„Trofeul Cetăţii”, ţinut în şah de criză

Ciprian Marinuţ

Tradiţionala competiţie şahistă „Trofeul Cetăţii”, ajunsă la ediţia a 24-a, pune la bătaie premii mai modeste decât la ediţiile precedente, deşi valoarea participanţilor este ridicată. Competiţia începe azi la Şcoala Normală „Sabin Drăgoi” din Deva şi se va încheia duminică, după disputarea a nouă runde în sistem elveţian.

Buget afectat de criză

Obligativitatea reducerii costurilor, din cauza scăderii drastice a bugetului obţinut de Clubul de Şah Deva pentru organizarea turneului, transformă ediţia 24-a „Trofeului Cetăţii” într-una în miniatură. Numărul de zile de concurs va scădea de la opt la trei, iar premiile vor fi mai mici. Totuşi, pentru că în şah pasiunea bate interesul financiar, la startul turneului, programat, azi, la ora 15.00, se vor afla mulţi jucători valoroşi. „Avem un buget de trei ori mai mic decât în alţi ani, aşa că valoarea premiilor va fi mai mică. Se va juca însă tot în sistem elveţian cu nouă runde. În concursul open vor fi prezenţi mai mulţi maeştri internaţionali şi maeştri Fide, iar la celelalte categorii vor fi mulţi alţi jucători importanţi”, declară Corneliu Hotăran, preşedintele Clubului de Şah Deva.

Daria joacă la seniori

De pe lista invitaţilor nu lipseşte nici cea mai talentată şahistă din ţară de la categoria 14 ani, Daria Vişănescu, legitimată la C.S. Medicina Timişoara şi C.S. Deva. „Daria va juca la categoria seniori, pentru a avea adversari tari şi a acumula experienţă în vederea competiţiilor internaţionale la care va participa în toamnă. O pată de culoare a concursului se anunţă a fi şi o grupă de mici şahişti din Valea Jiului, antrenaţi de Gheorghe Scurhan, cel care a pregătit-o în primii ani şi pe Daria”, a precizat Corneliu Hotăran.



 


Un raspuns to “„Trofeul Cetăţii”, ţinut în şah de criză”

  1. Dan , Petrosani spune:

    Este frumos ca se intalnesc cele doua centre puternice de sah din judet (Deva si Petrosani)cu Daria Visanescu campioana mondiala,scuces tuturor si felicitari organizatorilor.


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 16:21 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 16:21 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 16:21 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 16:21 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 16:21 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 16:21 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale