Gura lumii

Gura lumii, 21.07.2016

gura-lumiiSe vorbeşte pe la colţuri că un om în uniformă, dintr-o comună liniştită aşezată pe malul Mureşului, nu iubeste deloc singurătatea. Ca urmare, omul care le asigură liniştea sătenilor în zonă are nevoie la rândul lui de un suflet cald în preajmă. Când familia îi este alături, asta nu ar fi o problemă, însă acest lucru se întâmplă doar ocazional. Gurile rele spun că în rest, ar fi găsit înţelegere în comuna cu oameni buni şi că ar împrumuta periodic nevasta unuia dintre localnici. Se mai aude pe uliţele satului, că aceasta, o ardeleancă cu suflet mare, l-ar consola pe omul legii în nopţile pustii şi reci, când bărbatul ei este plecat prin ţară cu lucrul.

Gurile rele vorbesc că turiştii care vor să viziteze unul dintre cele mai importante obiective turistice din municipiul reşedinţă de judeţ  au parte de   surprize mai mult sau mai puţin plăcute. Astfel, privirile iubitorilor de istorie sunt „încântate“ din prima de gunoaiele înşirate pe marginea drumului de acces către prima poartă a obiectivului istoric. Mai apoi, când dau să intre pe poartă, aceştia sunt întâmpinaţi de o haită sănătoasă de maidanezi care fac legea acolo, păzind cu sfinţenie locul. Se pare că animalele păzitoare sunt şcolite bine, cunosc chiar orarul de funcţionare a obiectivului, astfel încât dacă te nimereşti acolo înainte de închidere, rişti să fii atacat. Întrebat despre cele întâmplate, omul de la pază le răspunde cu sictir celor care au îndrăznit să îl deranjeze, cum că animalele ştiu că încă nu este ora deschiderii şi din această cauză  reacţionează aşa, în alte condiţii, fiind de-a dreptul paşnice. Dacă aşa stau lucrurile, şi paza obiectivului este asigurată de maidanezi, atunci nu şi-ar mai avea rostul acolo postul de paznic.

One thought on “Gura lumii, 21.07.2016

  • E vorba de seful de post Poenar Calun. El are amanta din Soimus.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura