FlashPolitica si administratie

„Vladu vrea sã ducã în faliment Termocentrala Mintia”

Nicolle Ebner

Liderul conservatorilor hunedoreni, Petru Mărginean, este de părere că Termocentrala Mintia este adusă, deliberat, în pragul falimentului, de către noua conducere, pentru ca emblematica unitate din sistemul energetic românesc să fie cumpărată pe un preţ de nimic de către o firmă în spatele căreia ar fi ministrul Adriean Videanu.

„Servitorul lui Vladu acoperă poluarea de la Mintia”

„Mă mir că acestei unităţi emblematice a început să i se cânte prohodul. Nu s-a investit în retehnologizare de mai bine de 10 ani, termocentrala producând doar la 10 la sută din capacitate. Îl acuz pe directorul general adjunct al Termocentralei Mintia, Cristian Vladu, de lipsă de responsabilitate, pentru că, din punctul meu de vedere, falimentarea firmei este un gest premeditat, pentru a putea fi cumpărată pe un preţ de nimic, de către un «investitor strategic»”, a declarat Mărginean în cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri. Ca argument, liderul conservator a făcut legătura între vizita de miercuri, la Termocentrala Mintia, a unor reprezentanţi ai firmei Romstrade, veniţi cu elicopterul, firmă în spatele căreia ar fi ministrul Videanu. „Îl acuz pe Vladu că se ocupă de aranjamente politice şi nu de investiţii, dar şi pe comisarul Paraipan (Cristian Moldovan, şeful Gărzii de Mediu din judeţul Hunedoara – n.r.), servitorul fostului prefect Vladu, care acoperă poluările controlate şi necontrolate de pe halda de steril a termocentralei, pentru impotenţa managerială a amândurora. Am vrut să le cer demisia public, dar nu merită. Ştiu că nu au coloană vertebrală şi le lipseşte caracterul şi sunt convins că nu-şi vor da demisia”, a mai afirmat Petru Mărginean în cadrul conferinţei de presă.

„Mai nou, aşa se ia şpaga?”

Tot legat de activitatea directorului general al Termocentralei Mintia, Cristian Vladu, care este şi vicepreşedintele PDL Simeria, liderul conservatorilor hunedoreni atrage atenţia asupra unor sume importante apărute în declaraţia de avere a acestuia. În 2007-2008, Cristian Vladu deţinea împreună cu soţia sa două case de locuit, una în Timişoara şi una în Simeria, un singur autoturism marca Opel Zafira din 2001, iar singurele venituri proveneau din remunerarea activităţii ca „salariat al Prefecturii Hunedoara” (83.595 lei) şi alţi 24.625 lei câştigaţi de soţia sa, în calitate de salariată a SC Reva SA Simeria şi AJOFM Hunedoara. În aproape doi ani, averea lui Vladu a crescut considerabil. Astfel, în 2010 a mai apărut un apartament, în Simeria, moştenire. Parcul auto s-a mărit de la o maşină, la patru, respectiv directorul Termocentralei Mintia este posesorul şi al unui Audi A4 – an de fabricaţie 2006, un Volkswagen – 2007 şi un Mercedes-2009.

Veniturile anuale au crescut şi ele la 95.400 lei pentru Cristian Vladu, ca manager pe zona Banat al SC SERVTRANS Bucureşti şi consilier judeţean, şi la 35.096 de lei pentru soţia sa, care lucrează pe post de consilier la AJOFM Hunedoara. În plus, „Vladu a luat un împrumut de 80.000 de euro de la SC Manolache Transcom Auto Jibou. Vreau să-l întreb pe domnul Vladu, mai nou, aşa se ia şpaga? Să iei împrumut şi să nu-l returnezi? Sau poate că dânsul a împrumutat societatea, dar atunci, de unde are banii?”, întreabă Petru Mărginean.

10 comentarii la „„Vladu vrea sã ducã în faliment Termocentrala Mintia”

  • Margineanu are ficatul umflat si creierul impait . Oare ce salar primeste de le smurd? Cu ce bani a organizat nunta fiului la castel? A fost gratis? Averea lui nu s-a impartit la divort? Acuma reactioneaza? Pana acuma a tacut ca sa nu spun ca a facut altceva imoral si poate ilegal.Inca nu e clar ca acuzatiile trebuie facute cu dovezi clare? Si eu pot arunca cu noroi in Margineanu ca oricum mi se rupe de el .

  • domunl MARGINEANU ar face bine sa vorbeasca de cit de bun manager este si cum a condus S.C. SIMAKO la faliment ,de scaderea in sondajele locale a PARTIDULUI CONSERVATOR de la 10 % in 2004 la 2 % in 2009 si mai ales de faptul ca a trecut prin facultate ca rata prin apa ,nu s-a legat nimic de el .sint curios ce meserie are si cit cunoaste in domeniu .Deocamdata este bun de gura servitorul lui voiculescu . Mai nou sigla partidului nu mai este PC este PCV (partidul casei lui voiculescu)

  • Incompetentul Vladu , la fel ca majoritatea directorilor pdl-isti, va falimenta cu siguranta Termocentrala Mintia.Primele semne se arata si spectrul falimentului va fi inevitabil in curind.Astfel Vladu va fi in ton cu seful sau Boc care a falimentat, deja, economia Romaniei.La fel cum a distrus Pogea Combinatul Siderurgic la fel va face si colegul sau Vladu cu Termacentrala Mintia. Halal specialisti avem in judet..

  • se stie ..pe unde trece vladu…ramane falimentul….sau oameni care ii platesc in inchisoare miseliile

  • HEI ,NU FITI RAUTACIOSI ,CRISTIAN VLADU ESTE UN OM BUN ,COMPETENT SI CU MULTE CALITATI EU PERSONAL IL RESPECT SI IL STIMEZ PT CA M.A AJUTAT FARA SA MA CUNOASCA PERSONAL ,ARE UN SUFLET DE AUR

  • nu te-o fi cunoscut personal…dar sprijinul ti l-a datcu siguranta la influienta unui portocaliu…

  • Astia 2, dovada si imi reneg tatal. Fara dovada aveti grija la picioare daca ne cunoastem candva!

  • Relax…este istorie. Ca si Vladu.
    Dar daca vrei, poti sa-ti renegi tatal si ramai la Zeus.

  • de unde are Vladu banii????????? de la embargoul cu vagoane de la stamora !!!!!!!!!! sau a-ti uitat???

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura