Arhiva | ianuarie, 2010

Jiul, la un pas de colaps

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, a retezat speranţele oficialilor clubului Jiul de a primi ajutor financiar din partea autorităţilor locale. „Situaţia de la Jiul este puţin mai complexă. Primăria nu poate sprijini în acest moment echipa. Şi dacă am avea bani la bugetul local, tot nu am putea-o ajuta. Jiul are o situaţie financiară grea, cu datorii mari la bugetul de stat. Nu mă interesează ultimatumurile date de Alin Simota”, a declarat Ridzi, ieri, când au expirat cele şapte zile anunţate ca termen de aşteptare de patronul Jiului, Alin Simota.

Stiri Comentarii (0)

Zdrobit de BMW


Trei persoane au ajuns aseară în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Deva, în urma unui accident de circulaţie care s-a produs pe DN7, la ieşirea din municipiu, la intersecţia cu podul care duce la Şoimuş. Din cauza vitezei excesive, şoferul unui BMW, la o curbă la dreapta, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o Dacie care circula regulamentar. Conducătorul BMW-ului avea permisul suspendat pentru consum de alcool.
Un alt eveniment rutier s-a petrecut ieri dimineaţă în municipiul Deva. Şoferul unui autoturism, în timp ce circula pe Calea Zarandului, a evitat un autotren care a schimbat direcţia de mers, fără să se asigure, şi a intrat în stâlpul semaforului. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul avea o concentraţie alcoolică de 0,81 mg/l în aerul expirat. (N.Popa)

Stiri Comentarii (0)

Primari amendaţi

Nicoleta Popa

Opt primari, viceprimari şi secretari din judeţul Hunedoara au fost amendaţi, deoarece nu au urmat cursurile pentru pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Este vorba de edilii şefi din Lupeni, Călan, Geoagiu, Balşa, Beriu, viceprimarul şi secretarul din Călan, şi secretarul din Lupeni, care au fost amendaţi cu 25 de lei fiecare, pentru că au refuzat să participe la aceste cursuri. Totodată, 96 de primari, viceprimari şi secretari din judeţul Hunedoara au lipsit motivat de la aceste instructaje, deoarece seriile din care făceau parte au fost reprogramate din cauza alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale. Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au precizat că aceste cursuri sunt obligatorii, deoarece într-o situaţie de urgenţă, comitetele locale sunt cele care trebuie să intervină primele. Din cei 207 de membri ai administraţiei publice locale hunedorene, doar 103 au dat curs solicitării de a spune „prezent” la cursurile organizate la Centrul Zonal de Protecţie Civilă Cluj.

Implicare slabă a Comitetelor Locale
Potrivit locotenentului Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, în timpul inundaţiilor de la începutul acestui an, au existat disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte operativitatea comitetelor locale. Astfel, conducerile unor primării nu şi-au asigurat stocurile de materiale şi mijloacele de apărare împotriva inundaţiilor sau a gheţurilor, fie rapoartele operative au fost trimise incomplete sau cu întârziere. S-a constatat, de asemenea, o slabă implicare a unor comitete locale şi a cetăţenilor din zonele afectate pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă.

Actualitate Comentarii (0)

Salvat de la îngheţ de poliţiştii TF


Un om al străzii a fost găsit de poliţiştii de la Transporturi Feroviare Simeria într-una dintre anexele clădirii Poliţiei TF. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, s-a adăpostit de gerul de afară, însă clădirea nu era încălzită. Când l-au găsit poliţiştii, acesta aproape că intrase în şoc hipotermic. O ambulanţă SMURD din Simeria l-a transportat la Spitalul de Urgenţă din Deva, pentru a primi îngrijiri medicale. În aceste zile, în care mercurul din termometre a scăzut până la minus 15 grade Celsius, 25 de hunedoreni fără adăpost au necesitat asistenţă medicală, însă doar patru au rămas internaţi. (N. Popa)

Stiri Comentarii (0)

Aberaţii referendare

„Referendar” vine de la referendum. Asta, ca să fie clar.
Am auzit ieri la televizor un lider politic pe care de altfel îl simpatizez, Victor Ponta mai precis, vorbind despre un referendum în problema Roşia Montană. Pornea de la o premisă corectă – că e o chestiune care ne afectează pe toţi, aşa că să ne pronunţăm toţi. Corect, nu? Să îndrăznească cineva să se opună voinţei poporului…
A confunda democraţia cu populismul este periculos – cum de altfel, o ştiu şi cei care practică cu asiduitate acest joc. Poţi promite majorări de salarii cu 50 la sută profesorilor şi vei câştiga alegerile! Corect? Corect! E şi moral? Ei, hai, ce, mai vrem şi moralitate…?
Aşa şi cu referendumul pentru Roşia Montană – argumentele afective vor avea câştig de cauză în faţa celor raţionale, pentru că (rog să fiu iertat) aşa gândeşte poporul. Nu e greu de presupus că vor fi aruncate în joc cuvinte mari – mediu, natura pe care o vom lăsa moştenire copiilor noştri, Salvaţi Roşia Montană!, Fân-Fest, munţii şi moţii, cianura ucigaşă. Se vor pronunţa toţi, de la Botoşani la Timişoara, de la Turnu-Severin la Baia Mare, cu gândul (bun, fără discuţie) la ţărişoara lor. Se va face vreo campanie de informare? Sigur că da. Unii vor spune locuri de muncă, aur în folosul ţării, ecologizare, în funcţie de cât de inspirată va fi agenţia de PR pe care o vor angaja. Ceilalţi vor răspunde cu alt gen de argumente – cianuri. Cianuri. Cianuri. Cianuri. Istoria noastră. Munţii care vor fi distruşi! (Sunt deja distruşi de pe vremea lui Ceauşescu, dar cui îi pasă…?) Pădurile foşnitoare! (Nu mai sunt în zonă, fiind distruse de carierele existente de pe vremea lui Ceauşescu, dar cui îi mai pasă?). Ţărişoara noastră, care ajunge pe mâna străinilor! Care ne vor lua aurul! Aurul nostru strămoşesc! Peştii vor muri, animalele se vor intoxica, copiii vor bea ape cu cianuri. Nimeni nu va avea timp să analizeze situaţia din ţări ca Spania şi Anglia, unde se folosesc cianuri – am fost acolo, am văzut cu ochii mei păduri şi zone verzi impecabile, în comparaţie cu ceea ce este acum la Roşia Montană.
Există formaţiuni politice care vor face orice pentru a împiedica exploatarea – ştiu care anume, nu doresc să pun gaz pe foc, vă veţi da seama la momentul oportun. Îmi pare rău, îl cunosc pe Frank Timiş, cel care a iniţiat proiectul Roşia Montană, din 1997 – anul în care l-a prezentat la Prefectura Hunedoara. De atunci, lucrurile s-au schimbat mult, am fost în nenumărate rânduri la Roşia Montană. E o afacere, clar, dar dacă proiectul nu va fi pus în operă, refacerea ecologică a zonei nu este posibilă. Zona este distrusă din 1970, an în care Ceauşescu a dispus aruncarea în aer a Masivului Cetate.
Ce contează?

Fara bascalie Comentarii (7)

La Brănişca se alege un nou viceprimar

Nicolle Ebner

Nici la Brănişca lucrurile nu au stat mai bine, în 2009, la capitolul interesului arătat de consilierii locali pentru mai binele comunităţii, care i-a ales să îi reprezinte interesele. Primarul Teodor Lazăr (foton) spune că, din cauza votului negativ dat de mai mulţi consilieri care s-au coalizat împotriva lui, proiectul pe Măsura 3.2.2 a fost depunctat şi se pare că din cauza punctajului mic, s-a pierdut şi o finanţare de 2,5 milioane euro pe infrastructură.

Finanţarea de 2,5 milioane euro, aproape pierdută

„Anul trecut, nu am putut organiza 11 şedinţe de consiliu local, deoarece şapte dintre aleşi nu au fost prezenţi sau au părăsit sala. Într-un final, am reuşit să depunem proiectul respectiv, de alimentare cu apă şi canalizare, modernizarea căminelor culturale, dar nu au fost de acord cu locaţia propusă de mine pentru „after school” şi au decis ca acesta să funcţioneze într-o moară părăsită. Am depus proiectul cum au vrut ei şi din cauza celor şapte consilieri, am pierdut şapte puncte la proiect, pentru că locaţia pentru „after school” nu era adecvată. Dacă am pierdut atâtea puncte, există riscul să pierdem întreaga finanţare, că sunt primării care ne întrec la punctaj”, spune primarul Teodor Lazăr.

Alt consiliu, altă atmosferă

Consilierii răzvrătiţi au fost daţi afară din partidele pe care le reprezentau, dar pentru că PSD nu şi-a desemnat următorii aleşi pe lista de supleanţi, Consiliul Local Brănişca funcţionează numai cu opt membri. Însă, acum, treburile merg ca unse, spune primarul. „De când am refăcut consiliul, treaba merge strună. Nu se mai ceartă nimeni. Proiectele se dezbat în şedinţă, cum este normal, şi chiar se modifică, în unele cazuri, în funcţie de propunerile făcute. Asta demonstrează că se poate munci pentru comună, atunci când ai lângă tine oameni serioşi”, mai spune edilul şef al comunei Brănişca. Pentru că din grupul aleşilor locali excluşi făcea parte şi viceprimarul comunei, astăzi, este ziua în care din cei opt consilieri activi, se va alege un nou viceprimar.

Proiecte multe, bani puţini

Teodor Lazăr regretă că, din cauza timpului pierdut anul trecut, unele proiecte le-a rezolvat cu întârziere, iar de altele nu s-a mai putut apuca. „Aveam în proiect extinderea iluminatului public în Târnava, reparaţii la drumurile comunale. Bugetul este mic, dar bine măcar că proiectele sunt făcute. Le-am pune în aplicare, în funcţie de bugetul pe acest an. Sper să nu mai am parte nici eu, nici alt primar, de asemenea consilieri”, afirmă Teodor Lazăr.

Comunitate Comentarii (0)

„Primavera”, o nouă şansă pentru fotbal

Ciprian Marinuţ

Copiii talentaţi şi dornici să înveţe fotbal au o nouă ofertă pentru a-şi şlefui talentul şi a se afirma ca jucători, odată cu deschiderea la Deva a încă unei şcoli private de fotbal.

Proiect ambiţios

Meseria de fotbalist rămâne bine cotată pe piaţă, în ciuda veştilor tot mai rele de la echipele de tradiţie ale judeţului care, ba se desfiinţează, ba au rezultate departe de cerinţele performanţei. Drept dovadă, un om de afaceri, fost jucător de fotbal în tinereţe la juniorii republicani de la Mureşul Deva, a decis să pună bazele unei noi şcoli de fotbal. Hadrian Marinca, întemeietorul şcolii de Fotbal „Primavera“, născută în aceste zile la Deva, a demarat proiectul din pasiune pentru fotbal, dar şi cu gândul că într-o zi va câştiga din vânzarea de jucători. „Ideea înfiinţării acestei şcoli a pornit de la pasiunea mea pentru fotbal, dar poate în viitor o să devină o afacere profitabilă”, a spus Marinca. Pentru început, e nevoie de investiţii, iar Marinca e gata să bage bani, ca să facă din „Primavera“ cea mai puternică şcoală de fotbal din Deva. „Vom avea pentru început trei echipe, de juniori C, D şi E, iar peste un an, vom avea şi formaţii de juniori republicani A şi B. Obiectivul nostru e să devenim cea mai bună ofertă de pregătire de pe piaţă şi să formăm fotbalişti pe care să-i vindem unor echipe de top. Cheltuielile însumează peste 50.000 de lei anual, deocamdată, urmând ca ele să fie mai mari odată ce creşterea numărului de elevi şi de echipe ale şcolii. Banii provin atât de la fondatorii clubului, cât şi din sponsorizări obţinute de la Boromir, General Safe Guard şi Safari Prod Serv Deva”, a spus Marinca. Culorile clubului au fost alese roşu şi albastru, iar în luna august se intenţionează şi organizarea unui turneu dotat cu Cupa „Primavera“.

Antrenori pricepuţi

Colectivul tehnic care se va ocupa de şlefuirea tinerelor talente este format din Marius Sîrbu (licenţa B UEFA, fost tehnician la Quasar Deva), Ion Moţ, fost antrenor la grupele de copii şi juniori de la Mureşul Deva şi Claudiu Ghiura. „Prin performanţă înţeleg ca jucători de 17 ani să poată evolua la echipele hunedorene din zonă, în Liga a II-a şi a III-a. Dacă vor reuşi şi mai mult, va fi în întregime meritul lor”, a spus Ion Moţ, cel mai experimentat dintre tehnicieni. „Vom aplica principii ştiinţifice de pregătire şi antrenament, aceasta fiind una dintre condiţiile pe care eu le-am impus conducerii, când am acceptat să mă ocup de „Primavera“ Deva. Până în luna martie, sperăm să avem primele loturi definitivate şi să începem pregătirile”, a declarat Marius Sîrbu. La şcoala „Primavera“ sunt înscrişi deja 60 de copii, iar 20 dintre ei vor efectua un prim stagiu de pregătire centralizată. „Duminică vom pleca într-un cantonament de şase zile, la Arieşeni. Vrem să îi obişnuim pe jucători cu rigorile unui program de pregătire: trezirea la oră fixă, masă, antrenament, refacere. Totul este gratuit”, a mai spus Marius Sîrbu.

Condiţii impresionante

Condiţiile oferite la început de drum sunt impresionante şi în acelaşi timp, tentante pentru orice părinte care vrea să îşi facă băiatul fotbalist. „Au fost achiziţionate deja echipamentele de joc, precum şi un microbuz dotat cu DVD şi televizor”, a spus fondatorul Şcolii „Primavera“.

Sport Comentarii (0)

Dispărut de la domiciliu

Un bărbat de 50 de ani din Zam a fost dat în urmărire naţională, după ce la sfârşitul lunii decembrie 2009, a dispărut de acasă. Avram Antone a plecat de acasă în 29 decembrie, iar soţia acestuia, văzând că nu se mai întoarce, a anunţat poliţia. Oamenii legii l-au căutat pe raza mai multor oraşe din judeţ, Zam, Deva, Ilia şi Hunedoara, însă fără nici un rezultat. Cei care pot da informaţii despre acesta pot suna la 112. (N.Popa)

Stiri Comentarii (0)

„Cupa Liceelor Big FM“


Toate cele opt licee din Deva şi-au înscris echipe în competiţia dotată cu „Cupa Liceelor Big FM” la fotbal, care se va desfăşura în perioada 15-18 februarie şi va fi găzduită de Sala Sporturilor din Deva. Reprezentanţii celor opt grupări vor participa, azi, de la ora 18.00, la tragerea la sorţi, prin care se va stabili componenţa celor două grupe şi programul meciurilor. Câştigătoarea Cupei Liceelor la nivelul municipiului Deva va participa la etapa judeţeană a competiţiei.

Stiri Comentarii (0)

Încã 80 de locuinţe sociale în Deva

Nicolle Ebner

Consiliul Local Deva a aprobat construirea unui număr suplimentar de locuinţe sociale. Ieri, aleşii locali au adoptat documentaţia PUZ (plan urbanistic zonal), pentru ridicarea a patru noi blocuri, lângă cele opt date în folosinţă, anul trecut, pe Dealul Archiei, în prelungirea străzii Zăvoi.

Blocuri cu trei etaje şi mansardă

Terenul pe care urmează să fie construite cele 80 de apartamente cu două camere destinate închirierii este situat la circa 700 de metri de hotarul dintre Deva şi Archia, pe strada Zăvoi, şi are o suprafaţă de peste 16.000 de metri pătraţi, din care construibili sunt doar 3.109 metri pătraţi. Pe restul terenului, restricţia de construcţie este impusă de linia electrică aeriană (LEA) de 220 KV. Proiectul prevede ridicarea a patru imobile cuplate de locuinţe sociale, cu trei etaje şi mansardă, caracteristica de bază propusă a proiectului fiind de zonă rezidenţială cu funcţiuni complementare gen servicii, comerţ, instituţii publice. Potrivit viceprimarului Florin Oancea, investiţia va fi susţinută de la bugetul municipal, dar administraţia locală va încerca să obţină şi sprijin de la Guvernul României. Licitaţia pentru desemnarea constructorului ar putea avea loc peste două-trei luni. La sfârşitul anului trecut, Primăria Deva a dat în folosinţă un număr de 128 de locuinţe sociale amplasate în aceeaşi zonă.

Parcările, administrate de primărie

Tot ieri s-a constituit o comisie formată din cinci consilieri locali membri ai PNL, PSD, PDL, UDMR şi PRM, care va elabora un proiect de hotărâre privind administrarea celor 850 de locuri de parcare din Deva, de către Serviciul Public de Gospodărire Municipală (SPIGM), aflat în subordinea primăriei. „Le şedinţa trecută, au fost discuţii în contradictoriu pe tema administrării parcărilor. Am avut experienţe neplăcute şi cu licitaţiile organizate până acum. Ca atare, pentru a elimina orice suspiciune privind încheierea vreunui contract dubios, am decis ca toate parcările din municipiul Deva să fie administrate de către Serviciul Public. În acest mod, încasările vor intra, în totalitate, la bugetul local”, a declarat viceprimarul municipiului Deva, Florin Oancea. Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre va fi supus aprobării consiliului local, în şedinţa din luna februarie.

Conform estimărilor, sumele atrase la bugetul local pot fi între 80.000 şi 120.000 lei pe lună, în funcţie de gradul de exploatare a celor 850 de parcări existente pe domeniul public de pe raza municipiului Deva.

Politica si administratie Comentarii (0)

Împreunã împotriva PDL

Nicolle Ebner

Ieri, în cadrul Consiliului Director, PRM a decis o alianţă cu PSD în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care se extinde la nivel de fiecare judeţ şi localitate unde PRM are primari, consilieri locali şi judeţeni.

Vor să întărească opoziţia

Prin alianţa cu PSD, PRM va încerca să schimbe majorităţile în multe judeţe, însă nu şi în Consiliul Judeţean Hunedoara, unde majoritatea formată încă din 2008 este PNL-PSD-PRM. „La întâlnirea de la Bucureşti, la care au participat toţi preşedinţii de filiale judeţene, am primit undă verde din partea liderului Vadim Tudor, să facem alianţe cu PSD, pentru o opoziţie mai puternică. De altfel, în funcţie de tipicul fiecărei localităţi sau zone, avem liber la alianţe cu oricare partid, în afară de PDL. Săptămâna viitoare, se va schimba majoritatea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, urmând ca acest lucru să se întâmple şi în judeţe”, a declarat preşedintele filialei judeţene PRM Hunedoara, Costel Avram (foto).

Alianţă, doar cu Geoană preşedinte al PSD

Avram nu ascunde faptul că scopul alianţei cu PSD este de a întări rândurile susţinătorilor lui Mircea Geoană la preşedinţia PSD. „În Consiliul Director s-a discutat această problemă şi am fost de acord să mergem alături de Geoană, deoarece numai cu el preşedinte, PSD va face o opoziţie puternică la Traian Băsescu şi PDL. Alianţa noastră cu PSD, în opoziţie, nu ar putea funcţiona nici cu Adrian Năstase preşedinte al PSD şi nici cu Miron Mitrea, pe care-l considerăm exponentul grupării portocalii în PSD”, a menţionat liderul PRM din judeţul Hunedoara.

Liga Aleşilor Locali, reactivată de Avram

La propunerea liderului hunedorean, Consiliul Director al PRM, a decis să reactiveze Liga Aleşilor Locali PRM care nu mai funcţionează din 2008, când partidul a ratat intrarea în Parlamentul României iar Gheorghe Funar, liderul Ligii, a pierdut statutul de parlamentar. „Am propus, ca de data aceasta, să organizăm întâlnirile aleşilor noştri la nivel naţional, nu zonal, ca până acum. Prima întâlnire de după reactivarea Ligii va avea loc între Consiliul Naţional din 20 martie şi Congresul PRM din 4 iunie”, afirmă Costel Avram.

Politica si administratie Comentarii (0)

Fuga de acasă, „sportul“ preferat al adolescenţilor

Nicoleta Popa

Plecările deliberate ale minorilor de la domiciliu constituie o adevărată problemă socială. Anul trecut, 100 de copii hunedoreni au fost daţi dispăruţi de către părinţi, cu 15 la sută mai mulţi ca în 2008. Aproximativ 90 la sută din aceste cazuri sunt plecări voluntare de la domiciliu sau din centrele de ocrotire.
Principalele motive sunt neînţelegerile cu părinţii, sau capriciile vârstei, de la dorinţa de a ieşi în evidenţă, la cea de libertate. Toţi minorii daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara au fost găsiţi în alte localităţi sau judeţe. Au fost cazuri în care poliţiştii i-au găsit la graniţele ţării, aceştia încercând să plece în Spania sau Italia la muncă.

Fetele, mai rele ca băieţii

Dintre adolescenţii care au fugit de la domiciliu, 60 la sută sunt fete. „Majoritatea tinerelor pleacă în ideea de a trăi în concubinaj sau de a se căsători cu un bărbat, de multe ori mult mai în vârstă decât ele. Acest lucru se întâmplă fie pentru că părinţii nu sunt de acord cu relaţia dintre ei, fie, pur şi simplu, vor libertate. Cele mai multe au fost găsite la locuinţa concubinilor”, a declarat inspectorul Andreea Fieraru, sociolog în cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii IPJ Hunedoara.
Spre exemplu, zilele trecute, la sediul Poliţiei din Vulcan s-a prezentat mama unei fetiţe de doar 15 ani. Aceasta a declarat poliţiştilor că fata a plecat la şcoală şi nu s-a mai întors. În urma cercetărilor, oamenii legii au constatat că adolescenta plecase la prietenul ei, un băiat de 21 de ani, din judeţul Mureş.
Copiii care fug de acasă provin din diferite familii. Cei mai mulţi trăiesc în familii dezorganizate, însă nu lipsesc nici cazurile în care adolescenţi cu părinţi înstăriţi pleacă voluntar de acasă. O altă categorie a minorilor fugari provine din centrele de plasament, care pleacă la rude.

Eveniment Comentarii (0)

Bulina albă

Comisarul şef Dan Micu, şeful Poliţiei Rutiere Hunedoara

Pentru că a instituit puncte fixe de control, pentru a eradica fenomenul transportului ilegal de persoane din judeţ.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Bulina neagră

Adriana Constantin, fost director al sucursalei Deva a SC Broker

Pentru că, deşi a înşelat sute de hunedoreni, pe mulţi lăsându-i la sapă de lemn, a solicitat judecarea sa în libertate.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Salvaţi mocăniţa Hunedoara (II)

Mă recunosc în oamenii ce luptă pentru cauze (aparent) pierdute.
Am fost impresionat de telefoanele şi mesajele pe care le-am primit de la cei care ştiau ceva despre mocăniţa din Hunedoara. Unul dintre ei, chiar fost director la ICSH, Pompiliu Crai, mi-a furnizat elemente concrete. Comentariile la editorial mi-au fost de folos, am aflat mai ales adresa http://mocanitahunedoara.wordpress.com/, la care toţi pot să se documenteze în legătură cu mocăniţa din Hunedoara.
Valoarea trenuleţului este, în plan simbolic desigur, cel puţin la fel de mare ca a furnalului de la Govăjdie. La momentul în care am realizat ultimul film de prezentare al judeţului Hunedoara, în urmă cu doi ani, am inserat un paragraf referitor la faptul că şi grinzi ale Turnului Eiffel sunt făcute din oţel produs cu fontă de la Govăjdie. Traducerea în franceză a fost asigurată de o tânără franţuzoaică venită la Deva cu o bursă. Fericită, mi-a spus că le-a trimis e-mail tuturor cunoscuţilor ei, pe care i-a întrebat dacă ştiu ce legătură este între mica localitate Govăjdie şi Turnul Eiffel. Bineînţeles că nu ştiau, dar au fost miraţi să afle…
În strategia de turism a judeţului Hunedoara, turismul industrial, cu trimitere directă (inclusiv) spre furnalul de la Govăjdie, ocupă un loc important. Din nefericire pentru mocăniţa din Hunedoara, strategia a fost realizată doar în anul 2006, când cineva şi-a dat seama că avem nevoie de o asemenea strategie. Spun din nefericire, pentru că mocăniţa era deja dezafectată. Împreună cu furnalul şi Castelul Corvinilor, pe unde trecea linia, ar fi constituit un ansamblu perfect pentru a transforma traseul într-unul de forţă pentru turismul industrial judeţean. Poate ar mai fi trebuit să aşteptăm până am fi avut bani, dar se putea. Cineva, om cu spirit practic, s-a gândit, ce turism, ce atracţii, fierul vechi contează, combinatul e la doi paşi, turismul e strategie, fierul vechi e realitate. Aşa că eu, personal, nu mai ştiu ce s-a ales de mocăniţă. Pe lângă filmul postat la adresa de mai sus, am şi eu unul, pe care l-am făcut în 1994, la împlinirea a 110 ani de la darea în funcţiune a primului furnal de la Hunedoara. În film apare şi mocăniţa, în relaţie directă cu furnalul de la Govăjdie. Îl pot pune bucuros la dispoziţia oricui doreşte.
Până atunci însă, trecând în registrul practic, săptămâna viitoare, probabil marţi dimineaţă, primarul Ovidiu Hada este dispus să meargă, cu cei care doresc, pe traseul mocăniţei, nu doar aşa, de amorul artei, ci pentru a vedea ce se mai poate salva – dacă se mai poate salva ceva!

Fara bascalie Comentarii (3)

Criză şi la casele de amanet

02 Amanet0326

Nicoleta Popa

Casele de amanet, care până nu demult erau printre cele mai profitabile firme, sunt şi ele afectate de criza economică. Reprezentanţii din Deva ale acestora se plâng că numărul clienţilor a scăzut simţitor de la începutul acestui an. O altă problemă cu care se confruntă, este imposibilitatea de a vinde ce le rămâne pe stoc. Asta, deoarece mulţi dintre cei care amanetează un bun nu mai au posibilitatea financiară de a-l recupera.

Într-o perioadă în care tot mai multe societăţi îşi pun lacătul definitiv pe uşă, devenii rămaşi fără locuri de muncă se văd nevoiţi să-şi amaneteze bijuteriile, pentru a face rost de bani. Majoritatea celor care trec pragul caselor de amanet spun că au nevoie de bani, pentru a-şi achita datoriile către stat şi bănci. Devenii aduc aici nu numai aur, ci şi electrocasnice, de la televizoare, la calculatoare. Pentru un gram de aur amanetat, de 14 K, se primeşte 48 de lei, pentru aur de 18 K, 55 de lei, iar pentru un gram de aur de 22 K, 65 de lei. Comisionul perceput de casele de amanet este de unu la sută pentru fiecare zi de împrumut. Cel mai adesea, oamenii fac contracte de împrumut pentru 5-15 zile, însă se poate merge şi până la 30 de zile.

