Politica si administratie

„Suntem în derivã, iar România este în pericol”

Nicolle Ebner

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, trage un semnal de alarmă asupra marelui pericol la care sunt expuse administraţiile locale, prin aplicarea măsurii „anticriză” asumată de Guvernul Boc, de majorare a cotei de TVA de la 19, la 24 la sută.

Cofinanţările, o problemă

Administraţiile locale, nefiind plătitoare de TVA, nu recuperează nici un leu din TVA-ul de 19 la sută plătit până acum, la bugetul de stat, din valoarea tuturor investiţiilor realizate sau aflate în curs de derulare. „Până acum, am dat 19 la sută la stat, din investiţii, fără să-i putem recupera. Acum, suntem obligaţi să dăm 24 la sută din valoarea fiecărei facturi emise de constructorii care realizează lucrările contractate. Majorarea TVA ne-a dat peste cap tot bugetul pe anul 2010, deoarece cinci la sută în plus, din valoarea unor proiecte europene de milioane de euro, înseamnă enorm pentru administraţiile locale. Sunt speriat de programul ISPA – apă şi canalizare pentru Deva şi Hunedoara-în valoare de 70 de milioane de euro. Alt TVA la restul lucrărilor de 40 la sută din proiect înseamnă enorm şi pentru noi. Acest guvern, care ar fi trebuit să-şi dea demisia în secunda doi, după decizia Curţii Constituţionale a României. România este în pericol”, a declarat ieri, preşedintele CJ Hunedoara, în cadrul unei conferinţe de presă.

Toate forţele pentru salvarea proiectelor europene

Situaţia este tragică pentru toate administraţiile locale şi judeţene, indiferent de culoarea politică a primarilor sau preşedinţilor de consilii judeţene. Prin urmare, fiecare se descurcă după cum poate. „Vom renunţa la investiţiile proprii, pentru a putea acoperi cofinanţarea proiectelor câştigate cu bani europeni. Numai la şase din proiectele externe ale noastre, diferenţa de cinci la sută a TVA înseamnă o sumă suplimentară de 15 milioane de lei”, a menţionat Mircea Ioan Moloţ, arătând adevărata dimensiune a hăului economic în care Guvernul a aruncat, deliberat, administraţiile locale. Moloţ nu exclude nici varianta angajării unor credite, pe termen de 10 ani, ca să nu piardă proiectele finanţate de UE.

Administraţiile locale încep lupta cu Guvernul

Potrivit preşedintelui CJ Hunedoara, reprezentanţii tuturor formelor de asociere a administraţiilor comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, întruniţi într-o şedinţă de urgenţă, au decis să atace în instanţa de Contencios administrativ, amendamentele „periculoase” introduse de guvern în modificările aduse Legii finanţelor publice. În timp ce administraţiile locale se ocupă de întocmirea documentaţiei pentru instanţă, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a supus dezbaterii publice proiectul noii Legi a finanţelor publice, care vizează reglementarea investiţiilor şi cheltuielilor unităţilor administrativ-teritoriale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura