Arhiva | octombrie 30th, 2009

Sindicalistul Mititelu a băgat spaima în agenţii de pază

02 marin mititelu (9)

Nicolle Ebner

Angajaţii firmei de pază de la ArcelorMittal, care au fost de serviciu în data de 28 octombrie, au cerut conducerii combinatului să interzică accesul lui Marin Mititelu (foto), în fabrică, cu maşina. Confundând ArcelorMittal Hunedoara cu moşia personală, fostul membru al Federaţiei Sindicale „Solidaritatea – Virgil Săhleanu“ a siderurgiştilor din România, i-a băgat în sperieţi pe paznicii de la poarta combinatului, care au fost nevoiţi să se baricadeze în ghereta de la poartă.

Mai tare decât patronii şi directorul general
În raportul întocmit de Mihai Vîţ şi Teofil Făniş, agenţi de securitate la SC Compact Security, este consemnat faptul că, în dimineaţa zilei de 28 octombrie, în jurul orei 9.00, „s-a prezentat la poarta OE 2 autoturismul aparţinând sindicatului Solidaritatea, iar persoana care s-a recomandat drept preşedintele sindicatului a refuzat să i se facă verificarea în interiorul maşinii. Doar în portbagaj”, se arată în raportul trimis conducerii ArcelorMittal. Paznicii spun că enervat de insistenţele lor de a verifica maşina – agenţii nu făceau altceva decât să respecte regulamentul de ordine interioară -, Mititelu a devenit agresiv. „Măi, deschide uşa maşinii încă o dată şi să vezi ce-ţi fac! Apoi, a început să ne spună să suntem hoţi şi bandiţi şi ne aflăm pe proprietatea lui privată”, au mai consemnat agenţii în raportul de activitate al zilei de miercuri. Pentru că fostul sindicalist de talie naţională a refuzat în continuare să se supună controlului obligatoriu, agenţii au fost nevoiţi să cheme întăriri. Ca urmare a nerespectării regulamentului şi a actelor de violenţă, paznicii au mai cerut în raport interzicerea „accesului acestei persoane şi a maşinii neverificate, în fabrică”.

Înregistrări pentru confirmare
„Regula verificării tuturor maşinilor, la ieşirea din fabrică, se aplică tuturor. Toate autoturismele sunt controlate, inclusiv cea a directorului sau ale delegaţilor de la Luxemburg”, a declarat Remus Păţan, director general al ArcelorMittal Hunedoara, menţionând că a cerut firmei de pază să-i pună la dispoziţie înregistrările camerelor de supraveghere, pentru a verifica dacă, într-adevăr, ca să scape de furia lui Mititelu, agenţii de pază s-au baricadat în ghereta de la poarta oţelăriei electrice.

Actualitate Comentarii (1)

Prigoanã a pierdut la Deva

05 masina gunoi

Nicolle Ebner

Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţiile formulate de cele patru societăţi de salubritate din ţară, care au atacat rezultatul licitaţiei organizate de Primăria Deva, în vederea concesionării serviciului de salubritate. Licitaţia a fost câştigată de SC Salubritate SA Deva, iar printre contestatari se număra şi Silviu Prigoană, patronul Rosal Grup din Bucureşti.

După şase luni de judecată…
La mijlocul lunii mai a acestui an, Primăria Deva a scos la licitaţie concesionarea serviciului public de salubrizare al municipiului Deva şi de colectare, transport, depozitare şi valorificare a deşeurilor voluminoase (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc). La licitaţie s-au înscris cinci firme cu activitate în domeniul salubrizării: SC Salubritate SA Deva, SC Compania Romprest Service SA Otopeni, SC Rosal Grup SRL Bucureşti (Silviu Prigoană), ASA Servicii Ecologice SRL Arad şi SC Polaris M.Holding SRL Constanţa. În urma evaluării ofertelor, a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de SC Salubritate SA Deva, însă celelalte patru firme au contestat hotărârea la Consiliul naţional de soluţionare a contestaţiilor de la Bucureşti.

…instanţa a dat câştig de cauză Primăriei Deva
În 9 iunie, Consiliul a admis contestaţiile şi a cerut primăriei anularea licitaţiei şi reverificarea ofertelor. Două săptămâni mai târziu, Primăria Deva a atacat la Curtea de Apel Alba Iulia decizia Consiliului naţional de soluţionare a contestaţiilor, instanţă care a dat câştig de cauză administraţiei locale din Deva. În consecinţă, abia după jumătate de an de la licitaţie, Primăria Deva a putut încheia contractul de concesionare a serviciului de salubrizare, cu SC Salubritate SA Deva. Perioada de concesionare este de opt ani, iar potrivit clauzelor, în primii doi ani ai derulării contractului, SC Salubritate va plăti o redevenţă de 15.000 lei/lună, iar din al treilea an, Primăria Deva încasează doi la sută din valoarea cifrei de afaceri.
Termenii contractului de concesiune au fost aprobaţi de Consiliul Local Deva, în şedinţa din această săptămână.

Politica si administratie Comentarii (0)

Locuri de muncă pentru şomeri

Astăzi, la toate subunităţile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, va avea loc o bursă a locurilor de muncă. La dispoziţia şomerilor sunt puse aproape 350 de job-uri, din care doar 12 sunt pentru persoanele cu studii superioare. Cele mai multe posturi libere sunt în construcţii şi în industria textilă. La bursă participă peste 45 de agenţi economici din judeţul Hunedoara. (N.Popa)

Stiri Comentarii (0)

Decid cum sună viitorul

11 x 1 handbalistele

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au ca obiectiv acumularea a patru puncte din ultimele trei partide programate până la întreruperea Ligii Naţionale. Atingerea acestei ţinte va fi răsplătită cu încasarea drepturilor financiare, în vreme ce ratarea ei le va costa pe „vinovate” excluderea din lot.

„Profesionistele rămân, celelalte pleacă”
În primul meci din această serie de trei partide, care va decide cum sună viitorul handbalistelor devene, Cetate joacă, mâine, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Deva, cu Oţelul Galaţi. O victorie ar fi la îndemână şi ar reprezenta un bun start pentru realizarea obiectivului impus de finanţatorul Marian Muntean. Oţelul are probleme, dovadă că a cedat etapa trecută, în deplasare, în faţa nou-promovatei Univ. Reşiţa, iar Cetate s-a mişcat cu destul talent în ultimele două jocuri, ambele câştigate. „Am muncit mult în această săptămână, pentru le „repara” mentalitatea şi am recurs chiar la unele compromisuri, ca să avem o atmosferă bună la echipă. Eu le ajut, dar nu pot să le bag şi mingea în plasă, sau să câştig jocul pentru ele. Dacă handbalistele nu vor deveni conştiente că au obligaţia să muncească şi să aibă rezultate pentru banii pe care-i primesc, atunci, ne vom despărţi. Am fixat ca obiectiv câştigarea a patru puncte din ultimele trei jocuri din acest an, cele cu Oţelul (acasă), U. Cluj (deplasare) şi Tomis Constanţa (acasă). E un target accesibil, care ne-ar menţine în grafic, dar dacă dezamăgesc voi renunţa la jucătoarele vinovate. Handbalistele serioase, disciplinate şi profesioniste vor rămâne la echipă, iar cele care nu vor performanţă vor pleca, în pauza de două luni care urmează”, a spus Muntean, finanţatorul echipei devene.

„Contează ambiţia şi sufletul”
Referitor la meciul cu Oţelul, Marian Muntean, care în această perioadă este şi antrenorul echipei sale, crede că diferenţa se va face la capitolele ambiţie, disciplină şi suflet. „Cu excepţia Oltchimului, celelalte echipe din Liga Naţională sunt cam la acelaşi nivel. Aşa că, acolo unde nu dictează arbitrii, meciurile se câştigă de echipele mai ambiţioase, mai disciplinate şi care pun mai mult suflet. Sper ca arbitrii Barcan şi Ciurea să uite de prietenia care-i lega de Oţelul, când echipa era antrenată de Cornel Bădulescu, şi să fie corecţi, pentru că atunci, avem mari şanse să câştigăm”, a precizat Muntean.

Sport Comentarii (0)

Bărbaţii îşi iau concediu… de maternitate

03 Fanica Stefan Dir coordonator AJPS

Nicoleta Popa

În ultima vreme, tot mai mulţi bărbaţi hunedoreni, deveniţi părinţi ai unor copii, solicită indemnizaţii pentru creşterea acestora. În luna octombrie, mai mult de 500 de bărbaţi au solicitat Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Hunedoara acest tip de sprijin financiar.
În ceea ce priveşte acordarea de stimulente pentru creşterea copiilor, bărbaţii sunt mai mulţi la număr ca femeile. Astfel, aproape 300 de bărbaţi din judeţul Hunedoara au solicitat acest sprijin financiar. „De ajutor beneficiază persoanele care sunt îndreptăţite să primească indemnizaţia pentru creşterea copilului, dar care se decid să se întoarcă la serviciu înainte de expirarea celor doi ani la care au dreptul şi vor obţine un stimulent lunar suportat de stat în cuatum de 100 de lei, pe lângă alocaţia de pentru copii”, a declarat directorul coordonator al Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Hunedoara, Fănică Ştefan (foto).

Elevele şi studentele mămici primesc indemnizaţii
Tot în ultima perioadă, 15 eleve şi studente din judeţul Hunedoara, aflate în postura de mămici, au solicitat indemnizaţia pentru creşterea copilului. Mămicile pot primi, începând din acest an, indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acestea este ca, în ultimele 12 luni anterioare naşterii, solicitantele să fi urmat, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar.
Mamele studente trebuie să fi urmat cursurile atât în cadrul universităţilor de stat, cât şi la cele particulare autorizate sau acreditate, în condiţiile legii. Calitatea de elev sau student la o unitate de învăţământ se dovedeşte cu adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ preuniversitar sau, după caz, universitar, care să ateste frecventarea cursurilor fără întrerupere, până la data solicitării acesteia. Ele vor beneficia de sprijin financiar în cuantum de 600 de lei lunar. Sunt exceptate de la aceste condiţii persoanele care nu pot continua cursurile din motive medicale.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Asociaţia profesorilor de istorie

03 molnar simion (1)
Profesorii de istorie din judeţul Hunedoara au acum posibilitatea să facă parte dintr-o Asociaţie a Profesorilor de Istorie, înfiinţată la iniţiativa profesorului Simion Molnar (foto), care este şi preşedintele ei. Până acum, 50 de dascăli hunedoreni care predau istoria au devenit membri ai asociaţiei. Scopul principal al acesteia  este perfecţionarea cadrelor didactice,  organizarea de simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, precum şi promovarea valorilor şi vestigiilor istorice din judeţul Hunedoara. (N.Popa)

Stiri Comentarii (1)

Şansa la moralitate

11 x 2 uta va

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva, învingătoarea Jiului, acum şapte zile, chiar la Petroşani, are ocazia să-şi arate muşchii şi puritatea, printr-o victorie în faţa liderei UTA, echipă care a reuşit doar o remiză, miercuri, la Arad, în faţa minerilor.

Şi cinste şi… logică
Dacă rezultatele meciurilor de fotbal s-ar baza doar pe cinste şi logică, atunci, Mureşul Deva, echipa care a sărit de fund în sus după ce am lăsat să se înţeleagă că victoria ei cu Jiul, de la Petroşani, a fost mincinoasă, ar trebui să dispună, mâine, pe Stadionul Cetate, de lidera UTA. Motivul? Păi, UTA a smuls o amărâtă de remiză la Arad cu Jiul, în vreme ce devenii i-au bătut pe mineri la ei la Petroşani, după o …”muncă admirabilă şi un noroc cu carul”. Însă, fotbalul e mai complicat. Şi nu ascultă doar de cinste şi logică. A arătat-o şi uriaşa Real Madrid, săptămâna aceasta, după ce a fost învinsă cu 4-0 de o amărâtă de echipă din Liga a III-a şi a fost EVIDENT, suspectată că ar fi făcut jocurile murdare ale unor case de pariuri. Care o sponsorizează… Aşa că nu avem de la Mureşul pretenţia să câştige. Şi nici să respecte logica, pentru că, dacă am judeca după o altă logică, gen clasament sau forţă financiară, UTA ar fi favorită. Avem doar speranţa că Mureşul nu o să mai arunce cu piatra, indiferent de rezultat, atâta timp cât nu e imaculată precum Isus. Şi că-şi va vedea lungul succeselor. Aşa că… Hai, Mureşul.

Confirmări sau iluzii
Jiul Petroşani, cea mai bine clasată echipă hunedoreană a momentului, ar trebui să confirme printr-un rezultat bun în meciul din deplasare cu FCM Tg. Mureş, remiza cu lidera UTA şi pretenţiile de promovare. Altfel, se va vedea că startul bun al trupei lui Daniel Timofte a fost un simplu foc de paie şi că intenţiile de a urca în Liga I sunt simple iluzii. La rândul său, Minerul Lupeni are doar varianta victoriei în meciul de acasă cu nou-promovata FC Silvania, întrucât, după o serie de 10 etape fără succes, un alt rezultat ar îngropa echipa.

Derby hunedorean la Liga a III-a
Cele două grupări hunedorene din eşalonul trei, Retezatul Haţeg şi CFR Marmosim Simeria, se vor întâlni, astăzi, la Haţeg, în etapa a XII-a, în primul derby hunedorean de la acest nivel. Cu un start foarte slab, Retezatul pare în revenire, după instalarea pe banca tehnică a lui Dumitru Marcu, aşa că speranţele legate de acest meci sunt foarte mari. Poate chiar… victoria. CFR Simeria, care e în plutonul fruntaş, nu se poate împăca însă cu un astfel de deznodământ, aşa că meciul se anunţă încins. „Noi abordăm orice meci cu gândul la victorie, iar partida de la Haţeg nu va face excepţie”, a spus antrenorul simerienilor, Mirel Biriş.

Sport Comentarii (0)

Gura lumii

Se aude prin târg că într-un mare parc de distracţii şi agrement situat într-o pădure de la marginea unui municipiu de pe Valea Mureşului, deschis cu mare tam-tam cu câteva luni în urmă, lucrurile nu merg prea bine. Ba, cică ar şchiopăta rău de tot, dacă ne luăm după veştile care răzbat de acolo. Cârcotaşii vorbesc că aleile şi spaţiile de cazare sunt pustii, ne prea găsindu-se amatori să-şi petreacă week-end-urile sau minivacanţele acolo. Ca urmare, salariile personalului care munceşte în parcul cu aspect de tabără militară întârzie de câteva luni şi mulţi dintre salariaţi stau cu frica în sân, gândindu-se că vor fi puşi pe liber taman acum, în pragul iernii. Cei care cunosc situaţia se întreabă oare de ce nu are succes parcul cu pricina. Din cauza crizei care afectează tot mai puternic economia şi populaţia ţării, sau faptul că acest gen de parc milităros nu-i prea atrage pe români?

 Campania electorală se înteţeşte, iar odată cu ambalarea motoarelor electorale, au început şi şmecheriile menite a influenţa oamenii să voteze un anumit candidat. Ca urmare, de câteva zile, numeroşi  cetăţeni, din oraşe, dar şi din mediul rural, sunt apelaţi la telefon şi îndemnaţi mai direct, mai pe ocolite, să voteze cu un anume candidat. Dar, pentru a-i păcăli pe cei apelaţi, vocea suavă de la capătul firului îi îndeamnă mai întâi să meargă la vot, unde musai trebuie să-şi exprime opţiunea în favoarea referendumului. Apoi, imediat le aduce aminte celor pe care i-au sunat, că iniţiatorul referendumului pentru parlament unicameral este actualul preşedinte, nu de alta, dar ca să priceapă şi ei pe ce nume să pună ştampila atunci când se află în cabina de vot. Deci, vorba lui nenea Iancu, curat-murdar dom’le prezident!

Gura lumii Comentarii (0)

Dupã 40 de ani, tabloul lui Ioan de Hunedoara s-a întors la Deva

06 Tablou Iancu de Hunedoara (1)

Nicolle Ebner

Tabloul care-l înfăţişează pe Ioan de Hunedoara, proprietate a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, s-a întors acasă, după 40 de ani, restaurat în totalitate de specialişti din Ungaria şi Bucureşti. Tabloul fusese împrumutat, în 1969, Castelului din Hunedoara, fiind expus, în toată această perioadă, în Sala Cavalerilor. 

Pânza, restaurată în pinacoteca din Szombathely
Potrivit directorului general al Muzeului din Deva, Marcel Morar, tabloul este realizat în ulei, în stil academic, şi a fost pictat, în anul 1896, de Pataky Laszlo, pictor maghiar născut la Brad. „Tabloul este proprietatea Muzeului din Deva, însă pe vremea când Castelul din Hunedoara era în administrarea muzeului judeţean, mai exact în 1969, tabloul a fost împrumutat hunedorenilor, în vederea expunerii în sala Cavalerilor, dat fiind faptul că Ioan de Hunedoara a fost proprietar al Castelului din Hunedoara în perioada 1419-1456”, declară Marcel Morar. Înfrăţirea judeţelor Hunedoara şi Vass-Ungaria a generat o serie de vizite-schimburi de experienţă în diverse domenii, în special în cel cultural. Anul trecut, unul dintre membrii delegaţiei maghiare care au vizitat judeţul, restaurator la pinacoteca din Szombathely, şi-a exprimat intenţia de a restaura, gratuit, tabloul expus în Castelul din Hunedoara, ajuns într-o stare avansată de degradare, ca urmare a vechimii, dar şi a condiţiilor improprii din castel (umezeală, frig). Demersurile pentru obţinerea aprobărilor necesare transferului de la Deva la Szombathely au durat mai bine de jumătate de an, ocazie cu care tabloul de patrimoniu – considerat nu printre cele mai valoroase, dar care merită să fie clasate – a fost clasificat la categoria de fond, iar în urma evaluării, a fost asigurat pentru suma de 15.000 de lei.

…iar rama aurită, a Sibiu
Pânza a fost restaurată în Ungaria, iar rama, la Sibiu, unde un restaurator, specialist în tablouri de artă, a reuşit să redea ramei tabloului frumuseţea şi strălucirea (ramă poleită în foiţă de aur) de altă dată, respectând modelul original. „Pentru restaurarea ramei, am obţinut fonduri suplimentare de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Miercuri, 28 octombrie 2009, au ajuns acasă atât rama, cât şi pânza. Cele două piese restaurate au fost montate, iar tabloul este expus, în acest moment, datorită dimensiunilor impresionante, pe cel mai mare perete liber din clădirea muzeului judeţean”, menţionează Marcel Morar.

Nu se mai întoarce la Hunedoara
Cu tot cu ramă, tabloul care-l înfăţişează pe Ioan de Hunedoara are dimensiunile de 3,22x 2,90 metri, iar conducerea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane declară că nu va mai părăsi Deva, chiar dacă administraţia locală din Hunedoara şi-l doreşte din nou în Sala Cavalerilor. „Tabloul nu mai părăseşte locaţia din Deva. A fost o solicitare din partea primarului municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada şi a directorului Castelului din Hunedoara, devenit între timp muzeu, să găsim o cale legală prin care să redăm tabloul, că aşa şi-au exprimat dorinţa şi unii din membrii delegaţiilor maghiare. Tabloul poate fi împrumutat ca orice alt bun de patrimoniu, dar este proprietatea Muzeului din Deva”, subliniază directorul instituţiei judeţene.
Recondiţionarea tabloului lui Ioan de Hunedoara face parte dintr-un amplu proces de restaurare a bunurilor de patrimoniu aparţinând muzeului judeţean, proces care a debutat anul acesta cu restaurarea a 17 icoane, şapte picturi pe şevalet şi 26 de arme.

Flash, Reportaj Comentarii (1)

Puşca şi cureaua lată / Ce-aş vrea dictator o dată!

Miercuri seara l-am văzut la televizor pe Traian Băsescu, invitat la TVR 1 de către Luca Niculescu şi o altă moderatoare, mai nouă în peisaj. Ceea ce am văzut/auzit a fost de natură să mă facă – vă rog să mă credeţi – să nu mă mai îndoiesc de ceea ce scriu şi să cred că da, dacă ar putea, acest om ar dori să conducă singur măcar un mandat, fără parlament, eventual cu un guvern redus la modelul Boc, de obedienţă perfectă, fără replică.
Încrâncenat, obsedat să repete Grivco, Voiculescu, Hrebenciuc, Iliescu, Vântu, Băsescu practic era insensibil la orice argument. Atât moderatoarea, cât şi mai ales Luca Niculescu tăceau. Scena îmi amintea de un film mai vechi, făcut după o carte, „Revolta de pe Caine”, în care un comandant de navă, pe care îl lăsaseră nervii şi dăduse ordine aiurea, nu mai răspundea la întrebările anchetatorilor, ci îşi exprima iar şi iar punctul său de vedere, susţinând că el şi numai el are dreptate, ceilalţi fac parte dintr-un complot menit să-l compromită.
Dar Parlamentul, care l-a validat pe Johannis? Nu contează, hotărârea s-a luat la Grivco de către Voiculescu, Hrebenciuc, Iliescu… Dar, totuşi, Johannis e primarul din Sibiu, capabil, a fost validat de partide politice… Da, dar toţi sunt controlaţi de Voiculescu, Hrebenciuc, Iliescu şi Geoană… Dar cu Geoană aţi făcut guvern… Da, dar atunci părea că nu este atât de controlat… Dar are o majoritate în spate… Nu contează, Constituţia nu spune aşa… Dar în Legea partidelor politice se spune… Aia nu contează, din moment ce în Constituţie nu scrie, iar eu am promis că vreau să schimb România!
În acest moment, Luca Niculescu, ce se uita din ce în ce mai siderat la Băsescu, a pus o întrebare-cheie: „Băsescu este România?”. Băsescu s-a oprit o secundă, încurcat. Apoi şi-a revenit şi a spus că nu, nu e România, dar că el are o misiune, să schimbe România, aşa a promis şi aşa va face. Se simţea din vocea lui Băsescu că e convins că doar el are dreptate, că tare mult i-ar mai plăcea să aibă ţara pe mână şi să facă ce vrea cu ea. La replica lui Niculescu, că şi el, Băsescu, cu PDL, au discutat prin localuri, a spus că ei au discutat, dar nu au luat decizii. De prisos să spun că nici un membru PDL nu are nici o pată, în opinia lui Băsescu.
Cred că este simptomul tipic de om, căruia i s-a urcat puterea la cap. Toţi sunt răi, doar el e bun şi le ştie pe toate, se pricepe la toate, nu acceptă să fie contrazis, doreşte binele poporului şi dacă poporul nu este cumva de acord cu modul ăsta de bine, nu-i nimic, îl va face cu forţa.
Uite că producţia românească de dictatori continuă să fie profitabilă, chiar şi pe vreme de criză. Iar celor care cred că în 2009 şi în UE aşa ceva e desuet, le reamintesc că în urmă cu câţiva ani, Austria a avut un derapaj naţionalist-extremist, care a impus intervenţia forurilor de la Bruxelles.

Fara bascalie Comentarii (6)

Licitaţie pentru administrarea parcãrilor

05 Parcari

Nicolle Ebner

Criza economică are şi părţile ei bune. Încasările din ce în ce mai mici la bugetele locale, determină administraţiile publice să nu mai fie atât de darnice când e vorba de contracte. Astfel, Primăria Deva a renunţat la ideea unei asocieri cu firma Urban Construct SA Deva, în vederea administrării parcărilor din oraş şi a decis să scoată serviciul la licitaţie.

Ofertă controversată…
SC Urban Construct SA Deva administrează parcările din oraş încă din anul 1999, contract de concesiune ce expiră în data de 8 noiembrie 2009. La sfârşitul lunii august, societatea propune Consiliului Local Deva o asociere, în urma căreia să menţină monopolul pe parcările din reşedinţa de judeţ pentru încă vreo cinci ani, iar în schimbul colaborării, în visteria primăriei să intre nici mai mult, nici mai puţin decât 3.500 euro pe an. Asta, în condiţiile în care, în Deva, sunt 765 de parcări cu plată – majoritatea celor de pe marginea arterelor principale de circulaţie fiind realizate cu bani de la bugetul local – iar SC Urban Construct încasează o taxă de 1 leu/oră. La acea vreme, „generozitatea” societăţii a stârnit vii reacţii de nemulţumire din partea aleşilor locali, care nu au fost de acord cu un aranjament financiar atât de dezavantajos pentru Primăria Deva.

…şi contraofertă
Între timp, şi SC BV Dasler SRL Deva a solicitat asocierea cu Consiliul Local Deva, în vederea exploatării, amenajării şi întreţinerii parcărilor publice cu plată, prin urmare, primăria trebuie să scoată la licitaţie acest serviciu. Iar condiţiile impuse de aleşii locali sunt mai mult decât avantajoase pentru administraţie şi conducătorii auto. Prin urmare, redevenţa minimă ce trebuie plătită de către societatea care va câştiga licitaţia porneşte de la 20.000 lei/lună, societatea fiind obligată să monteze, în primul an al contractului, două aparate de taxare noi (în nici un caz second-hand), omologate metrologic. Dacă nu se investeşte în aparate de taxat, se reziliază contractul. Iar după expirarea celor cinci ani prevăzuţi în contractul de administrare a parcărilor, aparatele trec în proprietatea primăriei.