Nu-şi mai recuperează obiectele

„Este un paradox ceea ce se întâmplă. Sigur că sunt oameni care vin şi îşi amanetează bijuteriile şi acum, dar valul puternic a fost în lunile iulie-august, anul trecut. Pe de altă parte, în această perioadă, sunt mulţi clienţi care nu mai revin pentru a-şi recupera obiectele puse sub gaj, iar din această cauză, noi suntem în pierdere. Toate astea se întâmplă, pentru că oamenii au rămas fără locuri de muncă, se descurcă din ce în ce mai greu şi se află în imposibilitatea de a face rost de bani, pentru a veni şi a-şi recupera bijuteriile de la noi. Un alt factor ce a dus la reducerea numărului clienţilor noştri este că oamenilor le este teamă să amaneteze anumite obiecte, fiind convinşi că nu au cum să returneze împrumutul făcut de la noi, în timp util”, a declarat reprezentantul unei case de amanet din Deva.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Primãria Hunedoara strânge cureaua

Nicolle Ebner

Potrivit unui proiect de hotărâre, ce va fi supus dezbaterii şi aprobării consilierilor locali în şedinţa de mâine, 28 ianuarie, toate centrele de asistenţă socială din municipiul Hunedoara urmează să fie închise, în maximum trei săptămâni. Dat fiind bugetul extrem de mic, Primăria Hunedoara este nevoită să aplice măsuri drastice de reducere a cheltuielilor bugetare, fapt ce ar putea afecta inclusiv angajaţii Casei de Cutură.

Mai puţini bani pentru asistenţă socială

Monica Rada, consilierul primarului Ovidiu Hada, confirmă faptul că închiderea centrelor de asistenţă socială de pe raza municipiului Hunedoara fac obiectul unui proiect de hotărâre ce va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local Hunedoara de mâine, însă decizia finală aparţine consilierilor. „Este o propunere prin care încercăm să reducem cheltuielile suportate de primărie cu întreţinerea spaţiilor, salarizarea personalului şi plata facturilor la utilităţi. Nu putem spune că vor fi închise toate centrele de asistenţă socială aflate sub administrarea directă a primăriei, atâta timp cât nu ştim rezultatul votului pe care-l vor da consilierii locali”, afirmă Monica Rada.

Concedieri la Casa de Cultură?

Tot în cadrul programului de reducere a cheltuielilor şi a planificării mai judicioase a banilor publici, a fost inclusă şi Casa de Cultură din Hunedoara. Tot la şedinţa de mâine va fi decisă şi soarta celor şase angajaţi, care se pare, că vor rămâne fără locuri de muncă. „Concedierea salariaţilor Casei de Cultură din Hunedoara este pe ultimul loc, ca ultimă variantă în planul de măsuri privind reducerea cheltuielilor necesare funcţionării instituţiei de cultură. Încercăm pe toate planurile ca angajaţii să nu fie afectaţi de aceste măsuri. Să vedem ce decid consilierii locali”, mai spune consilierul primarului. Cât despre informaţiile potrivit cărora şapte oameni ai străzii au fost daţi afară din adăpostul de noapte de lângă Unitatea Militară, reprezentanta Primăriei Hunedoara nu le confirmă. „Nu am avut astfel de cazuri în această perioadă. Avem 15 beneficiari şi nimeni nu a fost refuzat, dacă a apelat la serviciile acestei unităţi. Ba din contră, putem primi şi alte persoane. A fost un caz, în vara anului trecut, când o persoană în stare de ebrietate şi violentă nu a fost primită în adăpost, dar aşa prevede legea. Dar, asta nu înseamnă că a fost dată afară”, menţionează Monica Rada.

Politica si administratie Comentarii (3)

A ajuns cu bobul în stradă

Un copil de şase ani din Vulcan a fost accidentat în timp ce alerga după cu un bob de plastic. Băiatul a scăpat bobul pe şosea şi a sărit să îl prindă, lovindu-se cu capul de spoilerul unui autoturism care circula regulamentar. Un alt pieton a fost accidentat pe Bulevardul 22 Decembrie din Deva. La intersecţia bulevardelor Nicolae Bălcescu cu 22 Decembrie, Cosmin P., de 26 de ani, nu a acordat prioritate şi a lovit o femeie de 52 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. (N. Popa)

Stiri Comentarii (0)

De două puncte speranţă

11 x 1 golghetera echipei devene carmen cartas are misiunea de a trage echipa pe drumul bun

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au doar varianta victoriei în meciul cu HCM Buzău, programat azi, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Deva, dacă vor să rămână în cărţile calificării în cupele europene.

Finisaje ofensive
Cele două puncte puse în joc în partida de azi sunt necesare ca aerul pentru Cetate Deva. Cu ele în cont, se mai poate spera la continuarea cursei pentru cupele europene, dar fără victorie, azi, cu HCM Buzău, toate planurile sunt compromise. Obligat să câştige, dar şi îngrijorat de lipsa de eficienţă în atac acuzată de echipă etapa trecută cu HC Zalău, când a marcat doar şase goluri într-o repriză, antrenorul Cosmin Hendrea a căutat soluţii pentru creşterea forţei ofensive. „Am exersat mai mute variante de joc poziţional şi aruncările de pe posturi. Trebuie să creştem viteza şi să le surprindem pe adversare, ca să marcăm cât mai uşor şi mai mult”, a spus Cosmin Hendrea. „E un meci greu, pe care e echipa e obligată să-l câştige. Fetele trebuie să-şi vadă de joc, iar eu mă voi bate să recuperez punctele pierdute la masa verde cu HCM Roman. Sper ca meciul de azi să fie un nou început şi să fie urmat de  minimum alte trei victorii”, a declarat finanţatorul echipei Marian Muntean.

Sală în haine noi
Meciul dintre handbalistele de la Cetate şi cele de la HCM Buzău este primul care se dispută în Sala Sporturilor din Deva, după încheierea lucrărilor de modernizare şi renovare, care au demarat în luna decembrie. Jucătoarele celor două echipe vor fi primele care testează noua suprafaţă de joc, formată dintr-un parchet nou şi modern, iar spectatorii care vor veni la meci vor fi primii beneficiari ai noului sistem de încălzire, pe care-l are Sala Sporturilor din Deva.

Sport Comentarii (0)

Condamnat pentru furt, prins

Un tânăr de 22 de ani, Vasile U., din Petroşani a fost prins de poliţişti, el fiind condamnat la începutul lunii ianuarie 2010, de Judecătoria Petroşani la trei ani de închisoare pentru furt calificat. Bărbatul a fost trimis la Penitenciarul Aiud, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. (N. Popa)

Stiri Comentarii (0)

Şefii de la Securitate au căzut testele

02 salvatori minieri

Dana Istudor

Conducerea Companiei Naţionale a Huilei Petroşani a solicitat sprijinul Serviciului de Sănătate şi Securitate în Muncă din localitate, pentru a verifica gradul de pregătire al personalului de conducere cu responsabilităţi în protecţia muncii.

O nouă şansă

În urma examenului la care au fost supuşi peste 200 dintre şefii minerilor, de la toate unităţile miniere din Valea Jiului, doar jumătate dintre aceştia au dovedit că sunt pregătiţi să facă faţă problemelor ce pot apărea în subteran. De examen au scăpat doar directorii exploatărilor miniere. „Noi am sesizat faptul că este o problemă în ceea ce priveşte pregătirea personalului de conducere cu responsabilităţi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă iar conducerea Companiei a organizat un examen. La acesta au fost invitaţi să participe toţi cei care au atribuţii în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de la unităţile miniere din zonă. Aici este vorba despre inginerii şefi însărcinaţi cu securitatea muncii, cei de la producţie, electromecanică, energetică, şefii sectoarelor de aeraj, topografii, geologii. Din păcate, doar jumătate dintre ei au dovedit că sunt bine pregătiţi şi au trecut examenul”, a precizat Ileana Bodea, şef Serviciu Sănătate şi Securitate în Muncă Petroşani. „Restanţierii” urmează a se prezenta la un nou examen, ce va fi organizat în viitorul apropiat. Dacă nici atunci nu vor obţine note de trecere, „repetenţii” vor fi schimbaţi din funcţie.

Actualitate Comentarii (0)

Gerul reduce orele la Liceul „Traian”

Nicoleta Popa

Conducerea Liceului Teoretic „Traian” din Deva a luat decizia ca, începând de astăzi, orele să fie reduse la 45 de minute, iar pauzele la cinci minute, din cauza gerului de afară şi din clase.

Elevii sunt nevoiţi să stea în săli cu geci, căciuli şi mănuşi, pentru a nu îngheţa de frig în bănci. Problema cea mai mare este la sălile de la etajul al treilea, acolo unde mercurul din termometre nu urcă mai sus de 14 grade Celsius. „În fiecare iarnă, ne confruntăm cu aceeaşi problemă, şi anume, frigul din clase. De când a fost dată în folosinţă, din 1970, clădirea nu a fost niciodată reabilitată. Caloriferele sunt calde, însă ferestrele nu sunt etanşe. Am fost la Consiliul Judeţean, ca să obţin un proiect de reabilitare prin fonduri europene, dar nu am primit nici un răspuns. Poate că acum, dacă şcoala se desfiinţează şi elevii şi dascălii de aici vor fi transferaţi la Liceul Pedagogic, se va găsi cineva să o reabiliteze”, a declarat Gabriel Tripa, directorul Liceului Teoretic „Traian”. La această unitate şcolară, învaţă peste 500 de elevi.

Eveniment Comentarii (0)

Păsurile primarului din Râu de Mori

04 Niculita Mang Riul de Mori_4

Nicolle Ebner

Primarul comunei Râu de Mori are cu ce se lăuda, dar nu-i prea dă mâna să vorbească de realizări în folosul comunităţii, până nu rezolvă una dintre problemele ivite pe nepusă masă, odată cu decizia guvernului de comasare a şcolilor din judeţ.

„Avem mare nevoie de încă un microbuz şcolar”

Practic, şcolile generale din comuna Râu de Mori sunt aproape toate modernizate. Mai sunt mici probleme la Şcoala Generală din Râu de Mori, o investiţie de 1,5 milioane lei, la care lucrările au rămas neterminate, pentru că odată cu schimbarea guvernelor, nimeni n-a mai continuat finanţarea investiţiei. Prin urmare, pentru un rest de plată de 120.000 lei, lucrările la grupurile sanitare de la şcoală au rămas nefinisate. Dar, nu asta este problema care nu-l lasă pe primar să doarmă liniştit nopţile. Ci, faptul că prin închiderea şcolii din Clopotiva, elevii din trei sate nu au cu ce să ajungă la unitatea din centrul comunei. „La şcoala din Clopotiva, aveam doar 20 de elevi în clasele V-VIII, aşa că nu aveam un motiv întemeiat să insist să nu se comaseze clasele. Dar, în această situaţie, mai am nevoie de un microbuz, ca să aduc la şcoala din Râu de Mori, copiii din satele Ostrov, Ostrovul Mic şi Clopotiva, care au rămas fără şcoală. Avem două microbuze: unul este blocat cu transportul elevilor la liceul din Haţeg şi al profesorilor care predau în comună, şi încă unul, pentru transportul elevilor din interiorul comunei. De la Ohaba-capăt de linie-până la Râu de Mori sunt 16 km, iar microbuzul adună copiii din patru sate. Nu are cum să asigure şi transportul elevilor din celelalte trei sate, care urmau cursurile la Şcoala Generală din Clopotiva, decât dacă plimbă copiii pe drum câte două-trei ore. Avem mare nevoie de încă un microbuz şcolar”, spune primarul Niculiţă Mang (foto).

