunedoara şi alte localităţi ale judeţului, care răspund cu generozitate, cu inima plină de bucurie şi cu multă dragoste solicitărilor rotarienilor, împărtăşesc alături de noi experienţa dăruirii şi a implicării în viaţa semenilor”, a declarat Eugen Schwartz, preşedintele Clubului Rotary Deva.

Actualitate Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 06:50 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 01:50 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 01:50 ore.

    Starea vremii

    Înnorat 10°C Înnorat
    Vi Ploaie
    16/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    februarie 2010
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian   Mar »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    ziare


    camere foto digitale