Flash, Politica si administratie Comentarii (1)

Cine nu-l vrea pe Mircea Lucescu?

Am aflat, cu stupoare, că în şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Local Hunedoara, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare a cunoscutului şi apreciatului antrenor de fotbal Mircea Lucescu, n-a trecut la vot. Mai exact, proiectul de hotărâre, propus de fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu, astăzi consilier local hunedorean, n-a trecut, deoarece a avut doar nouă voturi „pentru“ şi nouă abţineri.
Înainte de a comenta această situaţie, pe care sussemnatul înclină s-o numească doar un accident, trebuie să amintesc, celor care au uitat şi celor care nu ştiu, ce a reprezentat Mircea Lucescu pentru Hunedoara, în cei câţiva ani cât a jucat fotbal şi a antrenat echipa Corvinul. Să reamintesc că niciodată până atunci şi de atunci încoace, fotbalul n-a mai adus atâtea satisfacţii locuitorilor municipiului de pe Cerna, dar şi celorlalţi cetăţeni, iubitori ai fotbalului, din judeţul Hunedoara. Să reamintesc că, în anii 80, sub bagheta lui Mircea Lucescu,  echipa de fotbal Corvinul a obţinut cele mai spectaculoase rezultate din istoria sa, ajungând să joace în competiţiile europene. Să reamintesc că sub bagheta lui Lucescu, talentaţii „mânji” ai Hunedoarei – Klein, Andone, Gabor, Petcu, Mateuţ, Rednic, Văetuş – au ajuns să joace în echipa naţională a României, iar de acolo, la multe cluburi mari din ţară şi (unii dintre ei) din Europa.
Vorbind doar de aceste lucruri făcute de Mircea Lucescu pentru fotbalul din Hunedoara şi ar fi suficient ca să-i acorzi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului. Dar, în luna august a acestui an, Mircea Lucescu, împreună cu Ioan Andone, au devenit membri fondatori, alături de Municipiul Hunedoara, ca persoană juridică, a noului club de fotbal FC Hunedoara. Club care a început de jos, din Liga a IV-a, dar vrea să devină în scurt timp continuatorul tradiţiilor fotbalistice din municipiul siderurgiştilor. Aşadar, aureolatul tehnician al lui Şahtior Doneţk n-a uitat de Hunedoara şi a venit să pună umărul la redresarea fotbalului din municipiu.
De aceea, mi se pare cât se poate de firească – şi, totodată, excelentă din punct de vedere al perspectivei fotbalistice hunedorene – iniţiativa de a-i acorda lui Mircea Lucescu titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului. Din păcate, o parte dintre aleşii locali ai Hunedoarei n-a crezut că apreciatul tehnician merită acest lucru. Spre deosebire de aleşii din Doneţk, care i-au acordat în unanimitate titlul de cetăţean de onoare al oraşului lor, jumătate dintre consilierii hunedoreni s-au abţinut de la vot. Suficient ca proiectul de hotărâre să nu treacă. Să credem, totuşi, că a fost doar un accident?

Editorial Comentarii (6)

Bulina neagră

02 Emanoil Bota5838
Comisarul şef Emanoil Bota, directorul Penitenciarului Bârcea
 
Pentru că este acuzat de salariaţii penitenciarului, care i-au şi cerut demisia, că a ameninţat în repetate rânduri personalul, iar managementul acestuia este unul defectuos.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Bulina albă

02 Munteanu Maria Radut
Alexandru Munteanu, primarul municipiului Orăştie
 
Pentru că a obţinut Premiul de Excelenţă în Administraţie, la cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă în Administraţie de la Poiana Braşov.

Imbulinatii zilei Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 06:58 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 01:58 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 01:58 ore.

    Starea vremii

    Înnorat 10°C Înnorat
    Vi Ploaie
    16/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    octombrie 2009
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Sep   Noi »
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  
    ziare


    camere foto digitale