Ce spune conducerea inspectoratului şcolar

Cu o suprafaţă de 38.612 ha, Râu de Mori este cea mai mare comună ca întindere din judeţul Hunedoara şi printre primele trei din ţară. În final, dacă nu va primi nici un ajutor de la Inspectoratul Judeţean Şcolar (IŞJ) Hunedoara, primarul va trebui să pună în aplicare, din luna septembrie, propria soluţie. „Voi fi nevoit să schimb orarul. Probabil că, din luna septembrie, la Şcoala Generală din Râu de Mori, orele vor începe de la 9.00 şi nu de la 8.00 dimineaţa, ca în toată ţara. Sunt obligat să întârzii programul, pentru ca microbuzul şcolar să aibă timp să treacă prin toate cele şapte sate, din care aduce copiii la şcoala din centrul de comună”, mai spune primarul. „Am făcut deja un plan de măsuri şi am solicitat ministerului mai multe microbuze şcolare care vor fi atribuite în primul rând în mediul rural şi cu precădere în comunele unde copiii au distanţe mari de parcurs, pentru a ajunge la şcolile din centrul de comună. Dar, domnul primar ne poate face o adresă oficială în acest sens, pentru că deja am primit mai multe la inspectorat”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul general al IŞJ Hunedoara.

Comunitate Comentarii (0)

„Ziua Z“ la Jiul

11 stire 1 alin-simota

Soarta echipei fanion a Văii Jiului se va decide azi, în funcţie de răspunsul pe care-l va primi finanţatorul Alin Simota (foto) de la autorităţile locale. Oficialii Jiului declară că sunt cu visteria goală, deoarece cheltuielile sunt enorme, ajungând la un miliard de lei pe lună şi că nu pot continua activitatea fără sprijinul primăriei. Factorii locali spun că au dat suficienţi bani la Jiul, iar primarul Tiberiu Iacob Ridzi are, ca de obicei, săgeţi veninoase îndreptate spre patronul Jiului. „Voi ajuta întotdeauna fotbalul, dar niciodată afacerile din fotbal”, a spus edilul şef. Rămâne de văzut dacă şi Jiul va cădea victimă crizei financiare.

Stiri Comentarii (1)

Mureşul, campioană în Ungaria

11 x 2 Muresul DEva a mizat la turneul din Ungaria pe Andrei Demian, Norbert Szocs, Raul Indries, Robert Gal, Marin Tudorache, Alexandru Gergely, Roberts Cismas, Erwin Bloj si Tudor Marc

Ciprian Marinuţ

Echipa de juniori de 12 şi 13 ani a clubului Mureşul Deva a demonstrat că ştie fotbal şi a câştigat turneul de la Szigetvar (Ungaria), la care au mai participat alte şase formaţii din ţara vecină. Fotbaliştii antrenaţi de Romeo Dobrescu s-au impus în finala competiţiei şi au cucerit trofeul pus în joc şi titlul de golgeter, prin Erwin Bloj, autor a 10 goluri.

Echipa surpriză
Invitaţi la turneu în baza relaţiei de înfrăţire dintre oraşele Deva şi Szigetvar (Ungaria), fotbaliştii juniori de la Mureşul Deva au încurcat planurile echipelor din ţara vecină, deşi erau la primul turneu internaţional din viaţa lor. Priviţi la început cu aroganţă şi consideraţi victime sigure, devenii au jucat perfect rolul lui David în lupta cu Goliat şi au făcut o excelentă demonstraţie de fotbal.  În grupa preliminară, Mureşul a câştigat două meciuri (2-0 cu MTK Budapesta şi 4-0 cu Pecs I 97) şi a pierdut unul, însă s-a calificat în sferturile de finală. Fotbaliştii deveni au continuat drumul spre finală cu alte două victorii: 2-0 cu Pecs II 97 şi 3-1 cu Haladasz. Meciurile s-au jucat în sistem 4+1, într-o sală cu 2.000 de locuri, arhiplină, dar cu un public fair-play.

Triumf cu mari emoţii
În ultimul act, Mureşul Deva a dat piept cu formaţia Ferenczvaros, iar la finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 0-0. S-a trecut la executarea loviturilor de departajare, iar Mureşul s-a impus cu 2-1 şi a câştigat turneul. În plus, Erwin Bloj, autor a 10 goluri, în cele şase meciuri disputate, a fost golgeterul competiţiei. „La loviturile de departajare, emoţiile au fost maxime. La 1-1, după golul lui Erwin Bloj, Norbert Szocs a ratat, însă portarul nostru Cătălin Preoteasă a reuşit să apere şi a păstrat scorul egal. Apoi, Robert Gal a înscris şi adversarii au ratat, iar noi am câştigat cu 2-1. Toţi am plâns de bucurie. Turneul a reprezentat o experienţă deosebită pentru toţi”, a spus antrenorul echipei, Romeo Dobrescu. „Participarea la turneul din Ungaria a fost facilitată de Primăria Deva. Sunt convins că această performanţă a juniorilor va atrage şi mai mulţi copii către fotbal. Succesul din Ungaria reprezintă o nouă reuşită la nivel de juniori a clubului Mureşul, după ce Dan Alexandru a fost selecţionat şi se află în turneu în Turcia cu echipa naţională Under 16 a României”, a spus Gheorghe Ţurlea, directorul sportiv al clubului Mureşul Deva.

Sport Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 06:51 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 01:51 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 01:51 ore.

    Starea vremii

    Înnorat 10°C Înnorat
    Vi Ploaie
    16/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    ianuarie 2010
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Dec   Feb »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
    ziare


    camere foto digitale